Stresul și alimentația

Definiţie

Stresul este reacţia individului faţă de stimulii externi numiţi factori de stres (stresori). Stresul serveşte la restabilirea echilibrului interior dereglat de solicitările exterioare.

Este un sindrom general de adaptare (reacţia individului pentru a se adapta la factorii de stres), în care se produc reacţii ale diferitelor aparate şi sisteme ale organismului.

Ce este de fapt stresul?

Noţiunea de "stres" (din englezescul "stress" - "presiune", în traducere liberă), a fost propusă de Cannon în 1932. Savantul englez, încerca să demonstreze că organismul omului, tinde să se adapteze la o solicitare majoră sau la un alt factor presant, care este perceput drept nociv. Adaptarea se realizează prin activarea sistemului nervos şi al celui hormonal, care începe să secrete mai mai multă adrenalină şi cantităţi sporite de hormoni cerebrali. Aceste funcţii încep să intre în joc, arăta Cannon, când organismul, în faţa factorului nociv intră în "stare de alarmă". Părintele conceptului de stres, mai spunea că mecanismele determinate de "stadiul de alarmă" sunt aceleaşi indiferent de natura factorului stresant (anxietatea de exemplu, determină acelaşi tip de răspuns ca o infecţie bacteriană).

Stresul între timp, sub forma pe care o folosim azi, a ieşit din generalismul lui Cannon, conturându-se cu nuanţe mult mai individuale, de natură psihologică şi neurologică. Însă, după anul 2000, tot mai mulţi cercetători revin la ideea lui Cannon.

Factori de stres

După natura lor, factorii de stres se clasifică în:

Factori fizici (temperatura, nivelul de radiaţii din mediu, etc)

Factori chimici (substanţe chimice din alimente, aer, apa, mediul profesional, medicamente)

Factori biologici (externi – viruşi, bacterii, paraziţi etc. – sau interni – factori endocrini, imunitari, psihici, personalitatea individului etc.)

Factori sociali (mediul familial, mediul profesional, etc.)

Tipuri de stres

În funcţie de acţiunea asupra organismului, stresul se clasifică în 2 categorii: eustres şi distres.

Eustresuleste produs de factorii de stres care au acţiune benefică asupra organismului şi nu generează reacţii nocive. Este stresul folositor, de nivel moderat, care facilitează performanţa şi contribuie la accentuarea achiziţiilor. Experienţele făcute pe animale au dovedit că un nivel foarte scăzut de stres limitează performanţa.

Distresul este produs de factorii de stres care acţionează în sens negativ, supunând organismul la suprasolicitare şi generând efecte negative asupra acestuia. Este stresul intens şi prelungit care, depăşind nivelul de adaptare, duce la scăderea performanţei. Se poate concretiza în diminuarea normalităţii funcţiilor sau chiar în apariţia bolilor.

De menţionat că, atunci când este vorba de stres, în mod obişnuit oamenii se referă la noţiunea de distres.

În funcţie de reacţiile produse în organism, stresul se clasifică în:

Stres organic: reacţii organice de diferite intensităţi, care pot merge până la boli organice: hipertensiune arteriala, infarct miocardic etc.

Stres funcţional: manifestări funcţionale la care nu se poate evidenţia un substrat organic, (cefalee, migrenă, tulburări digestive diverse, iritabilitate etc.)

Stadiile stresului

1.)Reacţia de alarmă reprezintă primul răspuns al organismului, mobilizarea generală a forţelor de apărare ale organismului.

Primul stadiu al stresului este acela de alarmă, care în momentul declanşării, ca o consecinţă a mobilizării tuturor resurselor, slăbeşte organismul, imprimând minţii o reacţie de tipul "luptă sau fugi". Consecutiv acestei faze, rezistenţa corpului şi tonusul nervos, încep să crească brusc, astfel încât omul poate face faţă chiar şi unor provocări dure. Acest lucru se datorează acţiunii produşilor de secreţie eliberaţi în etapa anterioară.

Acest prim stadiu cuprinde două faze: faza de şoc (caracterizată prin hipotensiune, hipotermie, depresie nervoasă etc.), cu afectare sistemică (generală) bruscă, urmata apoi de o fază de contra-şoc, în care apar fenomenele de apărare (hiperactivitate cortico-suprarenală, involuţia aparatului timico-limfatic etc.).

2. )Stadiul de rezistenţă, în care sunt activate mecanismele de autoreglare. Cuprinde ansamblul reacţiilor sistemice provocate de o expunere prelungită la stimuli faţă de care organismul a elaborat mijloace de apărare.

Al doilea stadiu "de rezistenţă", apare acomodarea la stres, organismul comportându-se relativ normal. Totuşi, apar anumite semne, care amintesc că persoana este stresată. Acestea se manifestă altfel de la o persoană la alta, astfel încât, unii devin mai plictisiţi, mai tăcuţi, mai amorţiţi, în timp ce alţii sunt mai nervoşi şi mai irascibili.