Tehnici privind Ameliorarea Solului, Asolamentul si Fertilizarea Plantelor din Cultura Mare in Agricultura Biologica

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Tehnici privind Ameliorarea Solului, Asolamentul si Fertilizarea Plantelor din Cultura Mare in Agricultura Biologica.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 17 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Agronomie

Cuprins

Cuprins:
1. Introducere pag.3
2. Agricultura biologica pag.3
3. Agricultura organica pag.4
4. Agricultura ecologica pag.4
5. Pregatirea patului germinativ in agricultura ecologica pag.5
6. Asolamentul pag.7
7. Zonarea ecologica a culturilor pag.11
8. Ameliorarea si fertilizarea solului pag.12
9. Semnificatia principalelor grupe ale materiei organice pentru fertilitatea solului pag.12
10. Materia organica în terenurile introduse în circuitul agricol pag.14
11. Reglarea regimului humic prin fertilizare organic pag.15
12.Bibliografie pag.17

Extras din document

2011

Introducere

,,Agricultură ecologică”, termen protejat şi atribuit de U.E României pentru definirea acestui sistem de agricultură este similar cu termenii ,,agricultură organică” sau ,,agricultură biologică” utilizaţi în alte state membre.

Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită metabolismului uman, în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului. Unul dintre principalele scopuri ale agriculturii ecologice este producerea de produse agricole şi alimentare proaspete şi autentice, prin procese create să respecte natura şi sistemele acesteia.

In etapa de producţie la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic (OMG-uri şi derivatele acestora) a fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor, antibioticelor. În etapa de procesare a alimentelor se restricţionează folosirea aditivilor, a substanţelor complementare şi a substanţelor chimice de sinteză folosite la prepararea alimentelor ecologice. Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea activităţilor economice cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul rural.

Agricultura biologică

Agricultura biologică este definită ca un sistem productiv ce evită utilizarea îngrăşămintelor

de sinteză, a pesticidelor si a fertilizantilor de sinteza, a regulatorilor si stimulatorilor de creştere la plante, a hormonilor,antibioticelor si a adaosurilor furajere în creşterea animalelor.

Elemente tehnologice sunt admise şi practicate variate procedee de însămânţare,

utilizarea resurselor vegetale după recoltare, a gunoiului de grajd, a leguminoaselor, a

îngrăşămintelor verzi, cultivaţia mecanică, utilizarea prafurilor de rocă - sursă minerală pentru

menţinerea unei fertilităţi ridicate, combaterea biologică şi fizică a dăunătorilor, bolilor şi

buruienilor.

Scopurile fundamentale ale acestui model de agricultură biologică sunt:

- menţinerea îndelungată a fertilităţii solului,

- evitarea tuturor formelor de poluare ce pot fi provocate de tehnicile agricole,

- producerea în cantităţi suficiente de alimente de o calitate nutritivă ridicată,

- reducerea la minim a folosirii energiei fosile – energie nerecuperabilă în practica agricolă,

- creşterea animalelor în condiţii de viaţă conforme cu necesităţile lor fiziologice.

În momentul de faţă principiile agriculturii biologice cuceresc tot mai mult piaţa alimentară

devenind o componentă inseparabilă de politică agrară a ţărilor dezvoltate din punct de vedere

economic, care dispun de o organizare a agriculturii biologice prin legi, ordonanţe şi regulamente.

Agricultura organică

Principiile teoretice ale sistemului agriculturii organice au fost fundamentate în anii 30-40 ai

secolului nostru de Sir Albert Howard şi Lady Eva Balfour. Pentru versiunea utilizată în Marea

Britanie şi Irlanda s-a încetăţenit denumirea de „organic agriculture” în timp ce sistemul aplicat în SUA poartă denumirea de „organic farming” (Rodale, 1942) cu mutaţia acestui sistem ce a devenit astăzi „sustenable agriculture”. Ca element definitoriu, sistemul exclude din practica agricolă utilizarea tuturor resurselor naturale neregenerabile, inclusiv a energiei fosile.

Sistemul agriculturii organice are ca bază teoretică utilizarea din plin a fertilităţii naturale a

solului şi a factorilor care o favorizează. Materia nutritivă pentru plantele din cultură este asigurată de leguminoasele din asolament, iar elementele minerale din straturile mai adânci ale solului sunt aduse la suprafaţă prin utilizarea în asolament a unor plante cu înrădăcinare profundă.

De asemenea se utilizează, în tandem, grupe de plante cu aport şi exigenţe diferite în ceea ce

priveşte macro şi microelementele (ex. asocierea leguminoase-ierburi). O atenţie deosebită este

acordată vieţii solului în special complexului de micorize care măresc accesibilitatea plantelor faţă de elementele minerale (în special P), exercitând şi un rol protector asupra plantei faţă de patogenii din sol.

Agricultura ecologică (durabilă).

Sistemul de agricultură de tip industrial, cu neajunsurile care o însoţesc, tinde să fie înlocuit de "agricultura ecologică" ("agricultura durabilă"). Aceasta a început să capete un contur tot mai clar încă din deceniul trecut şi la noi în ţară.

Agricultura a fost de la începuturile sale "ecologică", însă în anii din urmă se caută aplicarea în agricultură a viziunii sistematice şi a tehnologiilor moderne. Agricultura ecologică promovează cultivarea pământului prin acele mijloace care asigură un echilibru între agroecosisteme şi ambianţă (generând "agroclimaxuri specifice") (I. Puia şi V. Soran, 1981). Ea se bazează pe folosirea acelor mijloace şi metode oferite de societate, de cuceririle ştiinţifice şi tehnice care asigură obţinerea unor producţii mari, constante şi de calitate superioară, în condiţiile protecţiei mediului ambiant.

Agricultura ecologică devine de fapt sinonimă cu agricultura anilor care vin, care asigură

integritatea biosferei, valorificarea la maximum a capacităţii de producţie a agroecosistemelor şi

obţinerea unor produse de bună calitate (Al. Ionescu, 1988). Ea va necesita o muncă mai

conştiincioasă şi mai imaginativă şi va asigura o abundenţă de alimente în condiţiile reducerii

consumului de energie fosilă, a menţinerii sau sporirii fertilităţii naturale a solurilor, a îmbunătăţirii mediului de viaţă al omului şi protecţiei mediului ambiant în ansamblul său.

Agricultura ecologică, agricultura care se naşte în prezent pentru viitor, este şi trebuie

gândită pe scara din ce în ce mai largă, eficientă şi generoasă, asigurând prosperitatea societăţii şi

naturii pe toate meridianele globului.

Structura noilor planuri de învăţământ şi a programelor analitice în învăţământul agronomic

superior trebuie să răspundă orientărilor privind dezvoltarea agriculturii pe principii ecologice şi în ţara noastră. În temeiul acestei raţiuni, cercetarea ştiinţifică agricolă din ţara noastră trebuie să

acţioneze de pe baze sistemice, atât în domeniul creării soiurilor (hibrizilor) de plante şi rase de

animale, cât şi în cel al perfecţionării tehnologiilor de cultivare a plantelor şi creşterii animalelor,

nepoluante, a protejării florei şi faunei, păstrării echilibrelor ecologice şi a protecţiei mediului

înconjurător.

Pregătirea patului germinativ în agricultura ecologică

Asigurarea condiţiilor de germinaţie corespunzătoare a culturii ce urmează a fi semănate reprezintă condiţia de bază pentru germinaţia seminţelor, răsărirea uniformă şi dezvoltarea normală a plantelor, într–un teren curat de buruieni.

Lucrările de bază şi cele de pregătire a patului germinativ, au ca scop realizarea unui pat germinativ perfect în care seminţele să aibă o plapumă curată de resturi vegetale, buruieni, mărunţit şi afânat pe toată suprafaţa, şi un pat mai aşezat, aerat şi umed.

Acest lucru asigură o germinare optimă şi o desime corespunzătoare la răsărire. Lucrările de pregătire a patului germinativ sunt condiţionate de cerinţele plantei cultivate şi de condiţiile din teren. Patul germinativ trebuie să aibă o adâncime adecvată în raport cu planta care urmează a fi semănată.

Fisiere in arhiva (1):

  • Tehnici privind Ameliorarea Solului, Asolamentul si Fertilizarea Plantelor din Cultura Mare in Agricultura Biologica.docx

Alte informatii

UNIVERSITATEA DIN ORADEA, ROMANIA FACULTATEA DE PROTECTIA MEDIULUI SPECIALIZAREA: POLITICI NOI DE MEDIU PRIVIND INTEGRAREA EUROPEANA DISCIPLINA: AGRICULTURA BIOLOGICA