Tehnologia de cultivare a grâului

Istorie

Grâul este originar din Asia de sud-vest. Au fost gasite cele mai vechi dovezi arheologice referitoare la cultivarea grâului au fost descoperite în Siria, Iordania, Turcia, Armenia si Irak.

Acum aproximativ 9000 de ani, o specie de grâu sălbatică (einkorn, Triticum boeoticum) a fost recoltată si apoi cultivată de către locuitorii acelor meleaguri, fapt confirmat de dovezile arheologice ale agriculturii sedentare din zonă. Aproximativ 1000 de ani mai târziu, o mutatie a survenit în cadrul altei specii de grâu, numită emmer (Triticum dicoccoides), rezultând o plantă cu boabele mai mari, care nu se mai puteau împrăstia în bătaia vântului. Desi această plantă nu s-ar fi putut reproduce în sălbăticie, oferea mai multă hrană pentru oameni si astfel a întrecut celelalte specii, devenind primul strămos al varietătilor moderne de grâu.

La începuturi, boabele de grâu se pare că erau consumate crude, mai apoi fiind prăjite sau fierte

în apă, sau sub formă de turte, făcute din făina grosieră rezultată prin măcinarea lor între două pietre.

Grâul se impune ca aliment de bază în cultura occidentală, fiind prezent în mesele zilnice sub formă de pâine, gris, paste făinoase, produse de patiserie, biscuiti, etc.

Cultura grâului nu este la fel de dificilă precum cea a orezului, câmpurile cultivate nu necesită o amenajare specială sau lucrări laborioase de întretinere. Între semănat si recoltă, muncile câmpului sunt relativ reduse. Odată cules, spre deosebire de orez, grâul nu trebuie supus unor operatii speciale (decorticare).

Insusiri

Particularitatea biologică cea mai importantă a grâului este infratirea. În cazul grâului de toamnă, această însuşire se declanşează la 15-20 zile de la răsărire şi continuă până la scăderea temperaturii sub 500 C. În timpul unor ierni cu temperaturi mai ridicate , înfrăţirea poate continua dar fraţii formaţi nu ajung la fructificare.

Perioada de timp de la răsărire şi până la intrarea în iarnă este considerată o perioadă de adaptare a grâului la temperaturi scăzute, realizându-se, astfel, procesul de călire care constă în acumularea (mai ales în celulele de la baza coletului) de substanţe de rezervă, formate din zaharoză, glucoză şi levuloză.

Procesul de acumulare a zaharurilor durează 15-20 zile, influenţează creşterea rezistenţei grâului la temperaturile scăzute din timpul iernii, care asociat cu mărirea concentraţiei sucului celular, se poate ajunge până temperaturi de –200C -230C, la nivelul nodului de înfrăţire.

În timpul iernii, numită şi perioada de criptovegetaţie, au loc o serie de procese fiziologice, cum sunt: absorţia azotului, transformarea şi utilizarea acestuia în procesele morfologice, desfăşurarea procesului de fotosinteză prin creşterea conţinutului de substanţe organice (acidul ascorbic).

Primăvara, după dezgheţarea solului, plantel îşi intensifică funcţiile vitale şi începe procesul de regenerare a grâului, rolul cel mai important în acest proces îl au rezervele de azot acumulate de plantă în timpul iernii.

În cazul grâului de toamnă se disting două perioade: perioada vegetativă şi perioada generativă. Trecerea de la perioada vegetativă la cea generativă se realizează în perioada de toamnă-începutul iernii, iar procesul se numeşte vernalizare sau iarovizare.

Organogeneza la grâul de toamnă cuprinde 12 etape, de la stadiul de apex vegetativ şi până la maturizarea deplină.

Înfloritul grâului începe la 3-4 zile după înspicare, iar perioada de înflorire este de 3-5 zile.

Numărul de spiculeţe într-un spic este determinat atât de factorii genetici şi de mediu, cât şi de cei tehnologici, mai ales de nivelul de nutriţiei minerale.

Graul comun ~ Triticum aestivum ~

Graul ( genul Triticum aestivum L.) este una dintre cele mai importante cereale si planta care ocupa pe glob cele mai mari suprafete.

Boabele de grau au continut ridicat in hidrati de carbon si substante proteice. Faina de grau este materie prima pentru paine si produse de panificatie, aliment de baza pentru 35-40% din populatia globului.

Graul se mai utilizeaza si in prelucrari industriale (alcool, amidon, dextrina, glucoza) si furaj in hrana animalelor.Taratele sunt un nutret concentrat, bogat in proteine, hidrati de carbon si substante minerale. Paiele se utilizeaza in industria celulozei si in hrana animale.

Graul are o deosebita importanta fitotehnica, fiind o excelenta premergatoare pentru rapita, plante furajere de toamna. De asemenea creeaza conditii pentru administrarea de ingrasaminte organice si minerale si pentru lucrarile solului

În ţara noastră au fost create numeroase soiuri de grâu, cu particularităţi agrobiologice şi tehnologice diferenţiate, ceea ce face posibilă extinderea culturii în toate zonele favorabile. Dintre soiurile de grâu de toamnă se pot evidenţia: Alex, Apullum, Dropia, Eliana, Magistral, Rapid, Romulus, Rubin, Turda 95, iar din soiurile de grâu durum: Durom, Pandur, Rodur.

Cerinţele faţă de factorii de vegetaţie

În general, grâul are cerinţe relativ scăzute faţă de temperatură. Astfel, la temperaturi de 15-180C răsărirea plantelor are loc în numai 4-5 zile. Înfrăţirea grâului se realizează la temperaturi mai scăzute, de 8-100C.

În perioada de iarnă, în funcţie de soi, grâul rezistă până la temperaturi de –200C, la nivelul nodului de înfrăţire. În cazul în care grâul a intrat în iarnă fără să parcurgă perioada de călire, rezistenţa la temperaturile scăzute scade foarte mult.

În timpul perioadei de vegetaţie cerinţele grâului faţă de temperatură cresc: până la alungirea paiului sunt favorabile temperaturile de 8-100C, iar până la înspicare temperatura optimă de creştere şi dezvoltare este de 15-180C. Înflorirea, polenizarea şi fecundarea se desfăşoară normal la temperaturi în jur de 100C, noaptea şi 23-250C ziua.

Umiditatea are un rol important în realizarea unor producţii ridicate la grâu. În acest sens, pe întreaga perioadă de vegetaţie, grâul are nevoie de cel puţin 225 mm precipitaţii, repartizate cât se poate de uniform. Seceta de toamnă, după semănatul grâului, are o influenţă directă asupra producţiei, mai ales dacă la aceasta se asociază şi un nivel scăzut de precipitaţii din timpul iernii.

Primăvara, pe măsură ce înaintează în vegetaţie, cerinţele grâului faţă de umiditate cresc. Insuficienţa umidităţii influenţează negativ întregul proces de organogeneză, iar în final asupra formării organelor generative.

Seceta atmosferică şi temperaturile ridicate din perioada înspicării şi umplerii bobului, creează un dezechilibru fiziologic în circuitul apei în plantă (nivelul transpiraţiei depăşeşte nivelul absorbţiei), ceea ce face ca bobul să-şi înceteze dezvoltarea, să-şi reducă greutatea, rămânând şiştave.