Tehnologia de Cultura a Vitei de Vie

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Tehnologia de Cultura a Vitei de Vie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domenii: Agronomie, Industria Alimentara

Extras din document

Din grupa tehnologiilor speciale de cultură a viţei de vie face parte viticultura biologică şi cultura viţei de vie pe nisipuri. Principiile care stau la baza lor urmăresc ca productivitatea ecosistemului viticol să se realizeze în principal pe seama resurselor naturale oferite de factorii de biotip, reducându-se la minimum factorii antropici (chimizare, mecanizare, irigare).

Plantaţiile de viţă de vie se înfiinţează cu precădere în podgoriile şi centrele viticole cu tradiţie, adică în acele areale în care factorii naturali sunt favorabili obţinerii unor recolte de struguri superioare, cantitativ şi calitativ.

Forma de conducere este dată de înălţimea tulpinii şi de nivelul la care sunt situate elementele (ramificaţiile) multianuale şi anuale ale butucului.

Forma de conducere joasă este cea la care înălţimea tulpinii nu depăşeşte 20 cm. În acest caz elementele de schelet şi cele anuale ale butucului pot fi aplecate în vederea protejării lor în timpul iernii, prin acoperire cu pământ.

Forma de conducere semiînaltă este cea la care înălţimea tulpinii este de 70-80 cm; distanţele dintre rânduri mai mari sau egale cu 2 m permit mecanizarea unui număr mare de lucrări aplicate solului şi plantei.

Forma de conducere înaltă, cu tulpina între 1-2 m, prezintă aceleaşi avantaje ca şi cea semiînaltă, la care se adaugă o mai bună rezistenţă a viţelor faţă de temperaturile scăzute din timpul iernii. Se practică în podgoriile cu ierni mai blânde. Înălţimea tulpinii este variabilă în funcţie de tipul de tăiere aplicat. Astfel, în cazul tăierii Guyot pe tulpinăşi Lenz-Moser, se practică înălţimea de 1-1,20 m; la pergola raţională 2,00-2,20 m. Dintre toate acestea, cea mai potrivită pentru condiţiile climatice din ţara noastră este înălţimea tulpinii de 1,00-1,20 m. Pentru toate cele trei forme de cultură distanţa de plantare recomandată este de 2-2,20 m între rânduri şi de 1-1,5 m pe rând, ceea ce înseamnă o densitate de 3000-6000 butuci/ha.

Pregătirea terenului în vederea plantării viţei de vie constă în urmatoarele operaţii:

1. Defrişarea şi nivelarea terenului. Prin lucrarea de defrişare se realizează dislocarea şi curăţirea terenului de arborete, arbuşti răzleţi şi butuci de viţă de vie, cu 1-2 ani înainte de desfundatul terenului. După defrişare se execută mecanizat nivelarea terenului. Pe solurile fertile adâncimea de nivelare nu va fi mai mare de 30-40 cm, iar pe cele puţin fertile de 25-30 cm.

2. Fertilizarea. Întrucât în timpul nivelatului se decopertează stratul superior de sol, care este cel mai fertil, fertilizarea terenului trebuie restabilită prin administrarea unor doze mărite de îngrăşăminte organice şi minerale. Dozele de îngrăşăminte se stabilesc pe bază de cartare agrochimică şi se administrează prin împrăştiere uniformă la suprafaţa solului, iar încorporarea se face concomitent cu desfundatul.

3. Desfundarea terenului se face cu scopul de a mobiliza solul la circa 60-70 cm adâncime şi chiar mai profund (la 80 cm) în cazul solurilor grele, pentru a asigura condiţii optime pentru dezvoltarea sistemului radicular al viţelor plantate.

4. Pichetatul. Prin pichetat se marchează locul pe teren al fiecărui butuc de viţă, iar prin aceasta distanţele de plantare şi suprafaţa de hrănire a butucilor. În funcţie de figura geometrică care rezultă prin pichetare, sunt practicate următoarele metode: în dreptunghi, în pătrat, pe curbele de nivel.

Viţa de vie se poate planta toamna, primăvara şi în cazuri speciale vara. Plantările de toamnă sunt cele mai recomandate, întrucât până primăvara rănile provocate viţelor prin fasonare se cicatrizează, iar pornirea în vegetaţie are loc mai devreme. Datorită, însă, lipsei materialului săditor (prin întârzierea scoaterii viţelor din şcoala de viţe), plantarea de toamnă este mai puţin practicată. Plantările de primăvară sunt cele generalizate, cu rezultate la fel de bune, dacă sunt efectuate corect şi la timpul optim, adică imediat ce condiţiile de lucru devin favorabile.

Înfiinţarea plantaţiilor viticole pe terenuri obişnuite („filoxerate”) se face numai cu viţe altoite înrădăcinate, iar pe cele nefiloxerate (pe nisipuri) se pot folosi şi viţe nealtoite, dar înrădăcinate. Pregătirea viţelor pentru plantare constă în:

a) Fasonare. Cordiţa şi rădăcinile viţei se scurtează la anumite dimensiuni (scurtă, mijlocie, lungă). Fasonarea scurtă se foloseşte numai atunci când viţa a fost afectată de temperaturile scăzute din timpul iernii sau de mucegai. Fasonarea mijlocie este metoda cea mai utilizată la plantare, cu cele mai bune rezultate. La plantarea pe nisipuri, viţele ţinute 2 ani în şcoala de viţe se fasonează lung.

b) Parafinarea părţii aeriene până sub punctul de altoire se efectuează numai la viţele fasonate care se plantează primăvara după metoda „fără muşuroi”. În acest scop se foloseşte un amestec de 94% parafină, 3% sacâz şi 3% bitum încălzit la de 70-80°C, în care se introduc viţele printr-o singură imersie de scurtă durată.

c) Mocirlirea rădăcinilor şi a unei părţi din tulpina subterană se face prin introducerea acestora într-o compoziţie vâscoasă formată din pământ argilos, dejecţii proaspete de bovine şi apă, în scopul realizării unei mai bune aderenţe a pământului la rădăcinile plantei.

Plantatul viţelor se face după metoda clasică sau după metode speciale.

Plantarea după metoda clasică constă în efectuarea unor gropi de 50 cm adâncime şi 40-45 cm lăţime, iar la baza peretelui dinspre pichet se realizează o scobitură şi un mic muşuroi. Viţa pregătită prin fasonare, parafinare (uneori) şi mocirlire se aşază în poziţie verticală, lipită de peretele de lângă pichet, cu punctul de altoire la 1-2 cm peste nivelul solului, cordiţa apropiată de pichet, iar rădăcinile răsfirate pe muşuroiul din groapă. Peste rădăcini se trage pământ reavăn şi bine mărunţit, până la 1/3 din groapă, se tasează bine şi se trage uşor viţa pentru a reveni la poziţia iniţială. Se continuă introducerea pământului până la jumătatea gropii; dacă este necesar, se adaugă 2-3 kg mraniţă şi se udă cu 10-12 l apă. După infiltrarea apei se completează groapa cu pământ, se tasează uşor, se pun în jurul viţei 3-5 g insecticid şi se face un muşuroi din pământ bine mărunţit, cu înălţimea de 4-6 cm peste nivelul vârfului cordiţei. La plantările efectuate primăvara muşuroiul poate fi înlocuit prin utilizarea viţelor parafinate.

Fisiere in arhiva (1):

  • Tehnologia de Cultura a Vitei de Vie.doc