Tehnologia si Cultura Inului pentru Ulei

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Tehnologia si Cultura Inului pentru Ulei.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 12 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Constantinescu Emilia

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Agronomie

Extras din document

1. Importanţă

Inul pentru ulei este cultivat pentru seminţele sale care furnizează un ulei sicativ cu multiple utilizări industriale: fabricarea vopselurilor şi lacurilor (80% din producţia totală), a linoleumului, a muşamalelor, în tipografie (fabricarea cernelurilor speciale).

Turtele rezultate după extragerea uleiului sunt dintre cele mai valoroase (34-37% substanţe proteice, 30% glucide, 8% lipide), fiind întrebuinţate mai ales la furajarea vacilor cu lapte şi a cailor.

Tulpinile rămase după treierat sunt balotate şi folosite ca materie primă pentru fabricarea celulozei şi hârtiei, sau pentru extragerea câlţilor. Culturile de in pentru ulei care au format tulpini mai lungi (vreme umedă şi răcoroasă) pot furniza şi o recoltă de fibre, mai scurte, folosite pentru ţesături grosiere.

Sub aspect agronomic, inul pentru ulei se situează printre plantele bune premergătoare pentru celelalte culturi, şi foarte bune premergătoare pentru orzul şi grâul de toamnă.

2. Compoziţia chimică

Calitatea recoltei de seminţe este data de conţinutul de ulei şi îndeosebi de calitatea acestuia, exprimată prin indicele de iod. Conţinutul de ulei variază între 39% şi 44% (faţă de 35% - 39% la inul pentru fibră), cu un indice de sicativitate de 175-190 unităţi iod. Uleiul de in are în compoziţia sa acizii oleici (2,3 – 17,6%), linoleici (21,6 – 69,6%), linolenici (18,5 – 40,5%), palmitici (6,7%) şi stearici (3,0%), ceea ce îi conferă însuşirile de ulei sicativ. Seminţele mai conţin 22 – 25% substanţe proteice.

3. Răspândire

Cultura inului este foarte veche, prima specie cultivată a fost inul bienal (linum angustifolium), specie de origine mediteraneană. În prezent, specia bienală a fost înlocuită în cultură de Linum usitatissimum, plantă anuală, mai rustică de origine asiatică. Utilizarea sa in vechea Caldee se pierde in negura timpurilor. Pânză de in a fost găsită în mormintele antice anterioare Babilonului. Planta a pătruns foarte devreme în India şi Egipt. Extinderea sa spre Europa a fost asigurată în mare parte de către fenicieni. Există mărturii care atestă faptul că inul a fost cultivat de către greci şi celţi.

Suprafaţa mondială cu in se situează în anul 2008 (conform FAOSTAT) la 2.436.657 ha, ceea ce reflectă o tendinţă de restrângere a suprafeţelor comparativ cu perioadele anterioare. Producţiile medii mondiale au fost în ultimii ani de 838 – 862 kg seminţe/ha, iar producţia totală din anul 2008 a fost de 2.199.537 tone.

Circa 50% din suprafaţa cultivată cu in pentru ulei se afla în Asia (India fiind cel mai mare cultivator – 550 mii ha, urmată de China – 469 mii ha), circa 25% din suprafaţa cultivată se află în America de Nord (Canada a cultivat în anul 2008 – 625,2 mii ha).

În Europa se cultivă cu in pentru ulei aproximativ 305 mii ha, Federaţia Rusă fiind în 2008 pe primul loc cu 85 mii ha, urmată de Belarus cu 79 mii ha şi Franţa cu 68 mii ha.

Cauzele care frânează extinderea culturii în ţările europene sunt producţiile scăzute şi inconstanţa acestora, precum şi concurenţa puternică a importurilor de seminţe din Canada.

În România, suprafaţa cu in pentru ulei s-a menţinut timp îndelingat în jur de 80 mii de ha, producţiile medii oscilând între 500 şi 700 kg/ha. În ultimii anii, interesul agricultorilor pentru această cultură s-a diminuat foarte mult din cauza lipsei de cerere de ulei de in pe piaţa românească. Ca urmare s-a ajuns la numai 25 mii ha în 1992, cu 580 kg/ha producţie medie şi 3 mii ha în 2001, cu 1.000 kg/ha. În 2008 conform F.A.O. STAT s-a recoltat în România numai 313 ha.

O serie de factori ar putea contribui la extinderea suprafeţelor cultivate cu in pentru ulei:

- deficitul mondial de ulei şi turte de in, şi

- cererea crescândă de seminţe de in şi ulei de in din europa Occidentală.

4. Sistematică. Origine. Soiuri

Inul cultivat aparţine familiei Linaceae, genul Linum L., specia Linum usitatissimum L. Principalele subspecii sunt: L.u. ssp. Eurasiaticum Vav. et Ell., în care se încadrează proles elongata, care cuprinde inuri pentru fuior cu tulpini înalte de peste 75 cm, proles brevimulticaulia, cu inuri pentru ulei, proles intermedia, cu inuri pentru ulei şi mixte, proles prostrata, cu inuri târâtoare; L.u. ssp. Mediteraneum Vav. et Ell., care cuprinde inuri pentru ulei cu tulpini sub 50 cm; L.u. ssp.Ttransitorium Vav. et Ell., cu inuri mixte pentru ulei şi fibră în care se încadrează proles italica, cu tulpini înalte de la 35 la 75 cm, proles anatolica, cu tulpini de 30 – 35 cm şi proles meridionalia care formează tulpini de 50 – 70 cm.

După N. Zamfirescu, zona de origine a inului este considerată a fi centrul şi vestul Asiei, de unde s-a răspândit spre vest şi nord. În zonele sudice a dat naştere la forme cu tulpini scunde şi ramificate, caracteristice inului pentru ulei, iar la nord, în condiţiile climatului umed şi răcoros, la tipurile înalte, slab ramificate care caracterizează inul pentru fuior.

Fisiere in arhiva (1):

  • Tehnologia si Cultura Inului pentru Ulei.doc

Alte informatii

Universitatea din Craiova, Facultatea de Agricultura, Nota 10