Tehnologii Agricole

Realizarea unui scurt studiu-inventar (max. 3 pag.) al resurselor de sol si apa si al preocuparilor agricole si zootehnice din localitatea in care se afla scoala Dvs; 3 puncte

Eu lucrez la Şcoala pentru Deficienţi de Vedere din Bucureşti, sectorul 2, prin urmare este un pic mai greu să realizez acest studiu, dar voi încerca să abordez subiectul mai întâi la nivel global, respectiv la nivelul întregii ţări, iar mai apoi să mă refer un pic la zona de sud-est a ţării respectiv la Câmpia Vlăsiei unde este localizat Bucureştiul.

Voi prezenta câteva idei spicuite din raportul Comisiei Europene pentru fonduri structurale europene, cu privire la situaţia apelor şi solului din România, astfel:

Solul

România dispune de soluri de bună calitate – în special în zonele de câmpie, însă fenomene ca eroziunea solului, seceta, balanţa negativă a apei în sol sau gleizarea, salinizarea, acidifierea sau alcalinizarea şi compactarea afectează foarte mult fertilitatea acestora.

Calitatea terenurilor agricole, exprimată prin notele de bonitare ale acestora, deşi nu exprimă în totalitate cantitatea de humus din sol reflectând şi alţi factori de mediu (in special clima) ce influenţează cultura plantelor, reprezintă un bun indicator al solurilor cu cantităţi ridicate de humus. Din acest punct de vedere, terenurile agricole se grupează în 5 clase de calitate, diferenţiate după nota de medie de bonitare (clasa I – 81-100 puncte până la clasa a V-a – 1-20 puncte). Se remarcă faptul că, în cazul terenurilor arabile, care ocupa 63,34% din suprafaţa cartată, cele mai multe terenuri se grupează în domeniul claselor de calitate a II-a si a III-a. Practic in clasa I de calitate la arabil intră doar 8,77% din totalul terenurilor agricole, restul claselor prezentând diferite restricţii. In cazul păşunilor şi al fâneţelor, majoritare sunt clasele III-V, în cel al viilor, clasele II-IV, iar al livezilor, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007-2013 38 clasele III-V. Majoritatea terenurilor agricole cu note mari de bonitare se afla in Câmpia Română (intr-o un arie relativ compacta ce are ca loc central Bucureştiul) şi în Câmpia de Vest. Eroziunea prin apa, una dintre cele mai mari probleme ale solurilor din România, este prezenta in diferite grade pe 6,3 milioane ha, din care circa 2,3 milioane amenajate cu lucrări antierozionale, în prezent de gradate puternic în cea mai mare parte; aceasta împreună cu alunecările de teren (circa 0,7 milioane ha) provoacă pierderi de sol de până la 41,5 t/ha/an. Eroziunea eoliana se manifestă pe aproape 0,4 milioane ha, cu pericol de extindere, cunoscând ca, în ultimii ani, s-au defrişat unele păduri şi perdele de protecţie din zone cu soluri nisipoase, susceptibile acestui proces de degradare. Excesul periodic de umiditate în sol afectează circa 3,8 milioane ha, din care o mare parte din perimetrele cu lucrări de desecare-drenaj. Periodic sunt inundate o serie de perimetre din areale cu lucrări de îndiguire vechi sau ineficiente, neîntreţinute, înregistrându-se pagube importante prin distrugerea gospodăriilor, culturilor agricole, şeptelului, a căilor de comunicaţie şi pierderi de vieţi omeneşti. Conţinutul excesiv de schelet în partea superioară a solului afectează circa 0,3 milioane ha. Sărăturarea solului se resimte pe circa 0,6 milioane ha, cu unele tendinţe de agravare în perimetrele irigate sau drenate şi iraţional exploatate, sau în alte areale cu potenţial de sărăturare secundară, care însumează încă 0,6 mil. ha. Deteriorarea structurii şi compactarea solului (“talpa plugului”) se manifesta pe circa 6,5 mil. ha; compactarea primară este prezentă pe circa 2 mil. ha terenuri arabile, iar tendinţa de formare a crustei la suprafaţa solului, pe circa 2,3 mil ha.

Apa

Resursele de apă dulce ale României sunt reduse faţă de media europeană şi nu au o repartiţie spaţială şi temporală uniformă. Calitatea acestora este mai puţin afectată în prezent de consumul de îngrăşăminte din agricultură şi mai mult de infrastructura precară a sistemelor de canalizare şi epurare a apei din spaţiul rural. Principala sursă de apă dulce provine din Dunăre şi din celelalte râuri mari dar resursele hidrologice ale României nu sunt repartizate uniform pe întreg teritoriul. Exceptând Dunărea, România are o medie de numai 2.660 m3 apa/locuitor/an, comparativ cu media europeana de 4.000 m3 apa/locuitor/an, România fiind încadrată în categoria de ţări cu resurse sărace în apă. Potrivit unui studiu amănunţit cu privire la scurgerea de nutrienţi în bazinul Dunării, pierderile medii de azot şi fosfor în apele subterane precum şi în cele de suprafaţă datorate poluării difuze sunt relativ scăzute (6,1 kg N/ha/an si 0,4 kg P/ha/an) în România comparativ cu alte State Membre ale UE, inclusiv cu acelea din amontele bazinului Dunării. Astfel, se înregistrează o reducere semnificativă a poluării apelor subterane şi de suprafaţă cauzată de agricultură, comparativ cu fosta perioadă socialistă şi constituie o reflexie a declinului utilizării excesive a fertilizanţilor. Pentru viitor, pe termen mediu şi lung, se prognozează reintroducerea practicilor agricole intensive la scara largă, ca urmare a aderării la UE. Tendinţe similare sunt anticipate şi privitor la utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor. În prezent, calitatea cea mai slabă a apelor subterane se înregistrează în mediul rural, acolo unde reţeaua de canalizare nu există sau este puţin dezvoltată şi deşeurile ajung direct în apele subterane (prin latrinele permeabile şi prin şanţurile de scurgere) sau indirect (prin depozitele de gunoi de grajd sau prin depozitele de gunoi menajer). România a implementat din punct de vedere legislativ Directiva CE 2000/60 (Directiva Cadru Apa) în legislaţia naţională – Legea Apelor (107/1996) fiind amendata cu obiectivul general de “atingere a unei bune stări a apelor până în anul 2015”, prin Legea nr.310/2004. Pentru fiecare bazin/spaţiu hidrografic se va elabora un plan de management până la data de 22 decembrie 2009. Planurile de management vor cuprinde: prezentarea generală a bazinului/spaţiului hidrografic, caracterizarea apelor de suprafaţă, caracterizarea apelor subterane, identificarea şi cartarea zonelor protejate, analiza economică, monitoringul integrat al apelor, obiectivele de mediu, programe de măsuri, programe speciale de măsuri pentru sub-bazine, categorii şi tipuri de ape, precum şi informarea, consultarea şi participarea publicului.

Pentru prezentarea regiunii Bucureşti Ilfov, am consultat raportul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului cu privire la starea factorilor de mediu, din care voi prezenta câteva idei.

Regiunea Bucureşti-Ilfov este situată în Sud Estul ţării, în centrul Câmpiei Valahe (Vlăsiei) şi este constituită din teritoriul administrativ al municipiului Bucureşti şi al judeţului Ilfov.

Ape

Municipiul Bucureşti, Capitala României, este situat pe malurile Dâmboviţei, la 70-90 m altitudine, iar judeţul Ilfov cuprinde ca un inel municipiul Bucureşti,

Din punct de vedere hidrografic, regiunea Bucureşti-Ilfov este situată între râurile Argeş şi Ialomiţa, fiind brăzdată de râurile Argeş, Sabar, Ciorogârla, Dâmboviţa, Colentina, Cociovaliştea, Snagov, Pasărea, Câlnău, Slotea, Cocioc, Vlăsia şi Mostiştea.