Tehnologii integrate în viticultură

La noi în ţară mana a fost observată în anul 1887 în podgoriile Buzăului, dar după P. Viala este aproape imposibil ca ea să fi apărut aşa de târziu, ţinând seama că boala este semnalată în ţările vecine încă din anul 1881. Pagubele produse de mană sunt foarte mari, nu numai în anul în care boala se manifestă cu intensitate, ci şi în anii următori. Pierderile de recoltă datorită acestei boli pot varia de la 10% până la 70-80% în funcţie de condiţiile climatice din anul respectiv. Vinurile provenite din viile manate sunt acide, cu un procent foarte mic de alcool, fără buchet şi se îmbolnăvesc de “băloşire”.

Simptome – Atacul de mană se manifestă în toate organele aeriene de viţă de vie: frunze, lăstari tineri, cârcei, flori, ciorchini, boabe.

• Atacul pe frunze – Frunzele pot fi atacate după ce ating o suprafaţă de 10-25 cm2 până ce îmbătrânesc, când practic manifestă o rezistenţă sporită la mană. Petele de mană au aspect variat în funcţie de momentul când se produce infecţia. În primăvară petele sunt de culoare galben-undelemnie, au un contur difuz, atingând dimensiuni ce variază de la câţiva mm. la câţiva cm. (stadiul petelor untdelemnii). Cu timpul centru acestor pete se brunifică, frunzele luând un aspect uscat (stadiul de arsuri pe frunze). Pe partea inferioară a frunzei în dreptul acestor pete galben-untdelemnii se constată prezenţa unui puf albicios, alcătuit din miceliul şi sporii ciupercii. În funcţie de condiţiile climatice (temperatura ridicată în jur de 20-22oC şi umiditate accentuată) ce determină o evoluţie, faţă de “pete untdelemnii” nu mai apare, iar frunzele nu mai prezintă pe faţa inferioară acel puf albicios, caracteristic.

La soiurile cu struguri roşii sau negri, petele de mană sunt inconjurate de un inel roşu sau vişiniu, iar la cele rezistente faţă de această boală petele se brunifică, iau o forma colţuroasă şi sunt limitate la nervuri.

Către toamnă, când frunzele devin mai rezistente, în urma infecţiilor apar pete mici colţuroase, de 1-2 mm în diametru, în dreptul carora ţesuturile se brunifică, în timp ce restul frunzei rămâne de culoare verde. Această formă de atac poartă numele de “pete de mozaic”. În această fază ciuperca nu mai produce pe partea inferioară a limbului puf alb.

Rezistenţa la îmbolnăvire a frunzelor bătrâne poate fi explicată prin procentul mic de apă, procentul mai mare de potasiu, cât şi prin pH neutru spre alcalin pe care îl prezintă sucul celular în această fază.

• Lăstarii erbacei şi cârceii – Prezintă pete alungite de culoare brună, care pe timp umed se acoperă cu un puf albicios, alcătuit din masă de miceliu cu spori. Pe lăstarii mai evoluaţi şi lignificaţi, atacul de mană apare sub forma unor pete alungite de culoare brună, ce apar în preajma nodurilor, în dreptul cărora scoarţa este moartă. Coardele atacate nu se maturizează.