Trandafirul

Familia Rosaceae

Trandfafirul este un arbust cu tije drepte garnisite cu spini. Prezinta Frunze alterne, compuse, stipulate. Florile sunt solitare sau reunite in corimbe terminale. Exista numeroase varietăţi cultivate, majoritatea prezinta flori duble cu numărul de petale cuprinse între 25 şi 45.

Etimologie : Denumirea de trandafir are origine neogreacă, trandaphilos = 30 de foiţe

Originea: Patria trandafirilor este considerată regiunea estică a mării mediterane- Asia Mică şi regiunile subtropicale ale Asiei de Est. Această floare prezintă multiple utilizări la care se pretează . Este folosită atât ca plantă decorativă, dar şi ca materie primă pentru industriile cosmetic, farmaceutică , alimentară. Iar speciile sălbatice servesc la consolidarea terenurilor, în perdele de protecţie.

Cultura trandafirului în spaţii protejate este cunoscută de foarte multă vreme. La noi în ţară se cultivă în sere de peste 60 de ani.

Specii şi soiuri: În momentul de faţă, numărul exact de specii şi soiuri de trandafiri este încă o problemă deschisă. Se cunosc peste 200 de specii si un numar impresionant de soiuri de trandafiri, in jur de 20.000. Cea mai raspandita specie salbatica de trandafir este macesul (Rosa canina), care creste spontan si in tara noastra. Soiurile de trandafiri nobili, asa cum se mai numesc trandafirii altoiti, se deosebesc intre ele prin diferite caracteristici.Trandafirii folosiţi în culturile forţate sunt soiuri sau hibrizi care au la origine mai multe specii, fac parte din grupele trandafirilor cu creştere sub formă de tufă. Numărul acestor soiuri catalogate pîn prezent este de ordinul zecilor de mii. Criteriile de apreciere a soiurilor sunt legate de calităţile decorative, rezistenţa la boli şi la excesele climatic, rentabilitate, gustul şi cerinţele cumpărătorului. În esenţă soiurile trebuie să corespundă următoarelor cerinţe: să prezinte lăstari lungi şi viguroşi; creşterea să fie rapidă; culoare constant; parfum fin; floarea să nu prezinte mai mult de 50 de petale; boboc lung, zvelt, cu poziţia vertical pe tijă; petale groase şi catifelate; petalele să apară simultan în 2-3 locuri la deschiderea florii; înflorire timpurie şi de lungă durată; rezistenţă sporită la boli; productivitate mare; necesar scăzut de lumină; frunze frumoase; aptitudinea de cultivare la temperatură mai scăzută

Biologie şi exigenţe ecologice

Creşterea plantei de trandafir este marcată de o importantă dominanţă apicală. Apexul sau extremitatea lăstarului în creştere inhibă într-o măsură mai mare sau mai mică dezvoltarea mugurilor axilari subadiacenţi. Evoluţia acestora constituie un caracter de soi şi este influenţată, totodată de condiţiile de mediu. În culturile pentru flori tăiate, aceşti lăstari se suprimă pentru a se asigura creşterea maximă a butonului principal.

Prin recoltarea sau suprimarea florii, dominanţa apicală este transferată la lăstarul lateral situat din partea cea mai de sus. Dominanţa apicală este controlată, în principal, de către hormoni. Tăierile aplicate plantei au în vedere acest proces şi servesc la corectarea creşterii şi înfloririi ei.

Formarea plantei tinere de trandafir se bazează pe stimularea apariţiei lăstarilor cu creştere puternică mai la baza plantei. Aceştia vor asigura planta cu o speranţă de viaţă bună şi productivitate sporită.

Avortarea butonilor florali este un proces întâlnit în dezvoltarea trandafirului. Teoretic, toţi lăstarii noi sunt purtători de flori în vârf. În realitate la unii dintre eimeristemul apical avortează. Perioada când butonul pare să fie cel mai sensibil la avortare se situează între inducţia florală şi momentulcând bobocul devine vizibil cu ochiul liber. În această etapă chiar mişcarea lăstarilor poate favoriza avortarea butonului floral. Procesul acesta este influenţat, însă, puternic de intensitatea luminoasă slabă.

Temperatura. Căldura din mediul ambiant este decisivă asupra producţiei şi calităţii florilor. Fiecare soi are temperaturi minime şi optime specifice. Durata dezvoltării florilor depinde foarte mult de nivelul temperaturii. Procentul de avortare a florilor este mai mare la temperatură scăzută. Greutatea tijelor florale este legată direct de temperatura aerului, dar peste 20°C efectul se anulează şi calitatea tijelor scade (greutate, fermitate, diametru). Se pare că temperatura mai ridicată (17°C) în prima parte a nopţii favorizează creşterea trandafirilor. În partea a doua a nopţii temperatura poate să scadă la 10 °C.

Creşterea temperaturiii (21°C) la nivelul sistemului radicular permite o dezvoltare a producţiei cu până la 40% şi o creştere a lungimii tijelor cu 20-26%.

Pentru majoritatea soiurilor, temperatura optimă de creştere este de 15-16°C. Noaptea, poate să scadă temperatura până la 12-13°C iar ziua, în orele cu strălucire a soarelui, să ajungă la 21-24°C. Scăderea temperaturii sub 10 °C determină reducerea ritmului de de creştere, plantele necesitând mai mult timp pentru a ajunge la înflorire sau nu mai înfloresc. Florile crescute la temperaturi scăzute formează un număr excesiv de petale şi scade capacitatea de păstrare. Este foarte sensibil la scăderile bruşte de temperatură şi la curenţii puternici de aer care provoacă pierderea rapidă a frunzelor.