Trifoiul Roșu - trifolium pratense

Inceputurile culturii trifoiului se plaseaza cu citeva secole inaintea erei noastre, dupa cum arata Palladius in lucrarea sa de economie rurala ’Dere rusti-ca’. Unii cercetatori considera ca aceasta cultura a aparut prima data in Asia, si anume in Podisul Iranului.

In epoca razboaielor persane cu grecii si a celor romane,cind caii aveau un rol bine definit in cistigarea bataliilor, trifoiul a inceput sa fie inclus in sorti- mentul plantelor de nutret, si odata cu aceasta apare o preocupare deosebita pentru noua specie furajera.

A. Hildergard (1150-1160) in cartea sa ‘Physica’ pomeneste de trifoiul rosu ca ar fi o planta medicinala si buna pentru nutret. Albertus Magnus, in lu-crarea sa ‘De vegetabilibus’(1193), mentioneaza pentru prima data aceasta plan-ta, recomandind extinderea culturii trifoiului rosu, deoarece are insusiri furajere superioare. Insa primele referiri asupra trifoiului rosu le gasim in scrierile lui Columella, Dioscorides si Plinius.

G.Hegi (1939) confirma existenta unor lucrari in care se aminteste de trifoiul rosu ca de o planta medicinala si furajera.

La inceput trifoiul rosu a ocupat regiunile mediteeraniene, patrunzind treptat si in alte parti ale Europei centrale. In sec.XIV-lea cultura trifoiului rosu era cunoscuta deja in Italia. Din Italia, cultura acestuia trece in Spania, de unde in secolul al XVI-lea patrunde in Braband si Flandra, aici extindindu-se repede.

Introducerea in cultura a asolamentului Flamand, devenit asolament Norfolk, a avut un rol covirsitor in extinderea culturii trifoiului rosu nu numai in Anglia, ci si in alte tari din Europa. Astfel, in a doua jumatate a sec.XVIII-lea (1756) se introduce in Germania si Elvetia, unde se bucura de mare atentie din partea economistilor agronomi.

Din Flandra, cultura trifoiului se extinde si in tarile scandinave, pe su-prafete apreciabile.

In 1861 sau 1866 – nu se stie precis – cultura trifoiului rosu s-a extins din Anglia in Rusia, sub denumirea de ‘trifoiul rosu spaniol’. In scurt timp a o-cupat teren atit in sudul, cit si in vestul Rusiei, unde s-a mentinut in cultura, spre deosebire de partile nordice si estice, unde a disparut din cauza temperaturilor scazute din timpul iernilor.

Tot din Anglia, cultura trifoiului rosu s-a extins foarte repede in Ame-rica de Nord, trecind de aici in Noua Zeelanda, Chile,etc., si mai tirziu in Asia pina in Altai, Baical, Japonia, Casmir, in Australia si India. Pe continentul afri-can se cultiva numai in Algeria pe suprafete restrinse, desi trifoiul rosu da rezul-tate bune si in aceasta parte a lumii.

Pe latitudine aceasta specie se cultiva pina la 69°, dar aici numai pen-tru fin, deoarece semintele nu mai pot ajunge la coacere, lipsind caldura necesa-ra.

Pe altitudine atinge 2700-2900 m in Elvetia, dupa cum arata Stebler (1852), desigur in flora spontana, iar in cultura ajunge pina la 1300 m in zona Alpilor si la 2000 m in Asia Mica.

Cu privire la introducerea trifoiului rosu in tara noastra, nu dispunem de date precise. La sfirsitul sec.XVIII se cultiva in Transilvania. Literatura ne a-rata ca saminta de trifoi rosu din Transilvania s-a exportat prima oara in 1880. Deci, era natural sa treaca cel putin doua decenii de la introducerea sa in cultura, ca astfel sa se formeze o provenienta valoroasa, care sa fie cautata pe piata ex-terna.

In anul 1889 a fost cultivat in ferma Laza din jud.Vaslui, iar in 1890 marele entomolog Aristide Caragea l-a introdus in cultura pe teritoriul comunei Grumazesti din jud.Neamt. De aici, precum si din Transilvania s-a extins pe o mare suprafata a tarii, incepind din Dobrogea si pina in Maramures. In prezent trifoiul rosu se cultiva pe suprafete apreciabile in Transilvania, Bucivina, Banat, nordul Moldovei si al Munteniei, si partial in Oltenia. Aceasta extindere pe in-treaga suprafata a tarii a dus la formarea de populatii si soiuri locale.

S-au identificat proveniente cu o valoare de cultura si biologica supe-rioara. Astfel, I.Resmerita (1957) arata ca provenientele de Hateg si Tara Birsei sint cele mai productive, aceasta insusire fiind o rezultanta a rezistentei la ger. A. Pavlova si M.Savatti (1960) gasesc cele mai rezistente proveniente la seceta sint cele din Banat si Suceava. Acesti din urma autori mai conchid, in urma experi-entelor efectuate cu un numar mare de proveniente, ca trifoiul de Hateg este cel mai productiv, fiind si cel mai rezistent la seceta, confirmindu-se pe deplin re-zultatele lui I.Resmerita (1957).

Trifoiul rosu din Romania a fost descris variat in lucrarea de sinteza intitulata „Cultura trifoiului” de I.Resmerita, apoi de I.Safta (1960), D.Rosca si colaboratorii (1963).

Nu putem incheia acest capitol de istorie a culturii trifoiului rosu fara a sublinia ca la Cluj, adevarat centru pentru studiul trifoiului, s-au facut primele inregistrari in exportul semintelor de trifoi, s-au luat primele masuri de combate-re a cuscutei, s-au initiat primele experiente pentru depistarea celor mai valo-roase proveniente, s-au obtinut primele rezultate in ameliorarea trifoiului si s-au initiat primele experiente de fertilizare.

Caractere morfologice

Radacina

Este pivotanta, lunga pina la 50 cm, atingind uneori lungimea de 175 cm., de unde pornesc numeroase ramificatii, pe care se gasesc nodozitati.

In primul an de vegetatie, sistemul radicular ramine in straturile super-ficiale ale solului (20-30 cm) si numai in anii urmatori se dezvolta puternic rada-cina principala, patrunzind cit mai adinc in sol. Radacina principala formeaza un rizom multicapitat, situat practic la suprafata solului, care se adinceste in sol pe masura inaintarii in virsta a plantelor.