Accesul la Informațiile de Interes Public

Considerații generale

Una dintre cele mai importante realizări din ultimii ani în privinţa creşterii transparenţei instituţiilor publice, a controlului societăţii civile asupra acestora şi, implicit, a consolidării democraţiei, a constituit-o adoptarea Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Apariţia acestei legi a creat premisele pentru ca articolul 31 din Constituţia României, cel care garantează dreptul cetăţenilor de a avea acces la informaţiile publice, să fie cu adevărat respectat.

România este o ţară în tranziţie spre democraţie care, din păcate, se caracterizează în prezent printr-un nivel de corupţie ridicat. Transparenţa instituţională şi responsabilitatea guvernanţilor şi a instituţiilor publice sunt minime, cultura respectării drepturilor individuale –inclusiv a dreptului de acces la informaţii – lipseşte, libertatea presei este îngrădită în diverse feluri, controlul politic asupra instituţiilor statului este extrem de redus. În aceste condiţii, accesul real şi constant la informaţiile de interes public este un element cheie în procesul de democratizare.

Accesul la informaţii permite publicului să aibă o imagine adecvată şi să-şi formeze o opinie

critică cu privire la societatea în care trăieşte şi la autorităţile care îl guvernează; încurajează

participarea informată a persoanelor/grupurilor/comunităţilor la chestiunile de interes public; ajută la creşterea eficienţei administraţiei, legislativului şi justiţiei şi la menţinerea integrităţii acestora prin reducerea riscului corupţiei; contribuie la legitimitatea administraţiei ca serviciu public şi la creşterea încrederii în instituţiile şi autorităţile publice. Accesul la informaţii are capacitatea să conducă la transparenţă instituţională, transparenţă în gestionarea banului public, responsabilitatea funcţionarilor publici, expunerea corupţiei şi, nu în ultimul rând, la satisfacerea intereselor individuale ale persoanelor care doresc informaţii de interes public. Practic, accesul real al persoanelor şi al presei la informaţiile de interes public determină în mod esenţial evoluţia spre o democraţie stabilă.

Accesul la informaţii şi autorităţile publice

Accesul la informaţia de interes public poate fi definit drept posibilitatea oricărei persoane de a obţine informaţii aflate în posesia instituţiilor statului. Indiferent de variantele terminologice diverse prin care este exprimat (”libertate de informare”, ”transparenţă administrativă”, ”guvernare deschisă”), accesul la informaţia de interes public este acum parte dintr-un ”aquis” democratic pe care orice ţară care pretinde că deţine o guvernare responsabilă îl aplică într-o măsură cât mai mare.

Există importante raţiuni de principiu pentru care accesul la informaţie este important într-o societate:

- informaţia este un prim element pe care îl presupune cunoaşterea;

- informaţia este un ingredient esenţial al formării atitudinilor care susţin sau inhibă schimbarea într-o societate;

- informaţia este necesară grupurilor active pentru a le permite să se angajeze în dezbateri deschise cu autorităţile publice pe teme care afectează interesele lor sau ale unor categorii mai largi;

- accesul la informaţie reduce dezechilibrul de putere dintre guvernanţi şi guvernaţi;

- accesul la informaţie impune constrângeri asupra comportamentului birocratic, descurajând, într-o anumită măsură, ineficienţa, abuzurile şi corupţia din instituţiile publice.

În ce măsură poate fi aplicat principiul libertăţii de informare asupra organismelor private din societate, cum ar fi companiile, precum şi asupra guvernelor?

Dacă o companie privată exercită autoritate publică delegată, atunci aceasta va fi supusă aceluiaşi regim privind accesul la informaţii. Aceasta înseamnă că o astfel de companie ar trebui să stabilească mecanismele necesare pentru a soluţiona solicitările de informaţii.

Organismele private propriu-zise ar trebui de asemenea incluse dacă acestea deţin informaţii a căror dezvăluire e posibil să reducă riscul de lezare a intereselor publice majore, precum mediul şi sănătatea. Organizaţiile inter-guvernamentale ar trebui şi ele supuse regimului privind libertatea de informare.”

La prima vedere, această extindere a ariei de aplicare a libertăţii pare una radicală. Cu toate acestea, faptul că organismele private, precum companiile, ar trebui supuse unor reglementări stricte privind unele dintre activităţile lor este unul general acceptat. De exemplu, acestea nu au libertate deplină de a adopta atitudini care pun în pericol mediul, sănătatea sau bunăstarea publică. Extinderea ariei de aplicare a libertăţii de informare pentru a cuprinde aceste aspecte ale comportamentului organismelor private afirmă pur şi simplu că aceste instituţii au o obligaţie faţă de public în general.

Ce se înţelege prin informaţii publice?

În continuare, sunt prezentate două definiţii ale informaţiei publice, date de organizaţii internaţionale:

În viziunea acestei organizaţii, informaţiile includ toate documentele deţinute de o autoritate publică, indiferent de forma în care acestea sunt stocate (document tipărit, bandă magnetică, versiune electronică etc.), sursa acestora (chiar dacă un document a fost elaborat de acea autoritate publică sau de o alta) şi data elaborării.

Definiţia informaţiei dată de Consiliul Europei

Recomandarea Consiliului Europei se aplică „documentelor oficiale”. Aceste documente sunt definite ca incluzând „toate informaţiile stocate în orice formă, elaborate sau primite şi deţinute de autorităţile publice şi care au legătură cu orice funcţie publică sau administrativă.

Desigur, viaţa unui funcţionar responsabil de informaţii ar fi mult mai uşoară dacă fiecare persoană care solicită informaţii ar putea să precizeze cu exactitate documentul pe care îl doreşte.

Dar, fără îndoială, solicitanţii nu pot face acest lucru. Reprezentantul publicului ştie doar care sunt informaţiile pe care le caută. De obicei, acesta nu cunoaşte sistemul de evidenţă a documentelor pe care îl utilizează autoritatea publică.