Analiza măsurii educative neprivative de libertate - Stagiu de formare civică

Sistemul judiciar românesc prezintă o abordare specifică asupra modului în care regimul sancționator se aplică în cazul minorului infractor. Construcția principiilor judiciare de reglementare a răspunderii penale în cazurile care implică minoratul este corelată cu vârsta persoanei și capacitatea de discernământ. Așadar, în contextul Noului Cod Penal, limitele răspunderii penale sunt reprezentate astfel: minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal, între 14 și 16 ani minorul răspunde penal dacă se dovedește că a săvârșit fapta cu discernământ și dupa 16 ani minorul răspunde penal potrivit legii (Noul Cod Penal, Titlul V, Cap. I, Art. 113). Minoritatea în principiile juridice este determinată drept perioada cuprinsă de la naștere până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Minoritatea presupune perioada de dezvoltare, de creștere și descoperire a lumii înconjurătoare, dar și a propriului sine prin contextele exterioare. În această perioadă persoana se întâlnește cu normele conviețuirii sociale și, pe baza exemplelor avute în mediul de socializare dominant, decide modul în care se va raporta la ele.

Delincvența juvenilă reprezintă un fenomen complex de natură penală, parte componentă a devianței. Aceasta definește acele comportamente maldapatative care se află în conflict cu principiile și normele sociale acceptate la nivelul societății. „Majoritatea defi- nițiilor insistă asupra criteriului juridico-penal, desemnând ca fiind de natură delictuală orice act care prin consecințele sale, îl fac pasibil pe tânăr de a fi adus în fața instanței și de a fi sancționat” [ CITATION Bac02 p 76 l 1048 ]. Prin urmare, fenomenul delincvenței juvenile presupune încălcarea valorilor apărate de normele legale în contextul minorității.

Perspective asupra cauzelor apariției acestui fenomen vizează diverse arii ale existenței sociale. În ansamblu, acest comportament ilicit reprezintă „consecința absenței sprijinului moral oferit de adult, a lipsei de protecție și îngrijire primite în familie, a eșecului activității de educație morală primită în școală” [ CITATION Bac02 p 74 l 1048 ]. În acest context, socializarea primară constituie unul dintre punctele fundamentale în dezvoltarea unui tipar comportamental. Prin urmare, prezența unor dificiențe în cadrul acestui proces pot afecta dezvoltarea minorului.

Socializarea primară deficitară însumează actele de neglijare fizică, psihică, emoțională produse asupra copilului ce determină comportamente maladaptative. Socializarea în cadrul familiei își pune amprenta asupra unor aspecte esențiale ale evoluției sociale a copilului, și anume: dezvoltarea cognitivă, obținerea reușitei școlare și integrarea socială. În apariția comportamentelor specifice delincvenței juvenile, neîmplinirea corespunzătoare a celor trei aspecte are un rol determinant. Totodată, „disfuncțiile la nivelul relației părinte-copil cauzează evoluții nefavorabile ale copilului în plan afectiv, frustrări ale acestuia, datorate

răcelii afective a căminului familial. Dezacordurile și tensiunile dintre părinți generează în conștiința copilului îndoieli, reticențe, reacții neadaptative” [ CITATION Alb05 p 50 l 1048 ]. Rolul esențial al părintelui în procesul de socializare este de a prezenta copilului realitatea exterioară sub toate formele ei, de al modela și pregăti pe acesta pentru viitoarea existență socială.

Acest proces se desfășoară nu numai la nivel mental și educațional, ci și în plan emoțional și psihic. Copilul învață astfel să analizeze, descopere, respecte normele existenței sociale și modul în care societatea funcționează, pentru a deveni o parte componentă activă. În lipsa acestor atribute ale dezvoltării cognitive a copilului, acesta nu poate conștientiza și recunoaște normele pe care trebuie să le respecte, determinând, în cele din urmă, apariția comportamentelor deviante.

Abordarea judiciară sancționatorie a actelor delincvtente în contextul minorității este reprezentată de măsurile educative. Aceastea pot fi delimitate în două categorii: privative și neprivative de libertate.

Măsurile educative neprivative de libertate constituie un mijloc de sancționare a persoanelor minore care au săvârșit infracțiuni. Aceastea presupun abordarea reabilitării minorului având drept fundament al intervenției educarea/ reeducarea. Atenția centrală este axată pe dezvoltarea unor mecanisme cognitive de recunoaștere și interiorizare a principiilor sistemului legal și, concomitent, de remodelare și redirecționare a personalității minorului către o perspectivă lipsită de infracționalitate. Rolul măsurilor educative este de a răspunde unor nevoi criminogene cu modele dezirabile social, care să permită minorului înlocuirea exemplelor maladaptative. Măsurile educative neprivative de libertate pe care instanța judecătorească le poate dispune în cazul minorilor care au săvârșit infracțiuni sunt: stagiu de formare civică, supraveghere, consemnare la sfârșit de săptămână și asistare zilnică.