Apărare împotriva terorismului

Considerații generale privind fenomenul terorist

Terorismul nu are o definiție unanim acceptată. Dificultatea definirii provine atât din complexitatea sa cât și dintr-o largă divergență de poziții ale persoanelor, organizațiilor sau statelor implicate în lupta antiteroristă.

Una din definiţiile uzitate de Guvernul S.U.A. considera că: “Terorismul reprezintă ameninţarea cu violenţa sau folosirea violenţei în scopuri politice de către indivizi sau grupuri, indiferent dacă acţionează pro sau contra autorităţilor guvernamentale existente, când aceste acţiuni au intenţia de a şoca, intimida sau consterna un grup ţintă mai larg decât victimele imediate.Terorismul este relaţionat cu indivizi sau grupuri care urmăresc răsturnarea regimurilor politice, corectarea unor deficienţe sociale percepute de grupurile respective sau erodarea ordinii publice internaţionale”.

Frank C. Carlucci III, Secretar al Apărării în timpul administraţiei lui G. Bush,considera că “terorismul este în mod esenţial o tactică, o formă de luptă politică destinată atingerii unor scopuri politice. Terorismul poate fi înscris în categoria conflictelor de micăintensitate şi descris ca război purtat la limita minimă a spectrului violenţei, război în careconotaţiile politice, economice şi sociale joacă un rol mai important decât în cazul celuiclasic, purtat de puterea militară convenţională”.

În locul formulării unei definiţii universal şi general acceptabile, un mod rezonabil de definire conceptuală ar consta în identificarea caracteristicilor terorismului.

O primă caracteristică ar fi scopul final urmărit de terorism, care este de natură politică, oricare ar fi psihologia de grup sau motivele personale ale indivizilor care recurg la actele de terorism. Prezenţa unor ţeluri politice este esenţială, acestea separând terorismul de alte acte criminale. Motivat politic, terorismul presupune întotdeauna un adânc sens al frustrării asupra unei nedreptăţi sau injustiţii sociale sau economice, dar terorismul blamează întotdeauna o instanţă sau o autoritate politică. Terorismul consideră că esenţa injustiţiei nu poate fi înlăturată prin nici o altă metodă decât prin violenţă. De aceea, terorismul a fost adesea numit tactica ultimei soluţii. Există şi posibilitatea transformării scopurilor politice în imperative morale folosite pentru a justifica mijloacele şi procedeele necesare atingerii scopurilor politice iniţiale. Multe organizaţii teroriste îşi justifică asfel acţiunea, neapelând la ţeluri politice, ci la “instanţe superioare”, la “adevăruri supreme”, “jihad”, “revoluţiile cataclismice” sau “mondiale” etc.

Este important de notat că amprenta ideologică și comportamentală a teroriștilor relevă mult mai multe lucruri despre ei decât doctrinele la care clamează aparența. Doctrinele de bază, de consum politic arareori mandatează violența teroristă, chiar dacă sunt privite din prismă extremistă. Dacă scopul tactic sau obiectivul imediat al unui grup terorist îl reprezintă crearea terorii, nu distingerea, scopul strategic îl constituie folosirea panicii, a dirijării mulțimii publice generate de starea de teroare ce poate obliga puterea la concesii politice pe linia scopurilor propuse. Văzut din această perspectivă, terorismul poate fi înțeles ca o tactică psihologică ale cărei elemente determinante sunt frica și publicitatea.

Cea mai importantă caracteristică operaţională a terorismului este folosirea premeditată a ameninţării cu violenţa. Acolo unde acest element lipseşte, oricât de oribilă ar fi fapta, ea nu se încadrează în terorism.Traficul ilicit de droguri, armament sau documente false nu constituie - în sine -acte de terorism, dacă nu conţin acte de violenţă premeditată (sau deameninţare cu violenţa). A lua însă un ostatic pentru o recompensă, în scopul finanţării uneiacţiuni teroriste, reprezintă un act terorist, întrucât acest fapt implică folosirea violenţei sau aameninţării cu violenţa.

Prezenţa violenţei ca o caracteristică fundamentală a terorismului face necesarădistincţia între actele teroriste şi actele săvârşite de organizaţiile teroriste. Nu toate acţiunileunei organizaţii teroriste pot fi catalogate ca teroriste, după cum nici toate actele teroriste nusunt obligatoriu savârşite de o organizaţie teroristă.Toate actele criminale, indiferent de miza politică, justificările morale şi formele de activitate teroristă, implică crime, atacuri, deturnări,răpiri, incendieri, sabotaje, fapte condamnate de către societate. Tocmai această naturăcriminală diferenţiază terorismul de gherila urbană sau rurală, de operaţiunile de insurgenţăcare, chiar dacă nu sunt considerate pe deplin forme ale războiului convenţional, sunt acceptate ca atare de către societate. Actele teroriste nu sunt justificabile.

O altă caracteristică importantă a terorismului este clandestinitatea. Din cauza naturii violente şi criminale a terorismului, partizanii acestuia trebuie să acţioneze acoperit pentru a evita identificarea lor de către forţele de ordine. Analiştii terorismului contemporan înscriu, de asemenea, în rândul caracteristicilor organizaţionale semnificative faptul că acesta se practică cel mai adesea în grup. Sunt foarterare cazurile importante de terorism realizate de indivizi singulari, neafiliaţi la nici un grup,organizaţie sau confreerie. Grupurile teroriste impun constrângeri puternice membrilor lor, dar pentru mulţi dintre aceştia apartenenţa la grup poate deveni un element motivaţional mai important decât doctrina sau scopurile politice ale grupului. Grupul oferă membrilor o contracultură centrată în jurul propriilor norme şi menite să contribuie la îndoctrinare. Acesta tinde să-i izoleze pe membri de societate (informaţiile sunt filtrate sau contracarate),săcontroleze cu stricteţe pe fiecare în parte asigurând coeziunea necesară, uniformizarea şi deplina obedienţă faţă de centru. Grupul se întemeiază pe o anumită omogenitate din perspectiva ideilor politice și religioasă împărtășite, a valorilor și obiectivelor stabilite, ceea ce îi determină pe membri să-și perceapă propriul viitor numai în cadrul acestuia, teama de a nu fi abandonați, din diferite motive, fiind una din spaimele majore.

Grupurile teroriste sunt îndeobşte restrânse ca număr, ele putând deveni mici unităţioperative în cadrul unor organizaţii mai mari. Termenul de “grup” este înţeles în sensul său social-psihologic şi, mai puţin, în cel strict organizaţional. În această idee, se poate consideraun grup terorist ca o entitate suborganizaţională, întrucât cu cât un grup operaţional semăreşte, cu atât va fi mai greu de menţinut disciplina şi mistica grupală, de evitat posibilităţilede infiltrare şi demascare din interior.

Între caracteristicile organizaţionale ale grupurilor teroriste se înscrie şi faptul căacestea sunt, în general, constituite pe criterii subnaţionale, în vederea realizării unor scopurisubnaţionale, motiv pentru care loialitatea faţă de stat sau naţiune este practic inexistentă lanivelul acesta de organizare. De regulă, teroriştii provin din rândul minorităţilor naţionale,sociale, economice sau de altă factură, care urmăresc atingerea ţelurilor prin mijloaceviolente, acoperite (clandestine) şi criminale, acţionând independent de orice naţiune-stat, chiar dacă dispun de un sponsor important din această categorie.