Apele europene - starea chimică a apelor subterane și presiuni

1. Introducere

Apele subterane constituie cel mai mare rezervor de apă dulce din lume, reprezentând mai mult de 97% din toate rezervele de ape dulci disponibile pe glob (excluzând ghețarii și calotele glaciare). Restul de 3% este alcătuit în principal din apele de suprafață (lacuri, râuri, mlaștini) și umiditatea solului.

Se știe de multă vreme că apele subterane trebuie să fie protejate. Cel dintâi document legislativ referitor la apele subterane (Directiva 80/68/CEE) avea un domeniu de aplicare limitat și se axa pe controlarea emisiilor de substanțe provenite din surse industriale și urbane. Mai târziu, au fost introduse directive prin care se urmărea controlarea poluării difuze provocate de surse agricole și industriale.

Cu ocazia seminarului ministerial privind apele subterane, care a avut loc la Haga, pe 26 și 27 noiembrie 1991, s-a solicitat elaborarea unui program de măsuri pentru a evita deteriorarea pe termen lung a cantității și a calității apelor subterane de pe teritoriul Uniunii Europene. Primul efect al acestei solicitări a fost adoptarea de către Comisie, în 1996, a unei comunicări referitoare la un program de acțiune privind apele subterane, care ulterior a fost încorporat în Directiva-cadru privind apa (Water Framework Directive (WFD)), adoptată patru ani mai târziu (Directiva 2000/60/CE). Pentru prima dată, apele subterane au devenit parte dintr-un sistem integrat de gestionare a apei, un context deosebit de natural pentru această componentă a mediului.

Protecția apelor subterane este o prioritate în politica de mediu a UE din mai multe motive:

- odată contaminată, apa subterană este mai greu de curățat decât apa de suprafață, iar consecințele pot să dureze decenii;

- întrucât apa subterană este utilizată frecvent pentru captarea apei potabile, pentru industrie și agricultură, poluarea apelor subterane poate pune în pericol sănătatea umană și poate amenința aceste activități;

- apa subterană furnizează debitul de bază al multor râuri (poate asigura până la 90 % din debit pentru anumite cursuri de apă) și astfel poate afecta calitatea sistemelor de apă de suprafață;

- de asemenea, apa subterană acționează ca un tampon pe parcursul perioadelor secetoase și este esențială pentru menținerea zonelor umede.

WFD include apele subterane în planul de gestionare a districtului hidrografic și stabilește, pentru corpurile de apă (subterane), etapele de urmat în ceea ce privește delimitarea, analiza economică, caracterizarea (analiza presiunilor și a impacturilor), monitorizarea și elaborarea unor programe de măsuri care să asigure, până la sfârșitul anului 2015, cantități suficiente de ape subterane în stare chimică bună.

2. Monitorizarea calitativă (chimică)

Pentru monitorizarea chimică a apelor subterane, există două tipuri de programe, și anume, programul de supraveghere și programul operațional. Aceste două programe oferă informații necesare în evaluarea stării chimice și în identificarea și monitorizarea tendiței concentrațiilor de poluanți.

Programul de supraveghere trebuie realizat pe parcursul fiecărui ciclu de planificare (6 ani), iar programul operațional trebuie să fie realizat, cel puțin un an, pe parcursul perioadelor când programul de supraveghere nu este aplicat .

De asemenea, Directiva Cadru specifică că Statele Membre trebuie sa realizeze monitoringul de supraveghere pe parcursul fiecărei perioade de plan de management pentru a permite validarea evaluării de risc (în conformitate cu Art. 5) și de a obține informații pentru evaluarea tendințelor, precum și să aplice suficient monitoring operațional pentru a stabili starea corpurilor de apa identificate ca fiind la risc și să identifice prezența tendințelor importante și susținute de creștere a concentrațiilor de poluanți (2).

2.1 Programul de supraveghere

În cazul apelor subterane monitoringul de supraveghere este realizat având în vedere urmatoarele obiective:

- validarea caracterizării, precum și a procedurii de evaluare a riscului de a atinge starea chimică bună;

- furnizarea informațiilor pentru evaluarea tendințelor pe termen lung ale concentrațiilor poluanților, atât ca rezultat al variației condițiilor naturale, cât și ca rezultat al activităților antropice;

- stabilirea programului de monitoring operațional.

În măsura în care, ca urmare a analizei realizate în cadrul programului de supreveghere, au rezultat depășiri la unii indicatori de poluare, forajul respectiv va intra într-un program operațional.

2.1.1 Criterii de stabilire a secțiunilor de monitorizare

În vederea definirii structurii spațiale a rețelei de monitoring chimic de supraveghere a corpurilor de apă subterană s-au utilizat atât criteriile generale descrise în programul de monitorizare cantitativă, cât și urmatoarele criterii specifice :

- criteriul presiunilor antropice datorate poluării (cu nitrați din surse agricole, cu substanțe prioritare/prioritare periculoase și cu alte substanțe specifice spațiului hidrografic);

- criteriul ariilor protejate (conform Directivei Cadru - anexa IV, criteriul utilizării corpurilor de apa pentru captarea apei în scopul consumului uman);

- criteriile rețelei EIONET (European Environment information and Observation Network - Rețeaua europeană de informare și observare a mediului).

2.1.2 Parametrii monitorizați și frecvențele de monitorizare

Parametrii calitativi monitorizați sunt stabiliți în conformitate cu prevederile Anexei V, 2.4.2. din Directiva Cadru.

Parametrii monitorizați sunt cei obligatorii (conținutul de oxigen, pH, conductivitate, azotați, amoniu), precum și alți parametrii și poluanți, în funcție de utilizările apei subterane, precum și în funcție de presiunile antropice identificate, ce sunt cuprinși în urmatoarele categorii:

- oxidabilitate: CCO-Mn;

- alcalinitate;

- alți nutrienți: azotiți, ortofosfați;

- substanțe prioritare și prioritar periculoase;

- poluanți specifici neprioritari (substanțe din Anexa 8, 9 din Directiva Cadru, alți poluanți decât cei regăsiți printre parametrii generali sau alte substanțe decât substanțele prioritare)

- alți poluanți și parametrii (substanțe ce nu se regasesc in anexele 8, 9 și 10 din DCA), inclusiv ionii majori, pentru realizarea balanței ionice.

Frecvența de monitorizare în programul de supraveghere este de odată la 6 ani.