Cluster Maritim

Introducere

Aglomerările de activităţi de tip cluster nu constituie deloc un fenomen recent. Nici măcar noţiunea de cluster (ciorchine, sau constelaţie de firme) nu este atât de nouă pe cât s-ar putea crede, ea fiind vehiculată încă de prin anii 1890 şi având, deci, mai mult de o sută de ani vechime. Intrată pentru o perioadă destul de îndelungată într-un con de umbră, noţiunea de cluster a fost revitalizată abia prin anii 1970, iar ulterior, în anii 1990, a fost scoasă în prim plan şi popularizată în studiile lui Michael Porter. Acestea au contribuit substanţial la clarificarea conceptuală a fenomenului clusterizării, la evidenţierea mecanismelor şi dimensiunilor sale şi relevarea însemnătăţii pe care o are în creşterea economică şi ridicarea competitivităţii. Mai important încă, ele au reuşit să atragă atenţia asupra potenţialului clusterelor de a deveni un instrument eficient al politicii de dezvoltare, stârnind interesul pentru investigarea domeniului atât în mediile academice, cât şi în rândul decidenţilor politicii economice din numeroase ţări, cu consecinţa reorientării atenţiei celor dintâi dinspre macroeconomie, spre fundamentele microeconomice ale prosperităţii şi creşterii, şi a glisării atenţiei celor din urmă dinspre intervenţiile centrate pe entităţi economice individuale, ramuri sau activităţi, spre cele direcţionate înspre grupuri interconectate de firme şi instituţii.

Comunicarea Comisiei Europene COM (2008) 652 /2008 Către clustere de talie mondiala in Uniunea Europeana-implementarea strategiei bazata pe inovare defineşte clusterul ca fiind un grup de firme, actori economici conecşi şi instituţii localizate într-o proximitate geografică şi care au ajuns la gradul de mărime necesar dezvoltării de expertiză specializată, servicii, abilităţi şi furnizori .

Clusterele s-au dezvoltat cu succes devenind exemple de bună practică atât în ţări foarte mari, cât şi în ţări mai mici, indiferent de specificul lor economic şi cultural şi s-au dovedit benefice atât pentru activitatea firmelor de mari dimensiuni, inclusiv companii transnaţionale (CTN), cât şi, mai ales, pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM). De aceea, în pofida faptului că este un domeniu de cercetare relativ mai nou, născut abia în anii 1990, dezvoltarea întemeiată pe clustere a căpătat popularitate printre decidenţii politicilor economice, materializată în programe şi politici guvernamentale de susţinere a clusterelor în peste 50 de economii. Şi în ţările membre mai vechi sau mai noi ale Uniunii Europene sunt tot mai recunoscute efectele benefice ale dezvoltării clusterelor asupra competitivităţii, productivităţii şi creşterii şi, de aceea, tot mai multe dintre aceste ţări se preocupă de identificarea şi inventarierea clusterelor, precum şi de elaborarea unor politici de încurajare şi sprijin al acestora, plasate adesea la temelia strategiilor lor de dezvoltare economică.

Prezentarea noţiunii de cluster

Clusterele sunt grupuri interconectate de companii şi instituţii, apropiate spaţial, care activează într-un anumit domeniu, fiind legate unele de altele atât prin aspecte care le sunt comune, cât şi prin complementarităţi (Porter M., 1990). Ele sunt aglomeraţii de firme formal independente, care, amplasate într-un spaţiu geografic relativ restrâns, desfăşoară activităţi similare, sau contribuie la producţia unor bunuri sau servicii similare. Participanţii la un cluster întâmpină împreună aceleaşi ameninţări şi încearcă să valorifice aceleaşi oportunităţi, menţinând deschise între ei canale active de comunicare, dialog şi tranzacţionare comercială, folosind aceleaşi infrastructure specializate şi resurse de pe aceleaşi pieţe, în primul rând a muncii şi a serviciilor.

TRĂSĂTURI SPECIFICE ALE CLUSTERULUI

1. Dimensiunea- este un parametru influenţat de numeroşi factori: vârsta clusterului, tipul de piaţă pe care operează acesta, aspiraţiile antreprenoriatului implicat, specificul mediului de afaceri, etc. Deşi dimensiunea dă unele sugestii în legătură cu forţa şi potenţialul clusterului, iar atunci când un cluster e mare, acesta atrage forţă de muncă specializată, furnizori, investiţii şi instituţii care, toate, contribuie la creşterea productivităţii firmelor sale.

2. Delimitarea geografică- constituie tot o caracteristică extrem de variabilă de la un cluster la altul. Clusterul britanic al tranzacţiilor bursiere ocupă doar câteva clădiri din Londra, iar clusterul new-yorkez al agenţiilor de publicitate se întinde pe un singur bulevard, Madisson Avenue;

3. Firmele componente şi relaţiile dintre ele – reprezintă un alt domeniu al diversităţii de situaţii, de la un cluster la altul. Unele clustere pot fi dominate de firme mici care îşi subcontractează reciproc activităţi. În alte cazuri,se pot dezvolta sisteme de subcontractare în jurul unuia sau mai multor contractori mai mari. Uneori, sunt prezente în cluster una sau mai multe companii transnaţionale, sau chiar conglomerate industriale, având furnizori printer firmele de diverse mărimi existente acolo. Alteori, clusterul e dominat de IMM-uri, care sunt specializate pe nişe şi segmente înguste de piaţă.