Condiții și caracteristici ale luptei de întâlnire

1. Generalităţi

Menţionăm de la bun început că în actualele condiţii de desfăşurare a operaţiilor militare în cadrul războiului nu se poate pune problema luptei de întâlnire la nivelul unei GF. Asta ar însemna în acest caz, să existe două GF în deplasare, una către cealaltă şi care să aibă scopuri ofensive. Pentru a se realiza condiţiile/caracteristicile unei lupte de întâlnire, ar trebui implicit, ca cele două GF să execute deplasarea prin marş într-o singură coloană, ceea ce este foarte greu de presupus. Nu excludem însă posibilitatea ca în cadrul GF, pe anumite direcţii, MU aflate în deplasare pentru îndeplinirea unei misiuni, să întâlnescă trupe ale inamicului, aflate în deplasare pentru îndeplinirea unor scopuri ofensive, chiar dacă este greu de presupus acest lucru, având în vedere posibilităţile actuale de cercetare/informare. Forţele de nivel divizie sau mai mari (GF), care au suficient spaţiu de manevră pot fi implicate în mod ocazional/excepţional ca un întreg în lupta de întâlnire, aceasta fiind, de regulă, desfăşurată de către structuri de nivel brigadă şi batalion.

Lupta de întâlnire are loc atunci când forţele inamicului şi cele proprii se află în mi şcare, în sens contrar, pe aceeaşi direcţie, fiecare urmărind să-şi realizeze scopurile, prin operaţii/acţiuni ofensive.

Într-un mod mai succint, dar în fond cu aceeaşi semnificaţie din regulamentul FM3 -O-Operaţii, lupta de întâlnire reprezintă “o acţiune de luptă care apare atunci când o forţă în deplasare prin marş angajează inamicul într-un loc şi la un moment neaşteptat”.

Lupta de întâlnire presupune executarea unui atac din mişcare, atunci când forţele proprii au reuşit devansarea în desfăşurare a inamicului.

În situaţia în care inamicul a reuşit devansarea în desfăşurare, forţele proprii trec iniţial la apărare, urmând ca îndeplinirea scopului final să se realizeze prin ofensivă din contact.

Atunci când forţele şi mijloacele la dispoziţie nu permit angajarea decisivă a inamicului cu şanse de succes şi nu există posibilitatea primirii oportune de întăriri, MU pot decide să evite contactul cu inamicul, sau să rupă lupta după ciocnirea iniţială.

Abilitatea de a prevedea lupta de întâlnire şi de a utiliza eficient întreaga putere de luptă aflată la dispoziţie, constituie baza succesului operaţiei.

MU trebuie să aibă în permanenţă libertatea de acţiune necesară păstrării iniţiativei, câştigând timp prin folosirea informaţ iilor oportune şi a posibilităţilor de manevră, precum şi prin organizarea în timp scurt a cooperării şi conducerii, acordând atenţie protecţiei flancurilor şi intervalelor. În acest caz rolul GF este acela de a acorda sprijin oportun MU pentru a putea duce cu succes lupta de întâlnire.

De regulă, lupta de întâlnire se produce în timpul deplasării spre inamic şi se finalizează cu un atac rapid. În operaţiile ofensive sau defensive lupta de întâlnire poate marca un moment de tranziţie în care se poate decide natura acţiunilor viitoare. Chiar atunci când forţele principale sunt în apărare, atacă sau duc acţiuni de întârziere, elemente singulare ale acestora, se pot găsi în situaţii care au caracteristicile luptei de întâlnire.

Situaţiile în care se poate produce lupta de întâlnire, apreciem noi, sunt următoarele:

a) în ofensivă:

- în cazul detaşamentelor înaintate sau de întoarcere, pe timpul pătrunderii/infiltrării în adâncimea dispozitivului inamic;

- pe timpul executării raidurilor sau incursiunilor;

- pe timpul urmăririi inamicului care se retrage.

b) în apărare:

- pe timpul deplasării FAU/rezervelor GF pentru organizarea unei noi apărări/aliniament de apărare în adâncimea teritoriului naţional/teatrului de operaţii;

- pe timpul deplasării pentru înlocuire, la întâlnirea cu detaşamente înaintate sau de întoarcere;

- pe timpul retragerii;

- pe timpul executării raidurilor sau incursiunilor.

Toate aceste situaţii, afirmăm noi, se pot datora lipsei de informaţii oportune. Tot în acest sens opinăm că ideea prevederii întâlnirii cu inamicul este falsă şi numai cu titlu de excepţie se poate planifica din timp o astfel de acţiune şi numai dacă nu există o altă posibilitate pentru îndeplinirea unui obiectiv decât această ciocnire frontală din mişcare. Nu excludem însă posibilitate planifică rii din timp (pentru MU şi U care execută deplasări în condiţiile enumerate anterior) a modului de acţiune în cazul întâlnirii cu inamicul, dar ca măsură de optimizare a acţiunilor şi îndeplinirii in deplină siguranţă şi certitudine a obiectivului stabilit, acest fapt datorându-se în primul rând timpului scurt de reacţie pe care MU şi U trebuie să-l aibă în aceste situaţii.

Câştigarea şi menţinerea iniţiativei este principiul de bază în lupta de întâlnire. Aceasta dă libertatea de acţiune de care este nevoie, fie pentru îndeplinirea misiunii iniţiale, fie pentru o nouă misiune dacă se hotărăşte astfel.

Lupta de întâlnire obligă la reanalizarea şi, adesea, la adaptarea planului iniţial. Succesul depinde în mare măsură de viteza de reacţie a MU/U, iar decizia are în vedere una din cele trei tipuri majore de acţiuni (apărare, atac sau întârziere) care se consideră cea mai potrivită în situaţia dată.

Preluarea cu promptitudine a controlului asupra situaţiei reduce rapid şansele inamicului de a-şi realiza planurile şi poate ajuta la menţinerea libertăţii de acţiune.