Corelație spatiu-timp-tehnologie - acțiune militară strategică

1.INTRODUCERE

Acţiunile de luptă moderne dau tot mai mult dimensiunea reală a aportului inteligenţei şi tehnologiei militare la obţinerea succesului strategic, operativ şi tactic.(1999), Afghanistan (2001-2002) şi Irak (1991 şi 2003), au probat pe deplin valenţele determinante ale binomului inteligenţă - tehnologie în înfruntarea armată. S-a demonstrat, indubitabil, mai ales în aceste ultime conflicte de mare amplitudine şi dinamică acţională, că surprinderea tehnologică1 şi informaţională, sublimat al inteligenţei umane şi artificiale, a avut, are şi va avea un rol decisiv în confruntarea militară.

Punând la lucru inteligenţa - în conducere, organizare, asigurarea operaţiei şi luptei, cercetare, mascare şi manevră strategică sau tactică, în folosirea de forme şi procedee inedite de acţiune -, coroborată cu valenţele remarcabile ale tehnicii şi tehnologiei militare, tacticienii şi strategii decid soarta războiului. Consistenţa judecăţilor de valoare, a elaborărilor decizionale, care în viitor se estimează că vor fi “mai puţin secvenţiale, mai mult simultane şi mereu anticipative”2, are un impact hotărâtor asupra desfăşurării operaţiilor militare. Fiecare scânteiere de inteligenţă, fiecare probă de rafinament al gândirii strategice şi tactice îl poate deruta pe adversar, poate să-i afecteze grav capacitatea de luptă, să-i anihileze voinţa de a continua să reziste, să-i producă pierderi materiale şi umane serioase, ezitare şi nesiguranţă, să influenţeze ritmul luptei. Celălalt element al binomului pe care îl analizăm aici, tehnologiile la vârf, revoluţionează, la rândul său, strategia şi tactica, impune noi concepte, norme şi reguli de angajare. Dacă inteligenţa este sprijinită puternic de tehnologie, de sisteme de arme sofisticate, ultraperformante, spaţiul confruntării militare devine un coşmar.

Acţiunile de luptă moderne dau tot mai mult dimensiunea reală a aportului inteligenţei şi tehnologiei militare la obţinerea succesului strategic, operativ şi tactic.Războaiele cele mai recente, avem în vedere cel puţin conflictele din Iugoslavia (1999), Afghanistan (2001-2002) şi Irak (1991 şi 2003), au probat pe deplin valenţele determinante ale binomului inteligenţă - tehnologie în înfruntarea armată. S-a demonstrat, indubitabil, mai ales în aceste ultime conflicte de mare amplitudine şi dinamică acţională, că surprinderea tehnologică1 şi informaţională, sublimat al inteligenţei umane şi artificiale, a avut, are şi va avea un rol decisiv în confruntarea militară. Punând la lucru inteligenţa - în conducere, organizare, asigurarea operaţiei şi luptei, cercetare, mascare şi manevră strategică sau tactică, în folosirea de forme şi procedee inedite de acţiune -, coroborată cu valenţele remarcabile ale tehnicii şi tehnologiei militare, tacticienii şi strategii decid soarta războiului. Consistenţa judecăţilor de valoare, a elaborărilor decizionale, care în viitor se estimează că vor fi “mai puţin secvenţiale, mai mult simultane şi mereu anticipative”2, are un impact hotărâtor asupra desfăşurării operaţiilor militare. Fiecare scânteiere de inteligenţă, fiecare probă de rafinament al gândirii strategice şi tactice îl poate deruta pe adversar, poate să-i afecteze grav capacitatea de luptă, să-i anihileze voinţa de a continua să reziste, să-i producă pierderi materiale şi umane serioase, ezitare şi nesiguranţă, să influenţeze ritmul luptei. Celălalt element al binomului pe care îl analizăm aici, tehnologiile la vârf, revoluţionează, la rândul său, strategia şi tactica, impune noi concepte, norme şi reguli de angajare.

Dacă inteligenţa este sprijinită puternic de tehnologie, de sisteme de arme sofisticate, ultraperformante, spaţiul confruntării militare devine un coşmar.

2.CARACTERISTICI ALE ACTIUNILOR MILITARE

Termenul acţiune militară are accepţii diferite în literatura de specialitate. În acest sens, în continuare vor fi prezentate câteva exemple având rolul, pe de o parte, de a justifica afirmaţia de mai sus şi, pe de altă parte, de a face înţeles conţinutul acestui cuvânt frecvent folosit, atât în mediul militar, cât şi civil. Iată aceste exemple:

„Acţiunea militară reprezintă ansamblul de activităţi, măsuri, preocupări etc., organizate şi desfăşurate de structuri ale armatei (comandamente, eşaloane, grupări etc.) prin utilizarea mijloacelor din dotare, în vederea atingerii unui scop în ansamblu sau a unei misiuni în detaliu” Aceasta se poate concretiza în: forme de luptă armată; forme de acţiune non violentă; forme asociate acestora.

„Acţiunea militară reprezintă manifestarea voinţei comandantului pentru a obţine o finalitate prin mijloace militare cu o structură ce include elemente militare şi care are deci un caracter militar” În acest context, se vorbeşte de: acţiune militară la nivel strategic şi acţiune militară la nivel tactic.

Edificată pe aria vastă şi diversă a confruntărilor militare şi non-militare, fizionomia actiunilor militare este dată de un complex de factori ce o individualizează net în raport cu conflictele clasice: situaţii politico-economice şi strategice de insecuritate asimetrică, scopul politic şi strategic, obiectivele vizate, forţele şi mijloacele de acţiune specifice, concepţia şi intensitatea conflictului, atitudinea faţă de adversar, spaţiul de desfăşurare, tipurile dominante de acţiune şi modul de manifestare a violenţei.