Definiția asistenței sociale, obiective și rolul ei în societate

Datorită orientării practice, asistența socială a fost sistemic reașezată și repoziționată structural în cadrul statului bunăstării, astfel încât a trebuit să accepte mereu compromisuri.

A fost denumită ironic „câinele care nu a lătrat niciodată” de către Jordan B. Și Jordan C.(2000)

De altfel, în întreaga Europă, începând cu statele feudale, asistența socială a deprins în mare parte, în ceea ce privește serviciile dezvoltate și prestațiile acordate, de „voința domnitorului” și, mai târziu, în perioada industrială, de deciziile luate de diverse guvernări. Astfel s-a creat impresia, parțial justificată, că asistența socială ar fi un domeniu mai puțin sigur.

De-a lungul istoriei, asistența socială a cunoscut o dinamică anvoioasă, dar sigură, de la modalitățile simpliste de acordare a ajutorului, bazate pe compasiune, la modalitățile specializate de intervenție, dezvoltate în mod special de către lumea academică și aplicate de autoritățile publice.

Deși, în ultimele decenii aceasta s-a confruntat cu diverse dubii determinate de factori negativi, astăzi, putem constata că asistența socială și-a păstrat necesitatea și utilitatea devenind un partener credibil și integru al lumii civilizate.

În România, de-a lungul timpului, sistemul de asistență socială a suferit schimbări dramatice datorită formei de organizare administrativă, ideologia sistemului politic, conexiunile cu lumea occidentală, care și-au lăsat amprenta asupra asistenței sociale, atât în perioada interbelică, dar mai ales în perioada comunistă, când aparatul de conducere a mutilat practic, structura sistemului de asistență socială. Însă, odată cu democratizarea, noua societate avea să genereze cu totul alte probleme sociale, considerate până în acel moment de natură capitalistă (consumul de droguri, șomajul, criza locuințelor, extinerea sărăciei, prostituția și traficul de persoane). (Buzducea,2005)

1. Definirea asistenței sociale

Putem vorbi de o fluiditate în definirea domeniului și a granițelor profesiei de asistent social. În fond, profesia de asistent social este una dinamică, și nu statică, flexibilă și, ca atare, se adaptează cu ușurință evoluției sociale. Dacă la începutul secolului trecut Flexner (1915) se întreabă dacă asistența socială este o profesie, astăzi putem afirma că asistența socială este o profesie dar și o știință bazată pe legi, principii, teorii și metodologie proprie. (Buzducea, 2005,p.26)

În anul 1956, National Association of Social Work (NASW) din SUA stabilea următoarele scopuri ale asistenței sociale: asistarea indivizilor și a grupurilor în identificarea și rezolvarea

sau minimalizarea problemelor apărute din cauza dezechilibrului dintre indivizi și mediul social; stabilirea posibilelor dezechilibre dintre indivizi/grupuri și mediul exterior pentru a preveni instalarea acestora; adițional acestor scopuri curative și preventive, identificarea și maximizarea potențialului existent la nivel individual, de grup sau comunitar.

Ulterior, s-au impus noi revizuiri, astfel, în 1973, NASW a elaborat următoarea definiție a asistenței sociale: „Asistența socială este activitatea profesională de sprijinire a indivizilor, grupurilor sau comunităților în potențarea și restaurarea capacităților proprii de funcționare socială și creare a condițiilor sociale favorabile acestui scop” (p.4)

De altfel, înainte de 1970, practica asistenței sociale era definită prin intermediul metodologiilor și al domeniilor de intervenție. Asistenții sociali erau identificați drept caseworkers, organizatori comunitari, lucrători în domeniul protecției copilului. Group work-ul se folosea, de asemenea, ca o metodă practică a asistenței sociale.

Încercările de cuprindere conceptuală a asistenței sociale au continuat. Crouch (1979) definea asistența scoală din perspectiva domeniilor de intervenție și a specializărilor existente, considerând că „asistentul social este acel profesionist care îi asistă pe cei ce se confruntă cu subzistența pentru a deveni independenți la un nivel cât mai înalt posibil” (p.46).

În anul 1981, NASW elaborează o altă definiție a asistenței sociale, adoptată în cadrul adunării generale din 1982: „Profesia de asistent social, atât din perspectiva definirii tradiționale, cât și practice, este profesia care dezvoltă cunoștințe formale de bază, concepte teoretice, deprinderi funcționale specifice și valori esențiale necesare implementării serviciilor de asistență socială într-un mod efcient și constructiv” (p.5).

După Rosenfeld (1983), cel mai important scop în asistența socială este reducerea incongluențelor care apar între nevoile oamenilor și resursele existente la un moment dat.

Barker (1995) oferea o succintă definiție a asistenței sociale ca fiind: „Știința aplicativă de sprijinire a indivizilor pentru a realiza o funcționare eficientă la nivel psihosocial” (p.221).

În același an, E. Zamfir elaborează următoarea definiție: „Asistența socială desemnează un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate, servicii specializate de protejare a persoanelor, grupurilor, comunităților cu probleme speciale, aflate temporar în dificultate, care, din cauza unor motive de natură economică, socioculturală, biologică sau psihologică, nu au posibilitatea de a realiza prin mijloace și eforturi proprii un mod normal, decent de viață” (1999,p.100).