Dezvoltare durabilă

1.Introducere

Dezvoltarea durabila are la baza principiul privind indeplinirea obiectivelor de dezvoltare umana, dar in acelasi timp sustinand furnizarea serviciilor ecosistemice de care depind economia si societatea. Se doreste o societate in care conditiile de viata si utilizarea resurselor sa corespunda nevoilor umane, fara a destabiliza sistemul natural. Dezvoltarea durabila poate fi clasificata ca o dezvoltare care sa raspunda nevoilor prezentului, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare.

Fig 1. Schema dezvoltare durabila

2.Istoricul dezvoltarii durabile

Devoltarea durabila isi are radacinile inca din secolele XVII-XVIII, in ideile dezvoltate in Europa privind gestionarea durabila a padurilor.

O data cu constientizarea tot mai mare a epuizarii resurselor de lemn, John Evelyn a sustinut in eseul sau din 1662 Sylva, faptul ca”însămânțarea și plantarea copacilor trebuiau considerate o datorie națională a fiecărui proprietar de pământ, pentru a opri supra-exploatarea distructivă a resurselor naturale”.

În 1713, Hans Carl von Carlowitz, administrator în serviciul Electorului Frederick Augustus I al Saxoniei, a publicat o lucrare de 400 de pagini intitulata „Silvicultura economica”,care s-a bazat pe ideile lui Evelyn, dezvoltand conceptul de gestionare al padurilor pentru randament sustinut. Lucrarea sa a influentat multi altii, printre care si Alexander von Humboldt și Georg Ludwig Hartig, care au dus la dezvoltarea undei stiinte a silviculturii. Aceasta a influentat la randul ei oameni ca Gifford Pinchot, primul șef al Serviciului Pădurilor din SUA, a cărui abordare a gestionării pădurilor a fost condusă de ideea utilizării înțelepte a resurselor, iar Aldo Leopold a cărui etică a terenurilor a influențat dezvoltarea mișcării mediului înconjurător 1960.

După publicarea lui Rachel Carson „Silent Spring” în 1962, mișcarea ecologică în curs de dezvoltare a atras atenția asupra relației dintre creșterea economică și dezvoltarea și degradarea mediului. Kenneth E. Boulding în eseul său din 1966, „The Economics of the Earth Spaceship”, a identificat necesitatea ca sistemul economic să se încadreze în sistemul ecologic cu resursele sale limitate de resurse.

Una dintre primele utilizări ale termenului sustenabil, în sensul contemporan a fost făcută de Clubul de la Roma în 1972, în raportul său clasic privind limitele creșterii, scris de un grup de oameni de știință condus de Dennis și Donella Meadows de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. Descriind starea de echilibru global dorită, autorii au scris: „Căutăm o ieșire model care reprezintă un sistem mondial care este sustenabil fără colaps brusc și necontrolat și capabil să satisfacă cerințele materiale de bază ale tuturor oamenilor săi.”

În 1980, Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii a publicat o strategie mondială de conservare care a inclus una dintre primele referiri la dezvoltarea durabilă ca o prioritate globală și a introdus termenul „dezvoltare durabilă”. Doi ani mai târziu, Carta Mondială a Naturii a Națiunilor Unite a ridicat cinci principii dupa care trebuie sa se ghideze oamenii, privind conservarea naturii.

În 1987, Comisia Mondială a Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare a publicat raportul „Viitorul nostru comun”, denumit în mod obișnuit Raportul Brundtland. Raportul a inclus ceea ce este acum una dintre cele mai răspândite definiții ale dezvoltării durabile: „Dezvoltarea durabilă este o dezvoltare care răspunde nevoilor actuale fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile. Contine doua concepte cheie:

- Conceptul de „nevoi”, în special, nevoile esențiale ale săracilor din lume, la care ar trebui acordată prioritate; și

- Ideea limitărilor impuse de starea tehnologiei și a organizării sociale asupra capacității mediului de a satisface nevoile actuale și viitoare. „

De la Raportul Brundland, conceptul de dezvoltare durabila s-a dezvoltat dincolo de cadrul initial, pentru a se concetra mai mult pe obiectivul unei cresteti economice sociale si durabile din punct de vedere ecologic.

Planul de acțiune Agenda 21 pentru dezvoltare durabilă a identificat informațiile, integrarea și participarea ca elemente esențiale pentru a ajuta țările să realizeze o dezvoltare care să recunoască acești piloni interdependenți.

Acesta subliniază faptul că, în dezvoltarea durabilă, toată lumea este un utilizator și un furnizor de informații, subliniază necesitatea de a se schimba de la vechile moduri de a face afaceri în funcție de sector la noi abordări care implică o coordonare a preocupărilor de mediu și sociale în toate procesele de dezvoltare. În plus, Agenda 21 subliniază faptul că participarea largă a publicului la luarea deciziilor este o condiție esențială pentru realizarea dezvoltării durabile.

Dezvoltarea durabilă, definită pe larg, este o abordare sistemică a creșterii și dezvoltării și gestionarea capitalului natural, produs și social pentru bunăstarea propriei generații și a generațiilor viitoare. Termenul de dezvoltare durabilă utilizat de Națiunile Unite include atât aspecte legate de dezvoltarea terenurilor, cât și aspecte mai largi ale dezvoltării umane, cum ar fi educația, sănătatea publică și standardul de viață.