Dezvoltarea Durabilă

Dezvoltarea durabilă este cea care urmăreşte nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile lor

1. Introducere

În perioada actuală protecţia mediului este problema majoră a umanităţii. Dezvoltarea industrială şi agricolă, comercială şi turistică, continuă şi intensivă, care a avut loc, în secolul XX şi mai ales după cel de-al doilea război mondial, a determinat apariţia unei poluări şi chiar degradări ireversibile a factorilor de mediu. Mediul înconjurător, într-o accepţiune mai largă, cuprinde un ansamblu de factori naturali ce acţionează asupra tuturor organismelor vii, cât şi sociologici (culturali) ce acţionează asupra omului şi activităţilor sale.

Preocuparea pentru creşterea economică prin orice mijloace şi cu orice preţ, ce a avut loc în secolul trecut, a dus la neglijarea efectelor acestei creşteri asupra mediului înconjurător, ceea ce, paradoxal, a avut ca rezultat o degradare a factorilor naturali (apă, aer, sol, ş.a) şi implicit o deterioare a condiţiilor de viaţă pe Terra. Între dezvoltarea economică şi socială, starea mediului înconjurător şi sănătatea oamenilor există o legătură strânsă, ele intercondiţionându-se reciproc, mediul şi sănătatea constituind condiţii necesare oricărui proces de dezvoltare, proces ce poate influenţa la rândul lui, pozitiv sau negativ, starea mediului şi sănătatea oamenilor

Dezvoltarea durabilă este un concept relativ nou aplicat creşterii economice, cu scopul de a lua în considerare, în principal, aspectele de ordin ecologic la nivelul Planetei.

Conceptul de dezvoltare durabilă (sustenabilă) s-a cristalizat în timp, pe parcursul mai multor decenii, în cadrul unor dezbateri ştiinţifice aprofundate pe plan internaţional şi a căpătat valenţe politice precise în contextul globalizării (proiectul Strategia Naţională de Dezvoltare Durabilă – www.mmediu.ro).

Acest nou concept privind dezvoltarea societăţii umane îşi propune să desemneze totalitatea formelor şi metodelor de dezvoltare socio-economică al căror scop fundamental îl reprezintă asigurarea echilibrului dintre sistemele socio-economice şi resursele naturale.

Din punct de vedere grafic, poate fi vorba de o dezvoltare durabilă doar în zona de suprapunere simultană a celor trei „piloni” (dezvoltare economică, dezvoltare socială şi protecţia mediului) pe care se sprijină un astfel de model al dezvoltării (fig.1).

Fig. 1. Reprezentarea grafică a interacţiunii celor trei componente ale dezvoltării durabile.

Conceptul de dezvoltare durabilă a apărut acum câţiva zeci de ani, fiind adus în discuţie la numeroase întâlniri internaţionale, cu scopul de a se defini un model de dezvoltare a societăţii umane care să reducă inegalităţile sociale şi să diminueze impactul asupra mediului înconjurător.

2. Definirea conceptului de dezvoltare durabilă

În anii `80 au devenit din ce în ce mai evidente schimbările majore ale mediului, schimbări care surveneau într-un mod cât se poate de neaşteptat, fiind în mare parte neprevăzute de specialişti. Odată cu apariţia acestor modificări, populaţia a devenit din ce în ce mai conştientă de prezenţa unor elemente de risc, care puteau afecta continuitatea în bune condiţii a umanităţii. Pentru a nu se ajunge la o situaţie de criză, organizaţiile mondiale din domeniul protecţiei mediului au propus schimbări fundamentale în stilul de viaţă al populaţiei, rezultatele concretizându-se în apariţia unui nou concept, şi anume “dezvoltarea durabilă” sau “durabilitatea”.

Acest concept este unul complex şi intens contestat la nivel internaţional, fiind menţionat pentru prima dată în anii `80, iniţial ca mod de abordare a dezvoltării economice în scopul reducerii cât mai ample a degradării mediului înconjurător, fiind ulterior integrat în “mişcarea ecologistă” de protejare a mediului natural al planetei. Conceptul a început să fie tratat într-un sens mai larg în anul 1987, odată cu publicarea raportului “Our Common Future”, de către Comisia Mondială a Mediului şi Dezvoltării, raport cunoscut mai mult sub numele de “Raportul Brundtland” (în cadrul acestui raport au fost stabilite principiile şi legile dezvoltării durabile grupate în 5 categorii: conservarea mediului natural, protecţia bio-diversităţii şi a patrimoniului uman, dezvoltare-regenerare, generaţiile viitoare, eliminarea disparităţilor economice mondiale).

La nivel global au fost elaborate peste 100 de definiţii ale dezvoltării durabile, şase dintre acestea fiind menţionate în Raportul „Our Common Future”, cea mai completă dintre acestea definind dezvoltarea durabilă ca „o dezvoltare care permite satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi” (Comisia Brundtland, 1987). În cea mai mare parte, conceptul formulează doar finalitatea spre care trebuie să tindă, modul de acţiune fiind prezentat doar la modul general, lăsând loc diferitelor interpretări şi deschizând calea către noi abordări şi studii. Ideea de bază care emană din acest raport este avertismentul autorilor cu privire la limitele pe care le au modelele actuale de dezvoltare. Noţiunea de durabilitate a căpătat înţelesuri multiple şi datorită pătrunderii în sfera de preocupări a economiştilor, ecologiştilor, sociologilor, arhitecţilor, parlamentarilor, organelor locale, organismelor internaţionale.

Prefigurarea noului tip de dezvoltare economică a omenirii s-a polarizat în jurul definirii conceptului de dezvoltare durabilă şi găsirii mijloacelor concrete, eficiente de realizarea tuturor dimensiunilor sale, care a devenit punctul central al dezbaterilor problemelor privind creşterea economică şi mediul. Dezvoltarea durabilă este înţeleasă ca un nou tip de creştere economică, radical opus actualului tip, care a dominat economia secolelor al XlX-lea şi al XX-lea, circumscris „folosirii resurselor natural ale planetei, a formelor de energie convenţionale şi a celor neconvenţionale, concomitent cu protejarea şi conservarea mediului înconjurător”.

În Raportul Mondial cu privire la Dezvoltarea Umană, conceptul de dezvoltare durabilă a cunoscut consacrarea definitivă, fiind luat în dezbaterea lucrărilor Conferinţei de la Rio de Janeiro unde, printre altele, s-a subliniat necesitatea armonizării relaţiei dintre economie şi ecologie, ca părţi constitutive ale ecosferei. „Nimic nu se mai poate gândi de acum încolo în domeniul industrial, economic, al vieţii omului, al habitatului fără a se face o evaluare din punct de vedere al mediului. Doar coordonarea ambilor factori, economic şi ecologic, va putea să asigure dezvoltarea durabilă". Problema cheie a dezvoltării durabile o constituie reconcilierea

dintre două aspiraţii umane, care prin conţinutul lor susţin necesitatea dezvoltării economice şi sociale, dar şi a conservării stării mediului înconjurător, ca singura cale pentru creşterea calităţii vieţii.