Eșecurile gemene - piața - guvernul

Introducere

Economia statelor dezvoltate sunt denumite adeseori , economii bazate pe pieţe, pentru a se evidential simbioză dintre piaţă şi stat. Baza funcţională a acestor domenii este asigurată de către pieţe, iar statul joacă un rol complementar. Problema principală consta în indetificarea şi dozarea acestei complementarităţi. Ignorarea acestei probleme poate duce fie la perpetuarea poziţiei dominate a statului în economie ( implicit la prelungirea în sine de tranziţie la economia de piaţă), fie la anarhie socială datorată unui surogat de stat de drept în spatele căruia domneşte bunul plac al celor puternici. Existenţa sectorului public în economia modernă este acceptată întrucât spaţiul economic este inclus în cel social, iar acesta din urmă este structurat instituţional. Prin urmare structurarea instituţională a spaţiului economic este absolut firească şi ostilă. În ceea ce priveşte desfăşurarea tranziţiei la economia de piaţă statul are un rol hotărâtor. Paradoxal acest rol vine din perspectiva diminuării ponderii sectorului public din economia naţională. Gestionând tranziţia statul se redefineşte pe sine, dar pentru această redefinire are nevoie de repere şi stumulente sociale reale. Acest lucru presupune că atât funcţionarii publici cât şi populaţia să fie lămuriţi asupra noilor lor raporturi, întrucât oferta depinde în mare măsură de cerere. A şti ce trebuie să facă şi ce nu trebuie să realizeze statul în economie reprezintă o premisă fundamentală a succesului tranziţiei la economia de piaţă, cu atât mai mult cu cât numeroasele probleme se desfăşoară pe o dimensiune temporală relativ redusă. Acest lucru duce la dezechilibre şi întârzieri grave în procesul tranziţiei.

Într-o economie de piaţă, alegerile indivizilor sunt importante. Producătorii trebuie să decidă ce bunuri să producă şi modul cel mai eficient în care să le producă. Consumatorii trebuie să aleagă bunurile şi serviciile pe care le vor cumpăra. Nevoile umane reprezintă dorinţa noastră de avea, a şti, a crede şi de a ne însuşi bunuri. Nevoile economice reprezintă cerinţe ale existenţei oamenilor că indivizi şi că menbri ai societăţii.

Problemele actuale duc la formularea a două întrebări şi anume: de ce furnizează statul aceste bunuri, respectiv : ce activităţi trebuie finanţate de la buget ? Pentru a afla răspunsul acestor întrebări trebuie analizat defectele apărute recent în cadrul econimiei. Una dintre ele se intitulează « Eşecurile gemene : Piata-Guvern »

Eşecul pieţei

Pentru început , voi definii termenul « piaţa » Acesta presupune instituţia centrală în jurul căreia gravitează viaţa economică. Ea a evoluat devenind principalul mecanism de alocare a resurselor. Piaţa este o creaţie socială care, prin evoluţiile în timp şi spaţiu şi prin modul de funcţionare, s-a dovedit mecanismul de reglare a economiei cel mai bun deşi este imperfect. În sens restrâns piaţa desemnează ansamblul tranzacţiilor de vânzare-cumpărare dintre agenţii economici. În sens larg, piaţa este privită ca un canal de comunicaţie prin care se obţin şi se difuzează informaţii cu privire la preţ, cerere, ofertă şi pe baza cărora se adopta deciziile care vizează problema fundamentală a economiei : ce, cât , cum , pentru cine şi unde să se producă, respectiv să achiziţioneze.

Într-o lume a resurselor din ce în ce mai limitate problema eficienţei este crucială iar alocarea resurselor este ghidată în funcţie de performanţe, de eficientă a utilizării.

Eşecul pieţei reprezintă ansamblul situaţiei în care pieţele nu pot asigura utilizarea şi alocarea eficientă a resurselor sau nu pot cuprinde şi regal anumite schimburi de bunuri şi servicii. Este cunoscut faptul că pieţele asigură reglarea sistemului economic prin stabilirea preţurilor de echilibru ca urmare a jocului concurenţei. Pentru a funcţiona cât mai efficient pieţele trebuie să fie cât mai apropiate de concurenţă perfectă. Eşecul pieţei descrie acel ansamblu de situaţii în care nu sunt îndeplinite condiţiile necesare obţinerii unei soluţii privind funcţionarea eficientă a pieţelor. Lăsat să funcţioneze fără restricţii în sistemul de piaţă va exista tendinţa de a se produce prea mult din anumite bunuri şi prea puţin din altele. Esenţa eşecului pieţei consta în inabilitatea indivizilor de a coopera. Cooperare dintre indivizi poate asigura criteriul lui Păreţi de eficienta : « îmbunătăţirea utilităţii unui individ nu trebuie să diminueze utilitatea nici unui alt individ »

Factorii care provoacă eşecul pieţei sunt :

• Existenta bunurilor publice şi externalitatile

• Concurenta imperfectă

• Informaţia incompletă

• Incertitudinea

• Puterea de monopol

• Informaţii asimetrice

Aceşti factori sunt răspunzători de apariţia costurilor de tranzacţie. Costurile de tranzacţie includ, costurile de informare, costurile de decizie, costurile de negociere, costurile legale necesare încheierii contractelor. Existenţa acestor costuri îndepărtează pieţele de condiţiile necesare funcţionării eficiente. De aici rezultă că o posibilă funcţie economică a guvernului consta în a intervenii în funcţia alocativa a pieţei.

Un alt sens al eşecului pieţei este dat de modul în care asigura echitatea, justiţia socială privind distribuţia veniturilor şi bogăţiilor. Musgrave a numit această intervenţie funcţia distributivă a statului. Disfuncţionalităţile pieţelor se regăsesc la nivelul ecnomiei naţionale sub forma inflaţiei, şomajul, stagnării creşterii ecnomice, dezechilibrelor balanţei de plăţi. Intervenind pentru atenuarea acestor probleme consta în funcţia de stabilizare a statului.