Etica jurnalistă

Etica jurnalistică a străbătut drum dificil, situate undeva la graniţa dintre teorie şi practică. Profesioniştii din mass media au datoria de a impune la locul de muncă respectarea cu stricteţe a codului etic al jurnaliştilor.

- DE CE NU VOR UNII SĂ AUDĂ DE ETICĂ?

Atunci când li se aduc reproşuri, jurnaliştii vorbesc mai degrabă de dreptul de a publica informaţii, decât de motivele pentru care au făcut-o. “A impune respectarea cu stricteţe a regulilor de etică în jurnalism este ca şi cum cineva i-ar pretinde unei vaci să dea în fiecare sâmbătă o anumită cantitate de lapte de capră degresat”. A pune în practică regulile expuse în codul eticii înseamnă în primul rand a-ţi respecta statutul de jurnalist profesionist. Câteva dintre explicaţiile pentru care etica în mass media nu se mai ia în considerare sunt:

- cu cât cererea pentru presa de scandal creşte, cu atât normele etice devin mai greu de aplicat

- instituţiile de presă tind să caute reguli dintre cele mai flexibile, iar multe nici nu vor să audă de etică

- în numeroasele preocese de calomnie intentate jurnaliştilor şi instituţiilor media, invocarea regulilor de etică, nu ar face decât să le dea apa la moară victimelor presei

- nu în ultimul rând, companiile de presă diferă semnificativ între ele, având o diversitate de standarde morale, în funcţie de cei aflaţi la conducere.

Trebuie să admitem că problemele de etică nu se regăsesc tocmai printre cele mai intense preocupări ale patronilor si editorilor din mass media, cel puţin în România De aceea, responsabilitatea identificării acestor probleme cade deocamdată pe umerii breslei jurnaliştilor. Ei trebuie să devină conştienţi de faptul că luarea unei decizii concrete în probleme de etică este o abilitate la fel de importantă ca îndemânarea de a scrie, edita şi fotografia bine.

- FUNCŢIA JURNALISMULUI ŞI ACTIVITATEA SA ETICĂ

Informarea şi comunicarea, aşa cum sunt transmise de către jurnalism prin presă, cu un sprijin important din partea noilor tehnologii, au o importanţă decisivă pentru dezvoltarea persoanei şi a societăţii. Ele sunt indispensabile pentru viaţa democratică, deoarece dacă se doreşte ca democraţia să se dezvolte complet, aceasta trebuie să garanteze cetăţenilor participarea la problemele publice. Este de ajuns să spunem că această participare ar fi imposibilă dacă cetăţenii nu ar fi primit informaţiile referitoare la chestiuni publice de care au nevoie şi care trebuie să fie furnizate de presă.

Cetăţeanul are dreptul să fie informat cât mai corect şi obiectiv de către presă. Realitatea este din punct de vedere al unei prese cu adevărat libere, în acelaşi timp o materie primă, dar şi un proces finit. Preluând din oferta haotică de fapte ale cotidianului pe acelea care par a avea consecinţe sau par a răspunde curiozităţii, presa le încarcă cu semnificaţii şi elaborează din ele un “real” inteligibil, mai mult sau mai puţin ordonat. Acesta este şi motivul pentru care, atunci când evaluăm responsabilităţile(faţă de cetăţean sau societate) pe care le fundamentează exerciţiul profesional, suntem obligaţi să ne referim mai întâi la adevăr. Adevărul ca măsură circumstanţială a inteligibilului este, deci, în ceea ce priveşte presa, o datorie fundamentală pentru jurnalist şi o garanţie de credibilitate pentru cetăţean. Orice fapt selectat şi devenit informaţie mediatică ar trebui, în principiu, să răspundă într-o oarecare măsură curiozităţii de cunoaştere a destinatarului. Adevărul mesajelor noastre este direct dependent de comportamentul nostru faţă de sursele de informare, fie ele obiecte sau oameni. Privilegiul reporterului nu îi poate niciodată scuti pe aceştia de responsabilitatea de a cita corect, de a verifica informaţiile pe care le difuzează înainte şi nu după şi nici de ale pune în circulaţie numai atunci când ele sunt confirmate de mai multe surse.

- JURNALISTUL

Primul martor al ştirilor este de obicei jurnalistul, deseori fiind singurul filtru al informaţiilor în drumul lor către redacţie. Jurnalismul este un proces extrem de colectiv, care - deşi presupune stabilirea priorităţilor şi editări preliminare - este aproape integral dependent de un reporter. Bineînţeles, editorii sună deseori sursele pentru a verifica dacă reporterul “a înţeles bine” în cazul in care li se pare ceva greşit. Dar şi aceasta este o sarcină jurnalistică, nu una pentru eşalonul mai înalt al echipei editoriale sau pentru patron. Este evident că răspunderea iniţială a eticii jurnalistice cade pe umerii jurnaliştilor. Seriozitatea cu care se pregătesc şi cu care cercetează toate aspectele unui subiect, răbdarea cu care aşteaptă dovada sau momentul potrivit pentru a pune întrebarea, respectul pentru intimitatea altora - toate acestea sunt probleme etice ale fiecărui reporter. Editorii îi pot amenda atunci când ceva merge prost sau când există plângeri întemeiate. Dar nici cel mai avid editor nu poate supraveghea toţi reporterii ziarului tot timpul. Etica depinde în primul rând de reporter.