Etica și piața liberă în contextul globalizării

În urma globalizării au rezultat schimbări uluitoare în toată lumea. Producătorii şi consumatorii cumpără şi vând în întreaga lume acum: doar în câteva zile, blugi făcuţi în Lahore pot fi cumpăraţi în Los Angeles, livraţi în Lidice şi vânduţi în Lodz. Banii traversează graniţele aproape instantaneu. Veştile şi ideile se răspândesc prin internet cu o viteză uluitoare. Astăzi, oamenii sunt conectaţi la mai multă informaţie mai rapid decât oricând. Totul, de la confecţionarea pantofilor sau creşterea grâului, la prevenirea terorismului sau promovarea democraţiei - este afectat, deoarece toate sunt legate între ele.

Rapiditatea şi amploarea extinderii globalizării este privită de unii ca fiind minunată, de alţii ca fiind înfricoşătoare. În multe democraţii cetăţenii obişnuiţi au căutat moduri de a exercita o influenţă şi un control mai mare asupra deciziilor globale luate de guverne şi corporaţii, în special în materie de schimb. Un exemplu este mişcarea comerţului echitabil, care încearcă sa certifice un schimb cinstit, între producătorii din ţările sărace şi consumatorii din ţările bogate, pentru o varietate de produse. Unul dintre aceste produse este cafeaua.

Ce este globalizarea?

Economistul Jagdish Bhagwati defineşte globalizarea, în primul rând, în termeni economici. Din punctul său de vedere, eforturile diferitelor guverne pentru a reduce schimbul şi barierele de investiţie, cuplate cu noua tehnologie informatică, au avut ca rezultat o livrare extraordinar de rapidă a serviciilor şi capitalului între şi în cadrul naţiunilor. Dar, prin globalizare, amortizoarele de timp şi spaţiu care odată protejau pieţele locale sunt mult mai mici: ”Producătorii din ţările sărace sunt expuşi unor riscuri crescute ca rezultat al schimbării pe piaţa globală, în căutarea unei prosperităţi mai mari. “

“Puţine subiecte au polarizat oamenii atât de mult ca globalizarea,” notează laureatul premiului Nobel, economistul Joseph Stiglitz. “Unii o văd ca fiind calea viitorului, care va aduce o prosperitate neaşteptată pentru toţi, peste tot.” Alţii, cum ar fi zecile de mii de persoane care au demonstrat oricând Organizaţia Mondială a Comerţului a avut întruniri, “consideră globalizarea ca fiind sursa unor probleme ţinute ascunse, de la distrugerea culturilor indigene până la agravarea sărăciei.”

Liderul religios Jonathan Sachs respinge o explicaţie strict economică a globalizării. “Umanitatea nu a fost creată să servească piaţa”, argumentează el. “Piaţa a fost creată să servească omenirea.” În mod ironic, bunăstarea venită de la deciziile pieţei create de globalizare a generat o “pierdere masivă a suveranităţii asupra vieţilor personale“.

Rezultatul, susţine el, este că “atunci când lucrurile merg prost, aşa cum se întâmplă din când în când, suntem predispuşi disperării, deoarece destinul nostru se afla în mâinile altcuiva, nu ale noastre.” Un răspuns la această anxietate, crede el, este să definim oamenii ca fiind mai mult decât agenţi economici şi să ne asumăm responsabilitatea pentru deciziile noastre personale şi sociale, în mod particular în comerţ.

Întrucât nu scrie o carte adresată specialiştilor, ci publicului larg, Stiglitz nu se aventurează într-o analiză specioasă a conceptului de globalizare. Definiţia propusă de el sună astfel: „În esenţă [globalizarea] constă în integrarea mai puternică a ţărilor şi a populaţiilor acestora ca urmare a reducerii semnificative a costurilor de transport şi comunicare şi a eliminării barierelor artificiale din calea circulaţiei bunurilor, serviciilor, capitalului, cunoştinţelor şi (într-o mai mică măsură) a oamenilor între state” (ibidem, p. 37-38). Stiglitz recunoaşte că fenomenul de globalizare este un subiect extrem de controversat, asupra căruia se pronunţă atitudini atât de diferite, chiar ireconciliabil opuse, încât ne putem întreba dacă susţinătorii şi contestatarii fenomenului vorbesc despre acelaşi lucru. Criticilor înverşunaţi ai globalizării Stiglitz le spune pe un ton blând şi sfătos: „Globalizarea în sine nu este nici bună, nici rea. Ea poate face foarte mult bine, iar pentru ţările din Asia de Sud Est, care au îmbrăţişat globalizarea în condiţiile impuse de ele, aceasta a fost extrem de folositoare, în ciuda pasului înapoi reprezentat de criza din 1997. Dar în multe părţi ale lumii ea nu a adus foloase comparabile. Pentru mulţi, globalizarea seamănă mai mult cu un dezastru total” (ibidem, p. 53). Stiglitz concede că globalizarea nu numai că poate să contribuie, ci chiar a contribuit efectiv la dezvoltarea multor părţi ale lumii, şi exemplele pe care le invocă nu se referă doar la „Tigrii” din Asia de Sud-Est. Dacă pentru occidentali munca prost plătită din fabricile care lucrează în Lumea a Treia pentru Nike poate însemna exploatare, pentru mulţi oameni din aceste ţări a munci în fabrică este mult mai bine decât să scurme aplecaţi în noroi pentru a cultiva orezul cu metode milenare. Mulţi oameni din ţările sărace au avut acces la cunoaştere într-o măsură mult mai mare decât cei mai bogaţi oameni din lume în urmă cu un secol. Protestele împotriva globalizării sunt o consecinţă directă a acestei conexiuni. Chiar şi atunci când globalizarea îşi arată latura sa negativă, există adesea şi beneficii. Deschiderea pieţii laptelui din Jamaica importurilor din SUA este posibil să-i fi afectat pe producătorii locali de lapte, însă copiii săraci au putut avea astfel lapte mult mai ieftin. Se poate ca firmele străine să afecteze interesele întreprinderilor de stat din ţările în curs de dezvoltare, dar ele pot contribui şi la introducerea noilor tehnologii, la pătrunderea pe noi pieţe şi la apariţia unor noi domenii de activitate. Atât în favoarea globalizării. De aici încolo, toată cartea este un rechizitoriu la adresa globalizării, asimilată cu acceptarea capitalismului triumfător de tip american, de care „au beneficiat, în cele din urmă câţiva în detrimentul celor mulţi, cei bogaţi în detrimentul celor săraci. În multe cazuri, valorile şi interesele comerciale au înlocuit preocuparea pentru mediul înconjurător, democraţie, drepturile omului şi dreptate socială” (ibidem, p. 52). Principalul vinovat de toate aceste nenorociri este, crede Stiglitz, FMI şi politica sa dogmatică de impunere a unui model abstract şi eronat de tranziţie rapidă la economia de piaţă prin privatizare, deschiderea pieţelor de capital, conversia liberă a monedei naţionale şi austeritate bugetară, în condiţiile în care majoritatea ţărilor în tranziţie nu dispun de mecanismele instituţionale care să asigure cadrul necesar liberei funcţionări a pieţei, cu efecte catastrofale asupra acestor ţări. Ţinta principală a criticilor sale virulente este FMI şi multe dintre analizele sale pun foarte serios sub semnul întrebării credibilitatea acestei instituţii. Alternativele pentru care pledează Stiglitz nu sunt însă mai puţin discutabile, o dată ce soluţia este controlul pieţei de către stat, modelul de reuşită în asimilarea benefică a globalizării fiind, în opinia lui, China. fie îi agresează, fie îi lasă deoparte” (Friedman, 2001, p. 31).

În extrema opusă, a entuziasmului nedisimulat faţă de globalizare, se situează un publicist şi comentator economic de mare succes din America, Thomas L. Friedman, autorul unui best seller intitulat Lexus şi măslinul. Cum să înţelegem globalizarea (reeditat în anul 2000 şi, la fel de rapid ca şi cartea lui Stiglitz, tradus în româneşte un an mai târziu). În viziunea lui Th. Friedman, globalizarea nu este un fenomen fără precedente istorice, dar ceea ce se petrece astăzi diferă de orice experienţă istorică anterioară atât cantitativ, cât mai ales calitativ, prin noile tehnologii de telecomunicaţii. Şi structura politică directoare

a fenomenului contemporan diferă faţă de cea care a condus precedenta globalizare, anterioară primului război mondial. „Această eră precedentă a fost dominată de puterea britanică, de moneda britanică şi de marina britanică. Actuala eră este dominată de puterea americană, de cultura americană, de dolarul American şi de marina americană” (Friedman, 2001, p. 19). În treacăt fie spus, este remarcabil faptul că America, spre deosebire de Imperiul Britanic, domină lumea şi prin cultură. Nu-i de mirare de ce destui antiglobalişti se recrutează şi din Marea Britanie.