Familia - cadru de satisfacere a nevoilor copilului

Familia ca și cadru de satisfacere a nevoilor copilului se bazează pe 9 ideologii:

1. Experiența de viață a părinților în raport cu felul lor de a fi ca oameni.

2. Modalitatea de a percepe realitatea.

3. Lumea interioară și cea interpersonală.

4. Stabilirea conexiunilor.

5. Relațiile dintre copii și părinți.

6. Atașamentul la părinți.

7. Calea superioară și cea inferioară.

8. Ruptură și reparație.

9. Compasiunea și dialogurile reflexive.

Toate aceste lucruri ajută la empatizarea părinților cu ai lor copii, dar și cu ei înșiși, punându-se în evidență natura pură a relației și ceea ce se află în miezul ei. Vă vom prezenta acum fiecare element în parte.

1. Experiența de viață a părinților în raport cu felul lor de a fi ca oameni.

La acest punct întâlnim cazul lui Dan, un medic pediatru care atunci când și-a auzit copilul plângând a avut dificultăți în ceea ce privește modul său de a acționa. Povestea pune în evidență procesul tatălui de a trece prin acest stagiu tipic parental prin rezolvarea unei probleme din trecut. Când își auzea copilul plângând, medicul credea mereu că el are o problemă, lucru care-i producea frământări, o stare de panică și frică. Starea s-a amplificat până-n punctul în care medicul a avut un „flashback” din perioada stagiaturii sale. Acesta retrăiește momentele în care se afla la spital și preleva sângele copiilor pentru a preveni anumite infecții, dându-și seama ca atunci acționa fără resentimente.

Baza acestei ideologii este memoria deoarece datorită ei creierul reușește să-i răspundă experienței, făcându-se conexiuni neuronale. Astfel, experiențele dau formă creierului și creează mintea care definește cine suntem. Cele două modalități majore de a crea aceste conexiuni sunt cele două forme ale memoriei: implicită și explicită. Memoria implicită contribuie la generarea emoțiilor, percepțiilor și răspunsurilor comportamentale într-un mod inconștient, ea fiind prezentă de la naștere până la moarte. Memoria explicită, spre deosebire de cealaltă, implică senzația interioară a aducerii aminte într-un mod conștient după vârstă de doi ani, după ce se termină „amnezia infantilă”.

Părinții când nu-și rezolvă probleme din trecut, nu numai că pierd metoda de a deveni niște părinți mai buni, o pierd și pe cea în care ei nu vor mai fi capabili să se dezvolte. Oamenii care ignoră originea comportamentului său nu-și vor conștientiza niciodată problemele, lucru care ii va împiedica pe ei să aleagă răspunsuri care le-ar fi utile dezvoltării copiilor. Așadar, modalitatea de a trece peste această dificultate este de a acorda suficientă atenție experiențelor în momentul în care îi supără comportamentul copiilor, astfel ar putea începe să descopere cum acele lucruri pun în dificultate relația cu propriul copil.

Dan aparent s-a dovedit a fi cazul fericit a acestei situații, a reușit prin diferite metode într-o perioadă de timp să rezolve vechea sa problemă care-l bântuia atâta timp. Copiii plângând mereu la spital din vina doctorului care doar își făcea meseria l-au făcut pe Dan să creadă ca propriul său copil plânge tot din vina tatălui său, lucru care nu era adevărat. Cu puțină voință, reflecție asupra sa și discuții cu prietenii săi, doctorul reușește să treacă peste acest obstacol.

2. Modalitatea de a percepe realitatea.

O modalitate de a percepe realitatea sunt poveștile. Ele sunt maniera prin care înțelegem evenimentele din viața noastră, le spunem pentru a înțelege ce ni s-a întâmplat și pentru a da o forma coerentă acelor experiențe. Cu toții avem poveștile noastre individuale cu care ne ajutăm să ne recunoaștem pe noi ca persoane, dezvoltându-se o înțelegere mai mare asupra celorlalți și a noastră.

În cadrul acestei ideologii avem cazul Annikăi, o fetiță în vârstă de 4 ani din Finlanda care s-a mutat temporar cu ai săi părinți în Statele Unite. Era o fire extrovertită, plăcându-i să se joace cu cei din jur, faptul ca nu știa să vorbească limba engleză nu o oprea din a fi fericită. Într-o zi, la școală s-a lovit la genunchi, lucru care a făcut-o să plângă după mama ei. Profesorul din clasa ei, ca să remedieze problema, i-a cerut secretarei să o cheme pe mamă la școală. Până a-și face apariția, dascălul s-a folosit de câteva păpuși ca să-i povestească situația fetiței, la început nu a înțeles ceea ce voia să-i transmită profesorul, dar pe măsură ce el tot repeta povestea, ușor-ușor Annika s-a oprit din plâns. Astfel, prin intermediul poveștii create cu cele două păpuși, fata a înțeles ceea ce i s-a transmis, ba chiar a și anticipat sfârșitul reprezentat de venirea mamei sale la școală.