Femeia - victimă a violenței domestice

I. Victimele violenței domestice

Violența în familie reprezintă orice acțiune fizică sau verbală săvârșită cu intenție de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă o suferință fizică, psihică, sexuală sau un prejudiu material, dar și împiedicarea de a-și exercita drepturile și libertățile fundamentale. Pe de altă parte, ,,violența împotriva femeilor” a fost definită pe larg, la a patra Conferinţă Mondială asupra Problemelor Femeilor din 1995, ca fiind ,,orice act de violenţă fundamentat pe diferenţa de gen, care rezultă sau care poate rezulta într-o vătămare sau suferinţă fizică, sexuală sau psihologică a femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea acte, coerciţia sau privarea arbitrară de libertăţi, indiferent dacă acestea apar în viaţa publică sau privată.” (Asociaţia Baroului American, 2007, p. 6)

,, Violenţa asupra femeii este una dintre cele mai perfide încălcări ale drepturilor omului şi există pe fiecare continent, în fiecare ţară şi cultură. Există în egală măsură în state dezvoltate economic, cât şi în state în curs de dezvoltare.” (Campania „Femei în umbră. Umbre.”, 2009.)

În cultura românească se crede că violența în familie apare doar în familiile defavorizate sau cu un nivel scăzut de educație. Realitatea este că violenţa se poate întâlni în toate familiile, indiferent de statutul socio-economic, ea reprezentând o problemă de putere şi control. Violența domestică manifestă inegalitatea dintre femei și bărbați, cel din urmă vrând să-și arate superioritatea față de femeie. În cazul în care cuplul are și copii, fiind martori la violență sau chiar maltratați, aceștia vor rămâne cu o traumă, fiind predispuși să accepte, la vârsta adultă, agresiunea din partea partenerului de cuplu sau să devină ei înșiși agresori, pentru că au manifestat o toleranță față de violență.

,, Din punct de vedere al consecinţelor fizice, rănile, plăgile, vănătăile, echimozele, etc sunt semnele directe, cel mai des intalnite pe faţă, gat, torace, piept sau abdomen.” (Turliuc, M.N., Karner-Huţuleac, A., Dănilă, O., 2009, p. 28)

În ceea ce privește efectele de lungă durată, studiile au identificat la victimele violenței domestice dureri sau stări de disconfort asociate cu diverse simptome recurente ale sistemului nervos central, precum dureri de cap, dureri de spate, stări de leşin sau convulsii, dar și o vulnerabilitate mai crescută la boală, simptome şi tulburări asociate cu stări cronicizate de teamă şi stres, precum tulburările funcţiilor gastrointenstinale şi pierderea apetitului.

,, Având în vedere că din femeile abuzate fizic de către soţii lor, aproximativ 40 % - 45 % sunt abuzate şi sexual, incidenţa simptomelor ginecologice este de asemenea mai crescută în rândul acestor femei.” (Turliuc, M.N., Karner-Huţuleac, A., Dănilă, O., 2009, p. 29) Expunerea prelungită la abuzul sexual are ca riscuri contractarea bolilor cu transmitere sexuală, infecţii vaginale şi sangerări, fibroame, dureri pelviene şi infecţii ale tractului urinare.

Studiul lui Campbell şi colab. (2000) constă în compararea rezultatelor obţinute de la un lot semnificativ de femei abuzate (980) cu cele ale unui lot de femei neabuzate (1000). Rezultatele au arătat că femeile abuzate aveau o rată de aproximativ 60 % mai mare de incidenţă a problemelor de sănătate faţă de femeile care nu fuseseră niciodată abuzate.

În cazul femeilor însărcinate, Gelles (1975) indică cinci explicaţii alternative pentru apariţia violenţei domestice pe parcursul unei sarcini: frustarea sexuală a bărbatului, schimbări de dispoziţie datorită modificărilor hormonale ce au loc în corpul femeii, stresul asociat cu iminenta parentalitate, vulnerabilitate fizică crescută a femeii şi sentimentul ei de neajutoare, precum şi o dorinţă conştientă sau inconştientă de a nu duce la bun sfarşit sarcina.

Multe studii au identificat o asociere intre violenţa domestică şi o sarcină nedorită sau neplanificată, pentru că femeia este controlată deseori de partenerul abuziv dacă are acces sau nu la servicii de planificare familială.

Un studiu realizat în Germania de către Ministerul Familiei, Persoanelor Vârstnice, Femeilor şi Tinerilor, în 2004, arată că 25% din femei au suportat din partea partenerului de viaţă abuzuri sexuale şi fizice, iar în Marea Britanie, British Crime Survey indică faptul că 21% dintre femei au fost victime ale violenţei domestice, iar alte studii arată că între 30% şi 70% dintre femei suportă abuzuri de diferite tipuri. (Turliuc, N.M., Tobolcea I., 2004, p. 7-8)

Un studiu realizat de Centrul Parteneriat pentru Egalitate în anul 2003 arată faptul că în România rata globală a incidenței violenței în familie este de 14,3% la nivel național, reprezentând o valoare medie, care arată că între 12,4% și 16,2% din populația adultă a României a avut experiențe de violență în familie de-a lungul vieții, sub una sau mai multe forme. Factorii care stau la baza comiterii actelor de violență în familie sunt alcoolismul, sărăcia, socializarea într-un mediu marcat de violență și modelul patriarhal de organizare a familiei.

II. Cadrul legislativ în ceea ce priveşte violenţa în familie

A. Reglementări în ceea ce priveşte violenţa în familie în legislaţia din România

Constituţia României garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii sau discriminări (articolul 16), precum şi drepturile şi libertăţile tuturor persoanelor. De asemenea, prevede că nici o persoană nu poate fi supusă torturii sau oricărui alt fel de pedeapsă sau tratament degradant sau inuman. Articolul 23 declară drept inviolabile libertatea individuală şi siguranţa persoanei, iar dreptul la apărare al persoanei este de asemenea garantat (articolul 24). Consacrarea prin Constituţie a acestor drepturi înseamnă, implicit, şi respectarea libertăţilor şi drepturilor femeii şi interzicerea supunerii acesteia la orice act de violenţă sau tratament degradant de natură să atenteze la siguranţa sa fizică sau psihică.

Legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie are ca obiectiv de interes național ocrotirea și sprijinirea familiei, dezvoltarea și consolidarea solidarității familiale, bazată pe prietenie , afecțiune și întrajutorare morală și materială a membrilor familiei. Potrivit acestei legi măsurile de prevenire și combatere a violenței în familie sunt: monitorizarea cazurilor de violență în familie din sectorul sau unitatea teritorială deservită, culegerea informațiilor asupra acestora, întocmirea unei evidențe separate, asigurarea accesului la informații la cererea organelor judiciare și a părților sau reprezentanților acestora; informarea și sprijinirea lucrătorilor poliției care în cadrul activității lor specifice întâlnesc situații de violență în familie; identificarea situațiilor de risc pentru părțile implicate în conflict și îndrumarea acestora spre servicii de specialitate; colaborarea cu instituții locale de protecție a copilului și raportarea cazurilor, în conformitate cu legislația în vigoare; îndrumarea părților aflate în conflict în vederea medierii; solicitarea de informații cu privire la rezultatul medierii; instrumentarea cazului împreună cu asistentul familial.