Geopolitica Mării Negre

1. Evoluţii geopolitice şi geostrategice în regiunea extinsă a Mării Negre.

Marea Neagră reprezintă unul dintre cele mai importante leagăne ale civilizației, iar istoria umanității este legată adesea, de evenimentele care s-au desfășurat pe malurile ei. Marea Neagră a fost dintotdeauna puntea de legătură dintre Europa și Asia; a fost ringul războaielor, dar și barieră apărătoare pentru statele din jurul ei și nu numai.

În ultimii ani, în special după destrămarea Uniunii Sovietice și căderea regimurilor politice autoritare din Europa Centrală și de Sud- Est, la nivel internațional, realitatea geopolitică a Regiunei extinse a Marii Negre a devenit un subiect din ce în ce mai sensibil. Fapt cauzat în mare de apariția unor problematici noi (ce țin de politica, de securitate și de economie) care au modificat semnificația geopolitică a bazinului pontic și au presupus intensificarea eforturilor actorilor strategici internaționali și regionali în tentativa de a le soluționa conform propriilor interese. De multe ori însă interesele actorilor (statali sau non-statali) au fost (și sunt în continuare) divergente și drept urmare au transformat Regiunea extinsă a Mării Negre într-un spațiu de dispută geopolitică, întreținut îndeosebi de Federația Rusă, SUA și Uniunea Europeană (UE) .

Odată cu încheierea revoluțiilor ce au avut loc între anii 1989-1991, și care au dus la căderea regimurilor comuniste din Europa de Est, dar și la desființarea URSS-ului, s-a deschis un nou capitol în istoria regiunii Mării Negre.

Atenția deosebită de care s-a bucurat această regiune se datorează nu numai poziționării geografice avantajoase și a rutelor de transport, ci și potentialului de dezvoltare a securității în regiune.

După apariția pe harta politică regională, a noilor state independente, desprinse din fostul URSS, situația din Marea Neagră s-a schimbat radical. URSS – principalul actor, care în ultimele decenii ale secolului XX a condus regiunea alături de Turcia, a dispărut. Astfel, Rusia, Ucraina, Georgia, România și Bulgaria, s-au trezit într-o poziție geopolitica nouă și mai mult decât atât, una foarte avantajoasă, aducând cu sine beneficii și posibilități majore pentru statele mici din regiune.

Sfârșitul secolului al XX-lea, a conturat un nou tablou geopolitic și geostrategic al Europei de Est, și a demonstrat cât se poate de clar că pricina și originea conflictelor din regiune s-a schimbat. Au apărut astfel conflictele de origine etnică și religioasă, dar și cele cauzate de problemele economice și resurse .

Situaţia geopolitică din Bazinul Mării Negre este în continuă schimbare. „Redescoperită” la începutul secolului XXI de geostrategii euroatlantici care au văzut în această regiune o zonă ideală pentru tranzitul de hidrocarburi din Marea Caspică şi un teren fertil de afirmare a „frontierelor libertăţii”, dar şi un spaţiu propice pentru îngrădirea Rusiei, bazinul Mării Negre a ajuns să fie un vulcan geopolitic treptat trezit din semiamorţire. Constituirea acestei regiuni a inclus tranziţia de la statutul de „lac sărat” al Rusiei, contrabalanţate de Turcia, la etapa de afirmare a pretenţiilor euroatlantice, prin stabilirea unor aşa-zise „frontiere a libertăţii” şi ajungînd în cele din urmă la o articulare a unei opoziţii de blocuri geopolitice.

În aceste condiţii, Republica Moldova este obligată din nou să oscileze între diverse blocuri cu configuraţii încă incerte, în situaţia în care rivalităţile geopolitice se înteţesc, iar zona Mării Negre devine, dintr-o regiune „neinteresantă” şi un ipotetic „tărîm al cooperării”, un teren de lupte cu final nedeterminat .

Regiunea Extinsă a Mării Negre a fost caracterizată, indiferent de timp, regimuri politice şi/sau blocuri politico-militare, de propria sa „balanţă” de putere, determinată de câteva „chei” care au particularizat-o şi care au contribuit la reliefarea importanţei sale geopolitice şi geostrategice.

Dacă în perioada Războiului Rece cele două blocuri politico-militare - NATO şi Tratatul

de la Varşovia - au demonstrat că echilibrul mondial de putere exista de facto şi era tratat cu foarte mare atenţie, după prăbuşirea blocului sovietic manifestările de insecuritate determinate de situaţiile conflictuale din zona Mării Negre au determinat începerea construcţiei unei noi balanţe de putere, însă cu actori noi (statali şi non-statali). Astfel, reaşezările de natură geopolitică şi geostrategică sunt reliefate de intense şi confuze frământări ale căror evoluţii au devenit greu de prevăzut, dar care evidenţiază cât de concentrate sunt interesele din zonă.

Vulnerabilităţile actorilor regionali, fie că ne referim la entităţi statale, instituţionale sau chiar la iniţiative regionale, se pot constitui ca premise pentru manifestarea unor ameninţări externe pentru alţi actori, totul depinzând de contextul în care acestea devin active sau de perioada şi intensitatea cu care acestea se desfăşoară. De exemplu, o vulnerabilitate a unui sistem economic aflat în curs de implementare - specifică unui anumit actor din regiune – manifestată intens, pe termen lung, într-un spaţiu cu turbulenţe politice şi sociale, poate deveni o ameninţare de natură externă pentru vecinii acestuia.

În ceea ce priveşte ameninţările, în REMN acestea sunt reprezentate atât de dependenţa de resurse a unor actori, culminând cu o etapă de cronicizare a stării de insecuritate, determinată de dinamica economică regională şi/sau internaţională (ex.: încetarea asistenţei economice a UE pentru anumite state, recrudescenţa grupurilor radicale şi acţiunea lor prin intermediul pârghiilor financiare etc.), cât şi de transformarea competiţiei pentru creşterea influenţei în regiune în conflicte politico-economice, care pot degenera chiar în conflicte militare clasice, directe sau indirecte.