Istoric și Abordări ale Eticii

Introducere

Etica (din greacă ēthos = datină, obicei) este una din principalele ramuri ale filosofiei și poate fi numită știința realității morale; ea se ocupă cu cercetarea problemelor de ordin moral, încercând să livreze răspunsuri la întrebări precum: ce este binele/răul? cum trebuie să ne comportăm?

Kant în Întemeierea metafizicii moravurilor susține că etica se fondează în împrejurul răspunsului la întrebarea "ce trebuie să fac?”. Când el spune astea pleacă de la premisa că există o etică veritabilă, universal acceptată. Întrebarea eticii nu a fost pe atât de corect formulată de Kant, ea fiind nu "ce trebuie să fac?” , ci “Ce pot sa stiu despre ce trebuie sa fac?”.

Ca denumire a unei discipline filosofice conceptul de "etică" a fost prima dată folosit de Aristotel. Prin aceasta Aristotel intenționa să denumească ansamblul de obiceiuri și tradiții omenești. Important de reținut este că etica fusese deja mutată în centrul discuțiilor filosofice o dată cu apariția lui Socrate.

Etica a avut mereu tendinţa de a se diferenţia în cadrul corpusului filosofiei şi în raport cu celelalte discipline filosofice. Această tendinţă ţine de faptul că etica s-a format ca disciplină cu un dublu statut încă din antichitatea clasică greacă, prin crearea ei de cătreAristotel. Acest dublu statut, cel de ştiinţă şi cel de parte componentă a filosofiei, reprezintă,în cele din urmă, travaliul gândirii etice din Europa sau complexul etic al omului de tip european.

Etica este o reflectare conștientă a credințelor noastre morale și a propriilor atitudini, prin intermediul unor norme sau principii morale; o știință (ramură a filosofiei) care studiază problemele practice și teoretice ale moralei; o știință a binelui și a răului, cu caracter teoretic dar și normativ - fundamentează un sistem de norme, valori, categorii morale.

Căutarea originii eticii în negurile istoriei ne pune în situația de a lăsa deoparte miturile care au constituit principalele obstacole în calea progresului intelectual legat de această problemă, mitul conform căruia societatea este o construcție artificială și mitul potrivit căruia natura, în întregul ei, este numai o luptă pentru supraviețuire Ne aflăm în fața unei întrebari complexe ce trebuie să ne lămurească asupra necesității respectării regulilor moralei, deși morala, așa cum am văzut anterior, nu se rezumă doar la reguli.

1.Originile eticii

Originile eticii sunt legate de întregul complex de factori care au determinat dezvoltarea culturală a omului, în contrarietate dar şi în completitudine cu natura din care acesta a provenit de care este legat existenţial. Cu mult înainte de apariţia scrisului s-au dezvoltat miturile etice care fundamentează atitudinile omului faţă de elementele contradictorii, cum sunt Binele şi Răul. Aceste atitudini sunt un mod de a face, un mod de a crede, un mod de a fi, ele definind fiinţa umană sub toate aspectele care constituie drama devenirii. Originea etică a omului are părţile ei credibile din punct de vedere istoric, dar şi extrapolările care-l aşează pe om în orizonturi transcendentale, extramundane. Această origine poate fi deductibilă din dorinţa mai generală de ordine, din dorinţa de a răspunde tendinţelor egoiste naturale prin reguli care să rezolve conflictele interindividuale şi să găsească cel mai important argument al datoriei individului. A analiza aceste origini ar fi o întreprindere la fel de temerară ca şi prezentarea completă a dezvoltării culturale a omului şi a felului în care s-a născut şi a evoluat ideea de Dumnezeu. Omul cultural este o succesiune a atitudinilor faţă de această idee, pentru că datoria morală are în spatele ei idealuri semnificante de raportare la suprauman. Originile cele mai îndepărtate ale eticii trebuie atribuite posibilităţii de dezvoltarea mecanismelor de control asupra egoismului individual în favoarea egoismului colectiv. În cele din urmă, originile cele mai îndepărtate ale eticii nu sunt de ordin istoric, ci ele ţin mai mult de modelarea naturii umane, de semnificarea pe care omul a dat-o prezenţei colective şi care nu este străină de instinctul de conservare.

Căutarea originii eticii în negurile istoriei ne pune în situația de a lăsa deoparte miturile care au constituit principalele obstacole în calea progresului intelectual legat de această problemă, mitul conform căruia societatea este o construcție artificială și mitul potrivit căruia natura, în întregul ei, este numai o luptă pentru supraviețuire Ne aflăm în fața unei întrebari complexe ce trebuie să ne lămurească asupra necesității respectării regulilor moralei, deși morala, așa cum am văzut anterior, nu se rezumă doar la reguli.

Oare cum ar fi viața socială fără setul de reguli despre care vorbim ? Este adevărat că oamenii caută esența diferitelor reguli implicate și încearcă să le pună laolaltă, apelând, în acest sens, la un fel de arbitru suprem: esența moralei în ansamblu. În general, orice om are tendința de a privi înapoi și de a se întreba dacă nu a existat o stare conflictuală mai înainte ca o anumită regulă să fie impusă, o stare în care poate nu ar fi fost nevoie de regulă, și cum s-a ajuns la pierderea stării anterioare eticii, când indivizii nu și-au dorit să-și facă unul altuia rău ?

Filozofia greacă și, ulterior, cultura europeană modernă, au acceptat explicația apariției eticii ca rezultat al mecanismului unei prudente egoiste bazate pe teoria contractului social. Starea anterioară eticii este percepută ca fiind una de solitudine, totul complicându-se în momentul în care oamenii au inceput să relaționeze unii cu alții, iar conflictul a devenit inevitabil Jean Jaques Rousseau afirma că oamenii au fost ostili mai înainte de a interactiva, iar supraviețuirea și evoluția civilizației umane a devenit posibilă doar datorită regulilor la care s-a ajuns printr-o negociere nedorită. Religiile monoteiste nu explică, pe de alta parte, de ce trebuie sa-l ascultăm pe Dumnezeu, din pozitia Sa de Creator Atotputernic , care nu se rezumă doar la ideea de ființă, ci reprezintă un ansamblu de principii, idealuri și standarde extrem de complexe care se plasează în spatele regulilor morale și le conferă anumite semnificații.