Metodologia Institutionalsmului Economic

„The economic system is a complex of institutions which men use to aids in the effort to produce the goods and services that are needed to meet their wants”

1. PROBLEME METODOLOGICE

Şcoala instituţionalistă s-a dezvoltat începând cu primele decenii ale secolului al XX-lea, cu deosebire în SUA. Fondatorul instituţionalismului economic a fost americanul de origine norvegiană THORSTEIN BUNDE VEBLEN (1857–1929).

În perioada dintre Războiul Civil (1861–1866) şi Primul Război Mondial (1914– 1918) progresele înregistrate de economia SUA au fost impresionante. Dezvoltarea rapidă şi evoluţia pe calea capitalismului au transformat Statele Unite ale Americii în prima forţă economică şi politică a lumii, poziţie pe care o vor păstra pe tot parcursul secolului al XX-lea şi– previzibil – în prima parte a secolului al XXI-lea.

Dar progresele economice generale nu au fost însoţite şi de o creştere corespunzătoare a veniturilor claselor inferioare ale societăţii americane. Îmbunătăţirile condiţiilor de viaţă ale clasei muncitoare au rămas mult în urma aspiraţiilor populaţiei muncitoreşti şi ale posibilităţilor oferite de creşterea venitului naţional. Programul de lucru se menţinea prelungit, condiţiile de locuit erau necorespunzătoare, asigurările sociale erau slab organizate, şomajul era o constantă, pensionarii şi vârstnicii erau neglijaţi, locurile de muncă erau nesigure, majoritatea copiilor de muncitori nu aveau – practic– acces în învăţământul superior, serviciile de sănătate şi asistenţă medicală erau organizate necorespunzător, patronii organizau frecvente tabere de muncă în care îi dominau pe muncitori (chiar şi în viaţa lor privată), imigraţia masivă menţinea salariile foarte scăzute, sistemul de impunere era represiv, camăta era larg răspândită şi practicată, iar depresiunea psihologică îi devasta pe cei care-şi pierdeau locurile de muncă.

Era monopolurilor a început în anii 1870, iar procesul de monopolizare s-a accelerat progresiv până la sfârşitul secolului al XIX-lea, conducând la „preponderenţa economică şi puterea politică a marilor firme”. Vocile conservatoare dominau în şcoli, presă, guvern şi viaţa politică. Guvernanţii statali şi federali au introdus un restrictiv tarif protecţionist al afacerilor şi s-au dovedit foarte generoşi în subvenţionarea căilor ferate. Corupţia politică şi economică era în floare.

Mediul economic şi politic american de la sfârşitul secolului al XIX-lea a generat insatisfacţia economiştilor cu privire la doctrinele marginaliste ortodoxe. Alături de socialişti, o serie de economişti şi-a manifestat dezacordul cu postulatele, analizele şi concluziile Şcolii dominante. Presupunerile marginaliştilor apăreau din ce în ce mai nerealiste.

La vremea respectivă s-a considerat că existau două metode pentru reformarea sistemului social.

1. Prima, urmărea transformarea socialistă a societăţii. Se aveau în vedere, ascuţirea luptei de clasă, unionismul militant şi revoluţia socială pentru transformarea capitalismului existent într-o societate mai echitabilă pentru toţi.

2. A doua, considera că schimbarea sistemului existent se putea realiza prin reforme sociale. În acest scop, se propunea intervenţia statului în economie. Obiectivul era salvarea capitalismului, nu înlăturarea lui, prin îmbunătăţirea condiţiilor de existenţă ale populaţiei muncitoreşti.

Mişcarea de contestare a ordinii sociale existente, de solicitare a punerii sub control social a evoluţiei economice, de reformare a sistemului existent se accentua şi – în acest mediu – a apărut INSTITUTIONALISMUL ECONOMIC.

„Instituţionalismul economic a atins punctul său culminant în perioada interbelică în SUA, unde a fost principala şcoală de gândire economică”. El a fost foarte mult studiat şi învăţat şi a exercitat o puternică influenţă asupra politicii economice aplicate. De exemplu, New Deal a fost produsul instituţionalismului. Unele din ideile instituţionalismului au fost preluate şi de Joseph Alois Schumpeter (1883–1950) în lucrarea Capitalism, Socialism şi Democraţie, publicată în SUA în anul 1942, în care autorul prevedea (întocmai ca şi Marx) dispariţia capitalismului şi trecerea inevitabilă spre socialism. În perioada postbelică neoclasicismul s-a impus ca principală orientare a gândirii economice americane. În acest proces, aspiraţiile economiştilor s-au îndreptat – prioritar – spre „pozitivism şi logică matematică” şi au respins „priorităţile normative ale instituţionalismului economic”.

Cu toate că Veblen – întemeietorul instituţionalismului economic – era împotriva mşcărilor sociale, el s-a pronunţat în favoarea unei reconstrucţii radicale a societăţii. Şcoala instituţionalistă, pe care el a fondat-o, reflectă abordarea reformistă. Schimbările promovate în cadrul New Deal-ului în anii ’30, de către administraţia Rosevelt, au fost puternic influenţate de instituţionalism.

Influenţa Şcolii Istorice Germane asupra Instituţionalismului American este foarte vizibilă. Cei mai mulţi dintre fondatorii American Economic Association au cunoscut şi au aderat la istorismul german şi la etodologia sa. Unii dintre profesorii lui Veblen au studiat in Germania. Trebuie să notăm, totuşi, că în ciuda unor certe similarităţi mtodologice, între Şcoala Istorică Germană şi Instituţionalismul American au existat deosebiri esenţiale:

Şcoala Istorică Germană a fost naţionalistă. Instituţionalismul American nu a fost naţionalist.

Şcoala Istorică Germană a fost – în esenţă – protecţionistă şi autoritară. Instituţionalismul American a fost mai liberal şi mai democratic.

2. ESENŢA INSTITUŢIONALISMULUI ECONOMIC

Majortatea economiştilor consideră că principalele probleme ale economiei se referă la alocarea resurselor, determinarea veniturilor, producţie şi preţuri, distribuirea bogăţiilor în societate etc.

Dimpotrivă, instituţionaliştii consideră că organizarea şi controlul economiei constituie problemele principale atât ale preocupărilor teoretice cât şi a celor de politică economică practică. Astfel, forţa relaţiilor de putere este mai tare decât mecanismele concurenţiale de reglare a proporţiilor economice. Instituţionaliştii consideră că piaţa este formată dintr-un număr de instituţii care coordonează activitatea economică. Mai mult, relaţiile dintre instituţiile pieţei şi alte instituţii sociale (drept, obiceiuri, comportament) sunt analizate din perspectivă instituţională.

Esenţa instituţionalismului poate fi exprimată prin următoarea afirmaţie: „Nu numai mecanismele pieţei, ci întreaga structură organizaţională a societăţii alocă efectiv resursele şi distribuie veniturile”.

Întrucât întreaga societate este puternic influenţată de ordinea de drept, rolul structurilor guvernamentale (care definesc cadrul juridic şi îl fac funcţional) este considerat de către instituţionalişti – un ingredient esenţial al analizei problemelor economice.

Conţinutul principal al Instituţionalismului Economic poate fi surprins sintetic prin următoarele opt idei fundamentale:

1. Economia trebuie studiată ca un întreg, în loc să examinăm părţi mici din ea,

ca entităţi separate şi izolate unele de altele.

Un organism complex nu poate fi înţeles dacă fiecare segment al său este tratat ca şi când n-ar fi legat de întreg sau neintegrat acestuia. Activitatea economică nu reprezintă doar suma activităţilor persoanelor individuale, motivate mecanic de dorinţa obţinerii maximului de câştig bănesc. În activitatea economică există – de asemenea – situaţii în care rezultatele acţiunii colective sunt mai mari decât suma aritmetică a realizărilor individuale ale părţilor componente.

Însăşi noţiunea de „activitate economică” li se pare instituţionaliştilor a fi prea îngustă şi limitativă. Economia – afirmă ei – este legată de politică, sociologie, psihologie, drept, obiceiuri, tradiţii şi alte domenii ale experienţei şi comportamentului uman. Dacă dorim să explicăm dezvoltarea unei ţări, trebuie să privim mult dincolo de factorii de natură strict economică (acumularea de capital, dimensiunile şi pregătirea forţei de muncă, starea tehnologiei etc.) spre alţii „neeconomici” (dorinţa oamenilor de a se încadra în disciplina muncii de fabrică, abilitatea lor de a-şi schimba modul de viaţă tradiţional, credinţa religioasă, factorii de mediu şi climaterici, setea de câştig etc.). Instituţionalismul economic studiază procesele sociale, relaţiile interumane şi societatea în ansamblul său.