Norme de Protocol

I.Scurt istoric al normelor de protocol

Prin studierea celor mai vechi mărturii arheologice,epigrafice şi al altor documente privind trecutul omenirii,reiese faptul că încă din cele mai vechi timpuri erau cunoscute şi practicate diferite forme ale protocolului.La început,se afirmau prin ritualuri de solicitare a bunăvoinţă şi protecţiei unor forţe supranaturale,evolund de-a lungul timpului spre ritualuri de cult religios.

Practicile de ceremonial s-au extins şi o dată cu dezvoltarea societăţii ,manifestându-se prin exprimarea respectului faţă de acei membri ai comunităţi care erau mai curajoşi, mai puternici, a supunerii faţă de cei care deveneau conducători ori stăpâni.

În ceea ce priveşte ceremoniile religioase şi cele cu caracter laic,se folosea simbolistică specifică, precum oferirea de jertfe sau alte ofrande, intonarea de imnuri, îngenuncherea, sărutarea paloşului, a mâinii, a vârfului cizmei şi altele.Aceste practici se transmiteau sub forma unor tradiţii ale unei comunităţi,cunoscute şi respectate de membrii acesteia.

Conform opiniei unor specialişti în materie, cele mai vechi mărturii scrise cuprinzând norme de comportare în diferite împrejurări protocolare aparţin egiptenilor. Ptahhotep, vizir alfaraonului Isesi din a V-a dinastie, care a domnit în jurul anului 2450 î.H., a lăsat posterităţii o lucrare cunoscută sub titlul „Înţelepciunile lui Ptahhotep“, care conţinea sfaturi pentru fiul său asupra uzanţelor de care să se ţină seama la manifestări oficiale şi în alte ocazii. (Peter Townsend, „Des usages propres au Royaume-Uni“, în Guide des bonnes manières et du protocole en Europe, Fixot, Paris, 1989,pp. 466–467 ).

Prima consemnare a normelor de ceremonial în Europa are loc mai târziu, desfăşurându-se la curtea împăratului bizantin Justinian ,fiind atribuită maestrului de ceremonii al acestuia, pe nume Petrus Patrikios. (Dan Simonescu, Literatura românească de ceremonial. Condica lui Gheorgache, 1762,Editura „Fundaţia Regele Carol I“, Bucureşti, 1939, pp. 12-13) .

În Bizanţ, se acordă o importanţă deosebită protocolului şi ceremoniilor, astfel că unul dintre împăraţii bizantini din secolul al X-lea, Constantin al VII-lea Porfirogenetul , s-a ocupat, personal, de aceste activităţi.Dovadă a acestui fapt este lucrarea să „Descrierea ceremonialului cur ţii imperiale“. În interiorul ei sunt prezentate, în detaliu, toate tipurile de ceremonii şi primiri de la palat, precum şi manifestări din afara acestuia la care participa suveranul. Sunt menţionate până şi împrejurări ca prezenţa împăratului la desfăşurarea curselor de cai şi ceremonia acordării de către acesta a premiilor cuvenite câştigătorilor. Sunt explicate şi aspecte protocolare legate de numirile în diferite demnităţi, descrierea obiectelor şi ale hainelor folosite la ceremoniile de la palat etc.

Interesul pentru elaborarea de norme în materie de protocol şi ceremonial se desfăşoară şi pe alte meleaguri ale continentului nostru.Ţară europeană în care regulile de protocol s-au bucurat de multă atenţie este Franţa. Aici, începuturile codificării acestor reguli au fost elaborate de regele Francisc I .,Acesta a stabilit o primă ordine de precădere a nobililor, onorurile şi privilegiile ce le puteau pretinde aceştia şi alte reguli de mare importanţă pentru viaţa de la curte (Marie-France Lecherbonnier, , Le savoir-vivre, protocole et convivialité, Albin Michel, Paris,1994 p. 6). Urmaşul său, Henrical II-lea printr-un edict din aprilie 1557, stabileşte reguli precise de ceremonial, acesta fiind considerat cel mai vechi document în materie de pe continent, care s-a păstrat până în zilele noastre. („Cérémonial officiel ou les honneurs, les préséances...,” Librairie Administrative de Paul Dupont, Paris, 1868 p. 9)