O etică centrată pe valori în sfera publică

Binele public a fost, încă de pe vremea lui Aristotel, considerat scopul central al politicii și al funcționării statului. Ideea de bine public evoluează în timp către cea de interes public și de calitate a vieții, constituindu-se instrumente ale deciziei publice. În cuprinsul capitolului vom argumenta oportunitatea introducerii unei perspective bazate pe teoria acțiunii comunicative în interpretarea binelui public și în construcția politicilor publice. Binele public este considerat de noi ca valoare etică constitutivă a oricărui sistem administrativ, adică acel tip de valoare care generează necesitatea administrației publice ca sistem social.

În implementarea acestei valori în diversele sisteme administrative se operează cu o serie de alte valori printre care transparență, bunăstare, echitate, interes public, etc. Binele public. O perspectivă aristotelică Aristotel considera sociabilitatea ca fiind fundamentală speciei umane. Omul - în calitate de Zoon Politikon - este o ființă cu sensibilitate morală și capacitate de a distinge binele de rău. Scopul vieții sociale îl reprezintă binele și înfăptuirea acestuia, iar fundamentul sociabilității îl constituie prietenia (philia).

Dacă binele este realizat pentru el însuși, prietenia și iubirea sunt orientate către cineva. Filosoful din Stagira este primul care introduce ideea de alteritate ca obiect al înfăptuirii actului politic. Scopul politicii pentru Aristotel este crearea prieteniei, atât în interiorul cetății cât și între cetăți (Sandu, 2012a). Atingerea obiectivelor legate de binele public era corelată cu practica virtuților, mai ales a înțelepciunii, curajului și a dreptății.

Din filosofia platoniciană și aristotelică au rămas ca idei centrale aspirația către binele public și către echitate, datorie, aspirații, ce trebuiesc înfăptuite în procesul guvernării și pe care le putem astăzi considera ca valori constitutive ale administrației publice tocmai pentru că înfăptuirea lor a făcut necesară existența practicilor administrative și a sistemelor moderne de administrație.

Construcția comunicativă a ideii de bine public Guvernarea a luat de-a lungul timpului diverse forme, acestea putând fi reprezentate pe o scală a exercitării puterii personale și ale arbitrarietății, de la dictaturile cele mai odioase până la democrațiile consolidate de astăzi. Cu cât atributele puterii sunt mai centralizate, în mâna decidenților, și controlul public și transparența decizională mai redusă, cu atât regimul dictatorial este mai puțin interesat de binele public, care este înlocuit cu viziunea clasei determinante asupra acestuia.

Cu cât democrația participativă este mai stabilă și transparența decizională mai efectivă, cu atât mai mult politicile publice vor reflecta ideea generală de bine public, obținut prin consens democratic. O importantă caracteristică a regimurilor democratice, alături de cea a transparenței în implementarea politicilor publice, o reprezintă descentralizarea exercitării puterii și transferul controlului public asupra diverselor sectoare ale vieții sociale către instanțe depolitizate și sisteme birocratice funcționale. Funcția publică este din ce în ce mai mult depolitizată, și cu excepția organelor administrative democratic alese, funcțiile publice sunt exercitate de personal de specialitate, profesionalizat pentru respectivul domeniu.