Particularitățile investigării infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat

I. PROBLEME DE CLARIFICAT CU PRILEJUL INVESTIGĂRII PENALE

1.Activitatea infracțională desfășurată

Sarcina organelor de urmărire penală este de a stabili, în mod concret, în ce anume s-a materializat activitatea infracțională desfășurată. Investigarea criminalistică trebuie să lămurească în care dintre modalitățile concrete a fost săvârșită infracțiunea, respectiv dacă aceasta s-a materializat în punerea în circulație, conducerea autovehiculului ori cumularea celor două activități de către una și aceeași persoană, respectiv tractarea unei remorci.

Norma de incriminare punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat prevede patru fapte distincte care prezintă unele elemente comune, ceea ce justifică prevederea lor în conținutul aceluiași text, cu alineate diferite, astfel:

- Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii;

- Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare;

- Tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori număr fals de înmatriculare sau înregistrare;

- Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România;

Clarificarea acestei probleme prezintă importanță sub aspectul asigurării unei încadrări juridice corespunzătoare a faptei comise, precum și lămurirea celorlalte probleme cu prilejul investigării penale, respectiv: făptuitorii, existența concursului de infracțiuni.

Executarea acțiunii ce constituie elementul material al infracțiunii începe în momentul îndeplinirii primului act de conducere, respectiv odată cu punerea în mișcare a autovehiculului pe drumurile publice .

În practica judiciară se întâlnesc situații de prelungire în mod natural a activității infracționale ce reprezintă elementul material al laturii obiective a infracțiunii, după momentul consumării, până la intervenția unei forțe contrare .

În ceea ce privește elementul material ”punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice” a unui autovehicul sau remorci cu număr fals de înmatriculare, organele de cercetare penală trebuie să lămurească pe de o parte, dacă autovehiculul a purtat număr fals de înmatriculare, iar, pe de altă parte, dacă făptuitorul a realizat cel puțin una dintre acțiunile ilicite alternative incriminate.

Prin ”punere în circulație” se înțelege dispoziția sau încuviințarea dată de o persoană ce are în proprietate sau în administrare un autovehicul neînmatriculat.

Nu constituie infracțiune, ci contravenție fapta conducătorului auto de a circula fără a avea montate plăcuțele de înmatriculare , autovehiculul fiind înmatriculat .

După radierea autovehiculului din circulație, numărul obținut legal cu ocazia unei înmatriculări precedente are semnificația unui număr fals de înmatriculare deoarece nu mai este valabil, exprimând o neconcordanță cu realitatea .

A avea un număr fals de înmatriculare înseamnă a avea un număr care nu a fost atribuit legal în circulație ori este un număr care este atribuit în mod legal unui alt autovehicul, însă plăcuțele de înmatriculare cu respectivul număr se află pe autovehiculul depistat în trafic.

În practica judiciară se regăsesc situații în care autovehiculul poate fi și neînmatriculat și cu numere false, reținându-se astfel un concurs formal de infracțiuni . Este concurs întrucât, în cazul în care autovehiculul este neînmatriculat, pericolul social derivă din faptul că nu se poate identifica în trafic deloc mașina, iar în cazul în care este cu număr fals, pericolul social nu derivă din imposibilitatea identificării, ci din inducerea în eroare cu privire la adevărata identitate a conducătorului respectiv. Sunt două stări de pericol distincte care se circumscriu aceleiași valori sociale și anume siguranța circulației pe drumurile publice printr-o faptă de conducere a autovehiculului respectiv.

De asemenea, organele de cercetare penală trebuie să probeze și faptul că făptuitorul a condus pe drumurile publice un autovehicul neînmatriculat sau cu număr fals de înmatriculare.

Prin expresia ”drum public” se înțelege orice cale de comunicatie terestra, cu excepția căilor ferate, special amenajată pentru traficul pietonal sau rutier, deschisă circulației publice; drumurile care sunt închise circulației publice sunt semnalizate la intrare cu inscripții viabile . Astfel, pentru subzistența infracțiunii de ”punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat” este necesar ca drumul să fie public.