Posibilități de recuperare a aurului din circuitele electronice

Introducere

La ora actuală datorită miniaturizării, dimensiunile tuturor componentelor electronice s-a micșorat foarte mult, necesitând tehnologii foarte avansate de realizare a plăcilor de cablaj imprimat cât și de lipire a componentelor [1].

Există două mari categorii de componente electronice: a. componente electronice cu montare prin inserție, care se plantează pe circuite de cablaj prevăzute cu găuri pentru lipire (THT = Through-Hole Technology). b. componente electronice cu montare pe suprafață, care se plantează pe suprafața circuitului de cablaj imprimat (SMT = Surface Mount Technology). Componentele electronice THD au dimensiuni mai mari decât cele SMD și datorită terminalelor mult mai lungi cu care sunt prevăzute [1].

În Statele Unite, se estimează că peste 70% dintre computerele și monitoarele aruncate, precum și mai bine de 80% dintre televizoare sfârșesc în gropile de gunoi, în ciuda unui număr tot mai mare de legi - formulate la nivel de state - ce interzic aruncarea echipamentelor electronice, din care se pot scurge în sol plumb, mercur, arsenic, cadmiu, beriliu și alte substanțe toxice. Pe de altă parte, un volum cutremurător de echipamente electronice neutilizate stau depozitate [2].

Chiar dacă aceste echipamente uzate moral rămân la nesfârșit depozitate în poduri sau în subsoluri, fără să ajungă vreodată într-o groapă de gunoi, și această soluție are un impact indirect asupra mediului.

Fig. 1.1 „Cimitir digital“ din Guiyu, China [3]

Componentele pasive nu permit, numai prin funcționalitatea lor, transformarea energia de curent continuu în energie de curent alternativ. Ca o consecință cu ele nu se poate realiza amplificarea în putere a semnalelor variabile. Exemple: rezistorul, condensatorul, bobina, dioda, etc.

Componentele active permit transformarea energiei de curent continuu în energie de curent alternativ. Această proprietate permite să se obțină amplificarea semalelor variabile în putere. Exemple: tranzistoare, tiristoare, etc.

Componentele electronice, atât cele pasive cât și cele active, au o varietate foarte mare de forme și dimensiuni.

La ora actuală datorită miniaturizării, dimensiunile tuturor componentelor electronice s-a micșorat foarte mult, necesitând tehnologii foarte avansate de realizare a plăcilor de cablaj imprimat cât și de lipire a componentelor.

Există două mari categorii de componente electronice: a. componente electronice cu montare prin inserție, care se plantează pe circuite de cablaj prevăzute cu găuri pentru lipire (THT = Through-Hole Technology). b. componente electronice cu montare pe suprafață, care se plantează pe suprafața circuitului de cablaj imprimat (SMT = Surface Mount Technology). Componentele electronice THD au dimensiuni mai mari decât cele SMD și datorită terminalelor mult mai lungi cu care sunt prevăzute.

În Statele Unite, se estimează că peste 70% dintre computerele și monitoarele aruncate, precum și mai bine de 80% dintre televizoare sfârșesc în gropile de gunoi, în ciuda unui număr tot mai mare de legi - formulate la nivel de state - ce interzic aruncarea echipamentelor electronice, din care se pot scurge în sol plumb, mercur, arsenic, cadmiu, beriliu și alte substanțe toxice. Pe de altă parte, un volum cutremurător de echipamente electronice neutilizate stau depozitate.

Chiar dacă aceste echipamente uzate moral rămân la nesfârșit depozitate în poduri sau în subsoluri, fără să ajungă vreodată într-o groapă de gunoi, și această soluție are un impact indirect asupra mediului.

În afară de substanțe toxice, deșeurile electronice conțin cantități semnificative de argint, aur și alte metale prețioase, care sunt conductori electrici extrem de eficienți. Teoretic, reciclarea aurului de pe plăcile de baza ale computerelor vechi e mult mai eficientă și mai puțin agresivă pentru mediu decât extragerea lui din zăcământ, adesea prin activități miniere de suprafață, care pun în pericol pădurile tropicale virgine.

La ora actuală, mai puțin de 20% dintre deșeurile electronice care intră în fluxul de gunoaie solide sunt colectate prin companiile care își fac reclamă că agenți de reciclare. Totuși reciclarea, în sistemul actual, e mai puțin benignă decât pare.

În timp ce unii agenți procesează materialele în ideea de a reduce nivelul de poluare și riscurile la adresa sănătății, mulți alții le vând unor comercianți care le expediază în țările în care legislația ecologică e slabă. Pentru oamenii din țările sursă a acestor aranjamente, e o soluție comodă, de tipul "ceea ce nu se vede nu există".

Multe guverne, conștiente că deșeurile electronice manevrate necorespunzător periclitează mediul și sănătatea, au încercat să impună reglementări internaționale. La Convenția de la Basel, din 1989, a fost încheiat un acord între 170 de națiuni, care cere țărilor dezvoltate să informeze țările în curs de dezvoltare cu privire la viitoarele transporturi de deșeuri periculoase.

Grupări ecologiste și multe țări subdezvoltate au declarat că termenii acestui acord sunt prea vagi și, în 1995, protestele au dus la formularea unui amendament, cunoscut sub numele de Interdicția de la Basel, care nu mai permite transporturi de deșeuri periculoase către țările sărace.

Deși interdicția nu a produs încă efecte, Uniunea Europeană a introdus deja aceste cerințe în legislație. De asemenea, UE cere producătorilor să preia o parte din povara distrugerii deșeurilor în condiții de siguranță.