Prelucrarea prin electroeroziune a produselor ceramice

Generalități

Prelucrarea prin electroeroziune se bazează pe efectele erozive complexe, discontinue și localizate ale unor descărcări electrice prin impuls, amorsate repetat între electrodul-sculă 1 și piesa de prelucrat 2 (fig 1.1) care sunt conectate la sursa de curent U. Piesa și electrodul-sculă sunt scufundate în dielectricul 3 și între ele există un spațiu S numit interstițiu de prelucrare în care au loc descărcările electrice. Acestea conduc la desprinderi de material atât din electrodul-sculă, cât mai ales din piesă.

Descărcarea electrică are mai multe stadii după cum se observă în fig următoare

Fenomene fizico-mecanice și chimice la prelucrarea prin electroeroziune

Prelucrarea prin electroeroziune a fost descoperită în 1943 de cercetătorii ruși, soții Lazarenko, iar prima mașină de prelucrat prin electroeroziune a fost construită tot de către ruși, în 1955. Începând cu anii 1970, procedeul s-a generalizat. În fig 1.3.a,b,c sunt prezentate fenomenele fizico-mecanice și chimice care au loc în timpul prelucrării, observându-se trei faze:

Inițierea descărcării (fig 1.3.a)

Topirea și vaporizarea materialului piesei (fig 1.3.b)

Înlăturarea microparticulelor erodate (fig 1.3.c)

Scule utilizate la prelucrarea prin electroeroziune

Generatorul de impulsuri este partea cea mai importantă a unei mașini de Tehnologii neconvenționale 175 prelucrat prin electroeroziune care asigură reglarea diferitelor regimuri electrice de prelucrare. Ele pot fi cu acumulare de energie (dependente) sau fără acumulare de energie (independente).

Condensatorul se încarcă până la atingerea tensiunii necesare amorsării descărcărilor, după care se descarcă într-un timp mult mai scurt, între electrodulsculă 1 și piesa 2 aflate în dielectricul 3. Puterea instalației nu poate depăși 1 kW, iar schema prezintă următoarele dezavantaje: randament scăzut și pierderi de energie de 10...20%; frecvența, durata, amplitudinea și energia impulsului depind de starea fizică a interstițiului de lucru.

Generatoarele fără acumulare de energie sau independente se bazează fie pe întreruperea curentului furnizat de o sursă de curent continuu, fie pe generarea directă a impulsurilor cu ajutorul mașinilor electrice rotative sau a circuitelor cu saturație magnetică.