Principii de Previziune

Principii de baza în elaborarea si fundamentarea previziunilor

Orice actiune umana implica anticiparea miscarii evenimentelor. Eforturile facute se concretizeaza în rezultate, în obiective urmarite. Una din trasaturile actiunilor fiintelor umane este capacitatea anticipativa, care trebuie sa poarte girul stiintificului. Iata care sunt termenii folositi pentru a desemna anticiparea: predictia (folosita cu precadere în Evul Mediu, având unele reverberatii mistice) – provine din latinescul predictio, semnificând prezicere sau prevestire a unor lucruri ce aveau sa se întâmple implacabil; prospectiva (termen de origine franceza, folosit pentru prima data de filosoful francez Gaston Berget) – reprezinta un studiu asupra viitorului, facut prin analiza unor factori tehnici, stiintifici, economici, sociali… studiu care ofera posibilitatea modelarii prezentului conform cerintelor viitorului; proferrencia – semnifica a purta înainte, a genera; conjectura – reprezinta o suma de idei bazate pe ipoteze, pe supozitii, asa cum rezulta ele din aparente sau din calcule probabilistice; pronosticul – este o ipoteza referitoare la desfasurarea în viitor a unor evenimente; pronosticul se bazeaza pe intuitii si pe deductii logice, mai putin pe calcule pertinente, de unde rezulta ca e dominat de o latura subiectiva; prognoza (din grecescul prognosis) înseamna a cunoaste dinainte cum evolueaza evenimentele, adica a prevedea desfasurarea în perspectiva a unui fenomen, în functie de elementele care îl determina; proiectare (e termen folosit în arhitectura, urbanism…); previziune (frantuzescul prevision) înseamna anticiparea aparitiei si desfasurarii unor evenimente pe baza datelor din trecut si din prezent, precum si a studierii legilor obiective ale evolutiei; previziunea e un termen generic si în el se pot include studii prospective, prognoze, strategii si politici, planuri, programe, proiecte… Unele previziuni pot fi plauzibile (verificate prin practica), altele sunt speculative (neconfirmate de practica). Necesitatea previziunii decurge din aceea ca practica social-economica are nevoie de o busola în actiune. În limba româna, termenul de prevedere are o tripla semnificatie: anticipatie, clauza (în contracte, tratate) si masuri prudente. Prevederea poate fi realizata cu ajutorul a doua categorii de masuri si tehnici: explorative (cu ele se descifreaza viitorul, pe baza tendintelor conturate, a evolutiei probabile) si normative (prescriptive), care cuprind o nuanta de o anumita intentionalitate: se stabileste un scop si apoi se ajusteaza tendintele constatate. Experienta arata ca în etapa actuala, activitatea previzionala se desfasoara la nivel microeconomic, la nivel de unitati teritorial administrative, la nivel de sectoare, domenii, ramuri, subramuri, la nivel regional, macroeconomic si mondial.

Sunt sapte astfel de principii:

1) Primordialitatea pietei în desfasurarea AE – e un principiu esential în economia moderna. Potrivit lui, toate previziunile trebuie sa porneasca de la cerintele exprimate pe piata. Corectitudinea previziunilor trebuie urmarita permanent, având în vedere orientarea lor în directia satisfacerii cât mai bune a cerintelor. În acest fel, previziunile îsi îndeplinesc rolul de a reduce incertitudinea, micsorând riscul si consolidând buna functionare a economiei. Se impune folosirea pârghiilor economico-financiare, nu si a masurilor administrative de comanda.

2) Necesitatea valorificarii organice a corelatiilor temporare – decurge din caracterul dinamic al AE. Orice previziune are la baza analiza dinamicii AE, în vederea descifrarii tendintelor, care indica directia principala a evolutiilor viitoare. Trecutul îsi pune amprenta asupra prezentului si asupra evolutiilor viitoare, prin resursele materiale si financiare acumulate, prin resursele umane si calificarea acestora, prin legaturile ce se stabilesc între ramuri si între zone economice, precum si între tari, pe plan international. Viitorul e un produs al realitatilor din trecut si din prezent; totodata, viitorul scontat, cautat, dorit, influenteaza în mare parte deciziile actuale si deci, influenteaza prezentul. Activitatea previzionala trebuie sa ia în considerare raportul complex dintre inertie si transformare, ca expresie a necesitatii obiective a schimbarilor calitative specifice progresului. Miscarea inertiala are un caracter relativ, dar obiectiv, în sensul ca tine de miscarea naturala a fenomenelor si lucrurilor. Miscarea novatoare are un caracter absolut, ce tine de natura umana. Exista un prag critic al vitezei de schimbare, peste care daca se trece, consecintele devin predominant negative. Schimbarea nu trebuie fortata dar nici frânata. E foarte important sa existe posibilitatea practica de a tine sub control schimbarile, iar aceasta se poate realiza si prin intermediul abordarilor anticipative: anticipându-se efectele propagate, se pot atenua sau chiar elimina influentele negative.