Relația dintre stilurile de conducere și eficiența acestora în cadrul organizației - Tipologia stilurilor de conducere

a) Stilul autocratic (autoritar) pune accent pe dirijare şi control ierarhic, disciplina riguroasă şi răspunderea subalternilor.

Se caracterizează prin rigiditate şi centralizarea autorităţii, deciziile unipersonale fiind preponderente. Managerii concentrează puterea, dreptul la luarea deciziilor şi de control şi îşi asumă intreaga responsabilitate; este respinsă participarea subordonaţilor la procesul decizional. Pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite se utilizează cu precădere măsurile organizatorice nor¬mative şi normele.

Managerii structurează întreaga activitate a subordonaţilor şi pun ac¬cent pe autoritatea formal pentru a obţine ascultare şi a determina comportamentul şi acţiunile acestora. Lucrătorii organizaţiei sunt consideraţi simpli executanţi; întreaga activitate de management este axată pe sarcini, subordonaţilor nu li se explică obiectivele generale ci li se cere doar executarea strictă a hotărârilor luate. Corecţia abaterilor negative de la deciziile luate se face prin sancţiuni.

Subordonaţii sunt consideraţi ca fiind lipsiţi de creativitate, trebuind să fie în permanenţă îndrumaţi; lipsind încrederea în subordonaţi, lipseşte delegarea, iar controlul şi constrângerile sunt excesive.

Relaţiile umane sunt apreciate ca fiind puţin importante sau sunt ignorate, iar contactele dintre membrii colectivului sunt limitate. Managerul este laconic în raporturile cu subalternii, predomină tonul autoritar, sever, iar criticile aspre abundă; nu sunt admise părerile şi observaţiile critice din partea subordonaţilor.

Stilul autocratic, puţin răspândit la nivelurile medii şi inferioare de conducere, poate fi generat de insuficienta capacitate profesională a managerului sau a subalternilor, de stări conflictuale sau de indisciplină în muncă a colaboratorilor.

Stilul autocratic, bazat pe recompense şi pedepse este tipic negativ, producând insatisfacţie la nivelul subordonaţilor şi efecte contraproductive pentru activitate: delasare, lipsa de implicare, randament scăzut, părăsirea organizaţiei.

Pe termen scurt, stilul autoritar poate fi folosit cu rezultate bune în situaţii speciale: atunci când deciziile trebuiesc luate cu maximă rapiditate sau când grupul este alcătuit din subordonaţi neexperimentaţi sau cu competenţe reduse.

În mod obişnuit, oamenii nu agreează stilul autoritar, îndeosebi în forma sa extremă, când produce teamă şi frustrare. De aceea, permanentizarea acestui stil este contraproductivă, prin implicaţiile sale negative.

Acest stil managerial a fost caracteristic unor forme mai vechi de organizare a activităţii economice, cum a fost, de exemplu, manufactura. Astăzi, stilul autoritar se dovedeşte incompatibil cu sistemele moderne, participative de conducere.

b) Stilul democratic (participativ) se caracterizează prin descentralizarea autorităţii (puterii), deciziile nefiind unipersonale, ci rezultând din consultarea şi participarea salariaţilor. Managerul şi grupul condus acţionează ca un grup social în care subordonaţii devin colaboratori ai şefului, fiind permanent informaţi şi antrenaţi să-şi exprime ideile şi să formuleze sugestii şi propuneri.

Avându-şi originea în concepţiile şcolii sociologice (relaţiilor umane), stilul democratic ia în consideraţie motivaţia comportamentului uman în muncă în echipă şi respectă poziţia psiho-socială a individului în cadrul grupului. Se acordă o mare încredere subordonaţilor, care sunt amplu informaţi asupra obiectivelor organizaţiei şi consultaţi în problemele de perspectivă; se foloseşte larg delegarea de autoritate şi responsabilitate şi se antrenează colaboratorii în procesul decizional. Este apreciată şi stimulată capacitatea creativă a subordonaţilor, se urmăreşte valorificarea competenţelor şi favorizarea dezvoltării personalităţii acestora.

Predomină preocuparile pentru realizarea obiectivelor fără a neglija problemele subordonaţilor. Managerul se orientează spre membrii grupului, urmăreşte o modelare reciprocă a comportamentului în relaţiile cu colaboratorii, cultivă ordinea şi disciplina colectivă simultan cu creativitatea individuală, combate birocratismul şi adopta o atitudine flexibilă în locul celei riguros rigide, acceptând principiul că şeful nu este decât "primus inter pares'.

Este stimulată comunicarea pe verticală şi pe orizontală între lucrători, compartimente, subdiviziuni organizatorice şi niveluri ierarhice. Se dezvoltă relaţiile umane şi se asigură un climat de muncă agreabil; raporturile şefi-subalterni sunt bazate pe tact şi bunăvoinţă.

Întregul comportament al managerului se fundamentează pe o solidă şi autentică autoritate personală, susţinută de prestigiul profesional dobândit.