Sănătatea oamenilor și virusurile hepatice

1. Introducere

Hepatita este o boală infecțioasă de natură virală, microbiană sau toxică a ficatului care constă în distrugerea celulelor hepatice. Este o maladie care face aproape la fel de multe victime ca SIDA, cauzând aproximativ 1,4 milioane de decese în fiecare an, au anunțat, la Geneva, experții de la Organizația Mondială a Sănătății.

Din cele 1,4 milioane de persoane care au murit din complicații generate de hepatită, 90% au contractat hepatita B și hepatita C, boli care se fac vinovate de declanșarea a două treimi din totalul cazurilor de cancer hepatic pe plan mondial.

După incindența bolii, România se află printre primele locuri în Europa, din cauza costului ridicat al tratamentului, conform programului Casei Naționale de Sănătate, numai 1% din bolnavi sunt tratați cu medicație antivirală.

2. Definitie si clasificare

Virusurile hepatice sunt grupate virusuri care desi apartin unor familii distincte, cu caracteristici diferite (genom, replicare, evolutie a infectiei, cai de transmitere), au in comun tropismul principal pentru hepatocite. Ca urmare, toate aceste virusuri determina hepatite cu manifestari clinice variabile:

- infectii asimptomatice

- simptome clinice acute: fatigabilitate, greturi, varsaturi, febra, icter

- forme clinice anicterice cu simptomatologie atipica (pseudo-gripala, pseudo-reumatismala, manifestari cutanate eruptive)

- hepatopatii cronice (simptomatice sau asimptomatice).

Există mai multe forme ale bolii ca:

2.1. Virusul hepatic A,

2.2. Virusul hepatic B,

2.3. Virusul hepatic C,

2.4. Virusul hepatic D,

2.5. Virusul hepatic E,

2.6. Virusul hepatic F

Indiferent de agentul cauzal, boala se manifestă la început prin simptome nespecifice, uneori febră ușoară, lipsa apetitului, emeză (grețuri, vomitări), scăderea randamentului fizic și psihic, ca și dureri abdominale, urina devine de culoare închisă, fecalele de culoare deschisă și apar forme icterice. Boala produce de regulă în final ciroză, sau cancer de ficat.

Strategia mondială are ca scop cinci virusuri hepatitice (A, B, C, D și E), cu atenție particulară pentru hepatitele B și C.

Hepatitele virale A și E sunt infecții cu transmitere prin aliment și apă, care pot duce la izbucniri epidemice în comunități cu apă nesigură și sanitație deficitară. Nu duc la infecție cronică sau boală cronică hepatică și nu există tratament specific. Prevenirea se face prin îmbunătățirea condițiilor sanitare, măsuri de siguranța a alimentului și prin vaccinare.

Hepatitele virale B și C sunt infecții cu transmitere prin sânge, cu procente semnificative de transmitere în etapele timpurii ale vieții, prin injecții nesigure și procedure medicale, mai rar prin contact sexual.

2.1 Virusul hepatic A

Apartine genului Heparnavirus din familia Picornaviridae. Anterior HAV a fost clasificat ca apartinand genului Enterovirus (desemnat ca enterovirus 72) insa deosebirile constatate intre HAV si enterovirusuri privind rezistenta in mediul extern, la agenti fizici si chimici, au determinat actuala incadrare.

1.1.1 Morfologie si structura.

Virionul are forma sferica, avand diametrul de 27 nm. Nu prezinta anvelopa. Capsida are simetrie icosaedrica iar genomul este ARN monocatenar, cu polaritate pozitiva. In compozitia capsidei intra 4 proteine virale structurale (VP1-VP4) si 7 proteine nestructurale asociate cu mecanismele de replicare. Proteinele structurale ce formeaza subunitatile nucleocapsidei sunt situate la capatul NH2-terminal, iar replicaza virala specifica se gaseste la capatul COOH-terminal al proteinei precursoare.

1.1.2 Replicare

Virusul hepatitic A (HAV) are tropism hepatocitar datorita existentei unor receptori specifici pe suprafata hepatocitelor. Mecanismul de replicare nu este inca pe deplin elucidat, el desfasurandu-se probabil similar cu cel al enterovirusurilor.

1.1.3 Patogeneza

Calea de patrundere a HAV in organism este cea fecal-orala. Infectia este favorizata de faptul ca HAV are capacitatea de a rezista perioade indelungate in mediu umed. Sursa de infectie este omul bolnav care, mai ales in perioada preicterica, este un intens excretor de virus. Contaminarea fecala a surselor de apa, in zone cu standard igienico-sanitar scazut, constituie modalitatea principala de infectare.

In orice caz, sediul initial de replicare al HAV este intestinul. Urmeaza apoi o perioada scurta de viremie dupa care virusul ajunge la nivelul ficatului. Replicarea virala in hepatocite determina necroza acestora, insotita de reactia inflamatorie locala. HAV nu produce efect citopatic direct. Modificarile hepatocitare (liza, necroza) sunt conscinta raspunsului imun al gazdei.

1.1.4 Aspecte clinice

Perioada de incubatie este de 20-50 zile. Frecventa infectiilor asimptomatice este crescuta, mai ales la copii.

Formele manifeste clinic debuteaza de obicei cu fenomene digestive (greturi, varsaturi) urmate de icter la nivelul tegumentelor si mucoaselor. Faza icterica se remite in decurs de o luna.

Vindecarea este regula (complicatiile sunt extrem de rare, mortalitatea scazuta - vezi Tabel X) si este urmata de o imunitate durabila (anticorpi protectori).