Teoria păcii democratice și securitatea internaționala

INTRODUCERE

Lucrarea de faţă tratează pacea democratică din diferite perspective, ca teorie, evoluţie -liberalismul, scop- securitatea şi mijloace -organizaţiile internaţionale.

Securitatea internaţională este un obiectiv comun al tuturor statelor, deoarece inseamnă totodată şi securitatea naţională. Dar cine asigură această securitate? Prin ce metode? Ce este pacea? Care este scopul? Acestea sunt principalele întrebări care m-au făcut să studiez acest subiect.

Lucrarea este structurată pe două capitole: primul capitol “Teoria păcii democratice şi securitatea internaţională” contine aspecte teoretice legate de cele două concepte principale pace şi securitate, iar cel de-al doilea capitol contine modul în care ONU reuşeşte şă prevină conflictele şi să menţină pacea.

Am ales studiul de caz Organizaţia Naţiunilor Unite deoarece întruneşte majoritatea caracteristicilor păcii democratice şi a securităţii internaţionale, funcţionând după principii liberale. Astfel, mi s-a părut interesant de studiat cum anume sunt puse in practică teoriile larg dezbătute

I. TEORIA PĂCII DEMOCRATICE ŞI SECURITATEA INTERNAŢIONALA

1.1. Geneza ideii de pace democratică

Ideea păcii democratice a fost iniţiată de filozoful Immanuel Kant, care consideră că statele democratice nu intră în conflict unele cu altele. În lucrarea sa, “Zum Ewigen Friedent”, îşi imaginează o pace durabilă, ideală constituită pe trei principii: principiul reprezentării republicane, principiul respectării şi promovării drepturilor umane fundamentale şi cel al interdependenţei economice transnaţionale.

În continuare lui Kant, apare Michael Doyle care afirmă că statele care respectă principiile liberale se bucură de pace în relatie cu celelalte state democratice, în schimb sunt dispuse la declanşarea războilui contra statelor neliberale. Totuşi nu neagă posibilitatea unei izbugniri şi între statele democratice, doar că această ipoteză e mai puţin probabilă datorită multiplelor metode paşnice de rezolvare a conflictelor. În viziunea lui Doyle, pacea democratică este calea pentru rezolvarea diferendelor si menţinerea păcii, deoarece relaţia dintre state se bazează pe încredere, spre deosebire de statele nedemocratice.

Teoria kantiană a fost readusă în discuţie de preşedintele americat Woodrow Wilson, care înainte de sfârşitul primului Război Mondial, propunea o nouă “ordine mondială” bazată pe democraţie şi securitate colectivă , “toate aspiraţiile naţionale, clar definite, trebuie să fie satisfăcute, evitându-se crearea de noi elemente de discordie şi antagonisme”. Pe aceste principii va fi creată putin mai târziu Liga Naţiunilor.

În relaţiile internaţionale conceptul pacii democratice este unul dintre cele mai studiate, fiind considerat soluţia salvatoare. În primu rând, această teorie pleacă de la premisa că în interiorul statului se crează o comunitate interstatală bazată pe valori, care va fi obisnuită cu rezolvarea pasnică a conflictelor prin mediere sau negociere. Apoi trebuie să ţinem cont şi de faptul că liderii politici trebuie să fie în permanenţă atenţi la deciziile pe care le iau, pentru că electoratul sancţionează orice decizie care afecteză statul într-un mod negative. In cele din urmă, dar poate cel mai important este factorul economic. În teorie, democraţia duce la creşterea economică prin interdependenţa economică ce se crează între democraţii , iar creşterea economică duce la democraţie, libertatea economică fiind important pentru pace.

Teoria păcii democratice este preluată de curentul liberalismului, care suferă si acesta modificări de-a lungul timpului.