Valorile Estetice

Între cunoştinţa teoretică şi acţiunea practică există un domeniu mijlociu, caracterizat printr-un moment de natură deosebită, prin momentul estetic. Petre Andrei afirmă „pe când în activitatea teoretică a gândirii noi reflectăm, căutând a stabili diferite raporturi, fie de cauzalitate între lucruri, între conţinuturi de conştiinţă, fie de identitate; în activitatea practică noi lucrăm, reacţionăm, încercând a utiliza lucrurile, a le modifica trebuinţele noastre.” În viaţa estetică este vorba de o cu totul altfel de activitate, unde nu avem nici atitudine practică, nici reflexivă, ci una intuitivă. Prin urmare, în viaţa estetică oamenii intuiesc. Aceste atitudini ale spiritului nostru au ca rezultate diferite produse, care sunt obiectul de cercetare al unor discipline filozofice diferite. Astfel, Petre Andrei concluzionează „atitudinea reflexivă este obiectul logicii şi teoriei cunoaşterii, atitudinea practică este obiectul eticii şi al ştiinţelor sociale, iar cea intuitivă-contemplativă este obiectul esteticii”. Etica îşi propune problema normelor acţiunii, iar estetica se preocupă de intuiţia frumosului, de artă şi valoare estetică în general. Etica, logica şi estetica sunt ştiinţe normative, între care există un adevărat paralelism. Din acest paralelism rezultă că valorile etice, ştiinţifice şi artistice pot găsi o lege comună, fiind ca feţele exterioare ale unei piramide care, indiferent dacă îşi întorc spatele una alteia, ele tind către acelaş scop. Acest paralelism poate fi privit din două puncte de vedere, şi anume: al stării lor aşa cum sunt ele alcătuite de fapt şi al problemelor ce-şi pun.

Din primul punct de vedere au acelaş concept directiv şi cam aceleaşi obiective materiale şi psihologice de studiu. Pe de o parte logica se ocupă cu adevărul, estetica cu frumosul, iar etica cu justul.

Din al doilea punct de vedere, logica e ştiinţa legilor gândirii, iar estetica este constatatoarea sau schimbătoarea gustului artistic. De asemenea, etica doreşte să găsească o singură valoare, logica un singur adevăr, iar estetica o normă estetică. Prin urmare, logica este ştiinţa gândirii, estetica a sentimentului, iar etica ştiinţa voinţei.

Cercetarea valorii estetice se poate face pe cale psihologică, istorică şi din punct de vedere critic normativ. Din punct de vedere psihologic, se va determina analiza sentimentelor ce întovărăşesc orice reprezentare estetică. Din punct de vedere istoric, se va studia evoluţia intuiţiei estetice, precum şi diferitele moduri de a concepe frumosul, atât în trecut, cât şi în prezent. Al treilea punct de vedere este acela al fixării unui ideal estetic, a unei valori supreme, care este unitatea de măsură a frumosului.

Prin frumos şi estetică putem înţelege trei lucruri, şi anume: creaţia, estetica şi plăcerea estetică. Deşi toate sunt cuprinse sub acelaş termen general de frumos, aceste trei lucruri sunt deosebite unul de altul. Momentele sufleteşti sunt într-adevăr deosebite în creaţia estetică şi în plăcerea estetică. Ele presupun două personalităţi diferite. Opera de artă este obiectivarea propriei vieţi a artistului, de aceea s-a spus că „ arta e o limbă prin care atristul împărtăşeşte publicului său anumite conţinuturi.” În creaţia artistică, artistul obiectivează viata sa proprie, deci un moment subiectiv, prin ajutorul unui material sensibil, printr-un element obiectiv. În concepţia lui Petre Andrei „orice artist creează valori pentru un public ideal; el poate crea valori ascunzând ceea ce e pur subiectiv, dând impresia că nu a pus nimic personal, şi atunci arta sa e numită academică, rece; dar artistul poate pune şi ceea ce e pur personal, neîngrijindu-se de public şi de cerinţele lui, în acest caz el creează arta manieristă.”

În privinţa creaţiei artistice, a originii sale, există mai multe teorii, dintre care trei mai importane:

1. Teoria spontaneităţii, care susţine că arta rezultă din instinctul spontan al jocului, din trebuinţa de a cheltui un surplus de energie.

2. Teoria expresiunii, ce consideră creaţia artistică ca o expresie a personalităţii artistului.

3. Teoria imitaţiei consideră arta drept un rezultat al imitaţiei naturii.

În ceea ce priveşte plăcerea estetică trebuie să afirmăm că ea variază de la individ la individ, depinzând de excitabilitatea afectivă a fiecărui individ şi de sensibilitatea sa. După modul cum simte fiecare individ se pot distinge tipuri estetice:

a) Tipul senzoric poate fi auditiv şi vizual. Tipul auditiv percepe şi simte plăcere estetică prin sunet, iar timul vizual percepe şi simte plăcere estetică numai prin exerciţii vizuale;

b) Tipul motor simte plăcerea în activitate, în mişcarea dintr-o operă;

c) Tipul discursiv simte plăcerea în înţelegerea operei.