Viitorul conflictului militar, confruntările în plan psihologic

Introducere

Războiul psihologic (PSYWAR), sau aspectele de bază ale operațiilor psihologice moderne (PSYOP), au fost cunoscute sub multe alte nume sau termeni, inclusiv Psy Ops, război politic, "Minți și inimi" sau propagandă.

Diverse tehnici sunt folosite, și sunt menite să influențeze sistemul de valori al unui public țintă, sistemul de credinta, emoții, motive, raționament, sau de comportament.

Este folosit pentru a induce confesiuni sau să consolideze atitudini și comportamente favorabile pentru obiectivele ordonatorului, și sunt uneori combinate cu operațiunile sub acoperire. Publicul țintă poate fi format din guverne, organizații, grupuri și indivizi.

La baza războiului psihologic stă un principiu enunțat încă din sec. 5 î.e.n. de Sun Tzu în cartea sa Arta războiului, în care sublinia că „nu este nevoie să distrugi fizic inamicul, ci este suficient să îi distrugi voința de a lupta”.

În “Propaganda: Formarea Atitudinilor Oamenilor”, Jacques Ellul discută despre războiul psihologic ca o practică politică de pace comună între națiuni, fiind o formă de agresiune indirectă în loc de agresiune militară.

Acest tip de propagandă golește opinia publică a unui regim prin deposedarea puterii sale asupra opiniei publice.

Această formă de agresiune este greu de combatut deoarece nicio curte internațională de justiție nu este capabilă de a se proteja împotriva agresiunii psihologice, deoarece aceasta nu poate fi adjudecată în mod legal.

Singura apărare posibilă implică folosirea acelorași mijloace de război psihologic. Este sarcina fiecărui guvern să-și apere statul împotriva agresiunii propagandei.

Istoric

În antichitate

Din timpuri preistorice, dictatori șefii și military au recunoscut importanța inducerii teroarei psihologice în adversari. Un practicant timpuriu a unor astfel de tactici a fost Alexandru cel Mare, care a cucerit cu succes o mare parte din Europa și Orientul Mijlociu prin integrarea forțelor cucerite în cultura greacă.

Alexandru a lăsat o parte din oamenii lui în urmă în fiecare oraș cucerit pentru a introduce cultura greacă și pentru a oprima opiniile disidente. Soldații săi au fost adesea plătiți să se căsătorească cu femei non-elene intr-un efort de a încuraja asimilarea.

Un alt dictator militar, cunoscut pentru provocarea teroarii în masă printre dușmanii săi, a fost Genghis Khan, liderul Imperiului mongol în secolul al 13-lea d.Hr.. Înfrângerea voinței inamicului a fost o prioritate de top, și înainte de a ataca o așezare, generalii mongoli au cerut supunerea deplină în fața lui Khan, și amenințau inițial satele cu distrugerea completă în cazul în care refuzau să se predea.

După ce câștigau lupta, generalii mongoli îndeplineau amenințările și îi masacrau pe supraviețuitori. Poveștile despre cruzimea hoardei lui Khan înaintau mai repede decât armata proprie și astfel sentimentele de insecuritate creșteau, luptele devenind mai ușoare.

Khan de asemenea utiliza tactici ce făceau numerele sale pară mai mari decât sunt în realitate. În timpul operațiunilor de noapte a ordonat fiecarui soldat să lumineze trei torțe pentru a da iluzia unei armate coplesitoare si pentru înșela și intimida cercetași inamici.

De asemenea, el a avut, uneori, obiecte legate de cozile cailor lui, în așa fel încât pe câmp deschis să ridice un nor de praf care dădea inamicul impresia de numere mari. Soldații săi au folosit săgeți special crestate astfel încât să fluiere în timp ce zburau prin aer, creând un zgomot înfricoșător.