Anatomie – Osteologie, Artrologie si Miologie

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Anatomie – Osteologie, Artrologie si Miologie.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 15 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Teusan Vasile

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Anatomie

Extras din document

Anatomia este una dintre ramurile biologiei si a morfologiei care se ocupa cu studiul formei si structurii organismelor vii, avand stranse legaturi cu alte ramuri ale morfologiei: Citologia, Histologia, Embriologia, Fiziologia.

Anatomia si-a capatat numele in perioada de dinaite de descoperirea microscopului, cand nu se putea practica decat o anatomie macroscopica. Datorita posibilitatilor limitate de vizibilitate a ochiului, studiul mai amanuntit al structurilor situate sub aceasta limita este preluat de anatomia microscopica, care din punct de vedere organizatoric se ocupa de studiul tesuturilor (histologia) si studiul celulelor (citologia).

Animalele domestice care fac obiectul de studiu al Anatomiei apartin claselor Mamifere si Pasari din subincrengatura Vertebrate, increngatura Cordate, regnul Animal.

La baza dezvoltarii componentelor organismului animal este celula ou (zigotul). Din aceasta celula, prin diviziuni multiple si procese de diferentiere ia nastere o varietate de celule. Din asocierea celulelor similare iau nastere tesuturile care sunt structuri variate ca origine si functie si sunt in stransa legatura unele cu altele, impreuna formand organele, aparatele si sistemele.

Luand in considerare dimensiunile structurilor anatomice utilizate, distingem studii macro si microscopice de anatomie.

Anatomia macroscopica se ocupa cu studiul organelor, aparatelor si sistemelor, bazandu-se pe observatia macroscopica si folosind ca metode de lucru: disectia, palparea, desenul, modelul experimental, radiografia, injectarea cu substante de constrast, etc. In cadrul anatomiei macroscopice se diferentiaza: anatomia descriptiva, anatomie comparativa si anatomia topografica.

Anatomia microscopica (Histologia) are ca obiectiv studiul structurilor aflate sub limita de vizibilitate cu ochiul liber.

Anatomia ca disciplina ofera posibilitatea intelegerii proceselor biologice si ale unor elemente necesare desfasurarii activitatii practice din domeniul cresterii animaleor si pasarilor.

Principiile de baza ale Anatomiei:

- principiul omologiei-arata faptul ca organele sunt diferite ca forma dar echivalente ca origine embrionara;

- principiul analogiei-arata ca organele sunt asemanatoare, dar diferite in plan ontogenetic;

- principiul convergentei-arata asemanari aparente produse de procesul de adaptare la conditiile de mediu asemanatoare;

- principiul corelatiei-indica faptul ca, organe diferite s-au modificat simultan

datorita legaturilor dintre ele;

- principiul conexiunilor-permite recunoasterea unor organe diferite ca forma,

prin pastrarea acelorasi rapoarte fata de organele esentiale;

- principiul embriologiei-indica faptul ca dezvoltarea embrionara este o

,,recapitulare" scurta a dezvoltarii filogenetice;

- principiul unitatii dintre structura si functie-indica o relatie bilaterala, astfel ca,

cele doua elemente formeaza o unitate indivizibila ce se influenteaza si se

conditioneaza reciproc;

- principiul diferentierii si integrarii-arata ca, odata cu diferentierea crescânda a

formelor si functiilor, creste dependenta organelor unele de altele si de

organism ca întreg, astfel încât, procesul de integrare este mai profund;

- principiul unitatii dintre organism si conditiile de existenta-releva faptul ca

organismul si mediul în care acesta traieste formeaza o unitate, si, variatiile

mediului determina aparitia unor modificari structurale la nivelul organismului.

Pentru a descrie mai usor corpul animal se foloseste in mod „simbolic” planurile conventionale:

- median ( sagital )

- paramedian (parasagital)

- transversal (segmental)

- dorsal ( orizontal )

La membre, pentru a indica aproprierea acestora de trunchi se foloseste termenul proximal, iar pentru a indica aproprierea de extremitatea libera a membrului se foloseste termenul de distal. Pentru a indica pozitia si orientarea in corp a formatiunilor descrise se utilizeaza termenii de: cranial ( indica aproprierea de cap) si caudal (indica directia opusa). Pentru membrul toracic, distal fata de cap opusul termenului dorsal este palmar si respectiv plantar pentru membrul pelvin. In cazul degetelor se folosesc termenii specifici: axial sau concentric si abaxial sau excentric.

APARATUL DE SUSTINERE SI MISCARE

Aparatul de sustinere si miscare este alcatuit din:

- schelet

- cartilagii

- muschi scheletici

Studiul scheletului (osteologia)

Oasele sunt elemente dure care determina forma si dimensiunile corpului si protejeaza organele vitale moi. Ele reprezinta aproximativ 7 – 10 % din greutatea corporala a animalului. Oasele reprezinta componenta pasiva a aparatului locomotor asupra careia actioneaza componenta activa (muschii). Partea din Anatomie care se ocupa cu studiul oaselor este denumita OSTEOLOGIE.

Scheletul reprezinta totalitate oaselor din corpul unui animal legate intre ele prin ligamente.

Fisiere in arhiva (1):

  • Anatomie - Osteologie, Artrologie si Miologie.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA DE STIINTE AGRICOLE SI MEDICINA VETERINARA "ION IONESCU DE LA BRAD" IASI FACULTATEA DE ZOOTEHNIE SPECIALIZAREA ZOOTEHNIE