Culturi de Celule și Țesuturi Animale

Cultura de organe are ca scop menținerea relațiilor structurale dintre celule diferite sau de același tip în scopul studiului efectului stimulilor exogeni asupra procesului dezoltării. O astfel de cultură prezintă câteva aspecte importante. În agregatele celulare mai mari de 2,5x105 sau cu un diametru mai mare de 1 mm apare fenomenul de necroză centrală.

Evitarea necrozei se poate realiza prin:

- expunerea meterialului biologic la substratul nutritiv și gazos prin utilizare de recipiente rotative sau agitatoare pentru a menține materialul biologic la interfața lichidului cu mediul gazos;

- expunerea țesutului la concentrații ridicate de O2 sau O2 purificat.

Pentru îndeplinirea acestui deziderat trebuie avut in atenție echilibrul dintre O2 si CO2 Dezechilibrul poate conduce la imposibilitatea eliminării CO2 , acumularea acestuia având efecte toxice asupra culturii.

Culturile de organe au în vedere păstrarea distribuției numerice și spațiale a celulelor componente atât pentru organele integre cât si pentru fragmentele reprezentative menținute întro cultură. Avantajul culturilor de organe este reprezentat de integritatea structurală a acestora, dezavantajul fiind lipsa sistemului vascular, care atrage dupa sine difuziunea partială a nutrienților și gazelor necesare dezvoltării, având ca rezultat apriția necrozelor. Pe de o altă parte mai există ca factor limitativ și lipsa poalizării celulare ceea ce determină o influență majoră în permeabilitatea membranară.

O cultură de organe nu poate fi replicată, ceea ce înseamnă că de la începutul inițierii unei culturi trebuie sa existe un donor.

Cresterea unei culturi se poate realiza prin intermediul mai multor tehnici, acestea fiind urmatoarele:

1. Metoda cheagului de plasma

În cazul acestei metode, explantul este cultivat pe suprafața unui cheag de plasmă provenit din embrion de pui sau de altă natură. Ca suport de cultură este folosită o sticlă de ceas care se poate lasă deschisă sau poate fi inchisă și sigilată cu ceară de parafină. Această metodă a fost tehnica clasică pentru studierea morfogenezei in rudimente de organe embrionare. De asemenea a fost modificată pentru a studia acțiunea hormonilor, vitaminelor, a agenților cancerigeni etc. având ca material de studiu țesut epitelial provenit de la mamifer adult.

2. Metoda Raft

Această metodă constă în asezarea explantului pe un set de lentile de hârtie sau pe acetat de celofibre, de forme pătrate, care se află în suspensie pe un ser întro sticlă de ceas. Acetatul de celofibre a fost creat sa plutească pe ser prin tratarea celor 4 colțuri cu silicon. În mod similar flotabilitatea bucăților de hârtie este consolidată prin tratarea cu silicon, ceea ce a permis adăugarea a 4 sau a mai multor explanturi pe fiecare bucată de hârtie. În combinație cu bucățile de hârtie și metoda cheag, explanturile sunt pentru prima dată plasate pe o plută adecvată, care este apoi păstrată întrun cheag de plasmă. Aceste modificări au făcut ușoare schimbări care au prevenit scufundarea explantului după lichefierea plasmei.