Fracturile Extremitatilor Humerale

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Fracturile Extremitatilor Humerale.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 31 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Dr. Seploki

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Anatomie

Extras din document

Introducere

Viaţa şi munca oamenilor se desfăşoară în epoca actuală în condiţiile unui accentuat progres tehnic şi ştiinţific, ceea ce înseamnă o creştere a gradului de mecanizare şi automatizare, în toate domeniile industiei.

Datorită creşterii morbidităţii prin boli traumatice şi a efectelor lor asupra capacităţii de muncă, afecţiunile traumatice ale aparatului locomotor prezintă o importanţă deosebită în medicina actuala.

Diverse accidente se soldează cu traumatisme, în care fracturile la nivelul membrului superior sunt deosebit de frecvente. Fracturile necesită mobilizări în aparat gipsat, atele sau intervenţii chirurgicale, pentru fixarea fragmentelor osoase. Durata de imobilizare depinde de vârstă şi starea bolnavului, de tipul de fractură, de grosimea osului fracturat şi de deplasarea lui.

Definiţie: Fractura reprezintă o întrerupere sau o discontinuitate la nivelul unui os, ca urmare a unui traumatism. Etimologic cuvântul provine din latinescul „fractura”. Fractura osului împreună cu leziunile ţesuturilor învecinate realizează „focarul de fractură". Cauza fracturilor o reprezintă forţa traumatică care depăşeşte rezistenţa ţesutului osos şi care se exercită direct asupra osului sau la distanţă asupra scheletului.

Clasificare. Fracturile se pot clasifica în funcţie de complexitatea şi gravitatea lor:

a. După mecanismul de producere:

• fracturi directe – se produc direct la locul în care a acţionat agentul traumatic;

• fracturi indirecte – se produc la distanţă de acţiunea forţei traumatice.

b. Fracturile se mai pot produce prin:

• îndoire – traumatismul exercitat pe o anumită zonă produce fractura în altă zonă, şi anume acolo unde arhitectura osoasă are zone mai slabe în structura osului, sau la un punct de curbură maximă;

• răsucire – dacă un segment de membru este prins de un agent traumatic de răsucit, fractura se produce la distanţă, în general în formă de spirală;

• smulgere – atunci când în fracturile de la distanţă ligamentele şi tendoanele exercită o tracţiune foarte mare pe apofize, pe maleole şi le smulg din competenţa osului.

c. După aspectul anatomopatologic al fracturilor:

• închise – pielea este integră;

• deschise – pielea este lezată şi pot să apară complicaţii.

d. După sediul fracturilor:

• fracturi epifizare – dacă sunt la extremităţile osului;

• fracturi diafizare – dacă fractura se află între extremităţi;

• fracturi mixte.

e. Fracturi incomplete – dacă fractura nu interesează toată circumferinţa osului.

f. Fracturi complete – segmentele osoase se îndepărtează între ele, iar uneori se şi zdrobesc. Aceste tipuri de fracturi se numesc fracturi cominutive.

Etiopatogenie – cauze, mecanisme, anatomie patologică

Pentru producerea unei fracturi este necesară existenţa unor factori extrinseci şi a unor factori intrinseci.

a. Factori extrinseci: Fracturile sunt produse datorită acţiunii unei forţe exterioare. Ca orice forţă, şi cea care produce o fractură are o mărime, o direcţie şi determină schimbarea stării de mişcare sau de repaus a osului asupra căruia acţionează sau îl deformează.

Mecanismul de acţiune al forţei exterioare poate fi direct sau indirect.

1. Fracturile prin mecanism direct. Sunt cele mai fregvente, forţa aplicată asupra unui fragment de membru determină o deformare a osului care se fracturează la distanţă de locul de aplicare al forţei. Traumatismele indirecte acţionează când pacientul cade pe mână, membrul superior fiind în extensie din cot.

După modul de acţiune a acestor forţe se pot descrie mai multe mecanisme de producere:

• mecanismul de pârghie – fractura se realizează aplicând forţa pe epifiza distală. Când punctul de spreijin este situat medial şi forţa acţionează din afară, se realizează tipul denumit „prin adducţie”.

• mecanismul lateral – se produce în urma abducţiei de 90 şi cu rotaţie intermă maximă a humerusului cu cotul flectat tot la 90.

• mecanismul de încovoire (flexie, îndoire) – forţa este aplicată asupra unei extremităţi a diafizei, în timp ce extremitatea opusă rămâne fixă.

• mecanismul de hiperextensie – se produce în urma extensiei forţată a cotului, ligamentele anterioare rezistă, iar epifiza humerală se rupe pe olecran.

2. Fracturile prin mecanism indirect – se produc în urma şocului direct al agentului contondent asupra locului de impact. De cele mai multe ori agentul vulnerat determină leziuni ale tegumentului, ţesutului celular subcutanat, muşchilor şi în final al osului, producând o fractură deschisă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Fracturile Extremitatilor Humerale.doc

Alte informatii

Referatul a fost prezentat la cursul de ortopedie traumatologie de la Spitalul de Recuperare Cluj