Structura oaselor

Osul este un material rigid şi foarte mineralizat ce constituie scheletul. El asigură o construcţie rigidă pe care se inseră muşchii. În afara rolului său de suport, acesta reprezintă cel mai important rezervor de calciu al organismului.

Structura diafizei oaselor lungi se deosebeşte de strucutura epifizei, de aceea le vom prezenta separat.

Structura diafizei. Pe o secţiune transversală sau longitudinală perin diafiza femurului se observă la examenul cu ochiul liber că în axul diafizei se află un canal, numit canal medular, în care se găseşte o substanţă de culoare galbenă, roşie sau cenuşie, denumită măduva osoasă. Canalul medular este circumscris de peretele diafizei, în constituţia căruia intră, de la exterior către interior, următoarele componente: periostul, masa osoasă şi endostul.

Periostul este o membrană vasculo-conjunctivă care înveleşte, la periferie, întregul os, cu excepţia capetelor articulare, care sunt acoperite de cartilaje. Examenul microscopic al periostului arată că această membrană este formată la adult din două straturi, unul extern sau superficial, numit periostul fibros, şi altul intern sau profund, care vine în raport cu masa osoasă, numit periostul osteogen.

Periostul fibros este format din ţesut conjunctiv fibros în care predomină fibrele colagene şi elastice, celulele conjunctive fiind rare, iar substanţa fundamentală aflându-se în cantitate mică. Fibrele conjunctive sunt dispuse în facicule paralele cu axul longitudinal al osului. În periostul fibros se găsesc vase de sânge care pătrund în periostul osteogen şi apoi mai departe, în masa osoasă. De pe partea internă a periostului fibros pornesc fascicule de fibre conjunctive (fibre Sharpey), care pătrund în lamele osoase superficiale, având rolul de a-l solidariza cu osul. Pătura fibroasă a periostului este mai bine dezvoltată la osul adult şi mai puţin dezvoltată la oasele copiilor.

Periostul osteogen este format din mai multe straturi de celule mezenchimale care au proprietatea de a diferenţia osteoblastele şi de a contribui la formarea ţesutului osos. La adult, periostul osteogen se află în stare de repaus. În caz de fractură, el îşi recapătă însă capacitatea de a da naştere ţesutului osos; celulele conjunctive, respectiv fibrocitele acestui strat, se inmulţesc şi se transformă în osteoblaste, osteocite şi osteoclaste. În periost se găsesc, în afară de vase, plexuri nervoase şi corpusculi receptori de tip Vater – Pacini şi Ruffini.

Masa osoasă din structura diafizei are forma unui tub cilindric axat pe canalul medular şi este delimitată în partea externă, care vine în raport cu endostul, de câteva straturi de lamele osoase dispuse concentric, formând sistemul lamelar fundamental extern (subperiostic) şi intern (perimedular). În sistemele lamelare se găsesc nişte canale foarte fine, cu direcţie oblică faţa de axul diafizei, numite canale Volkmann. Lamelele sitemului subperiostic sunt străbătute de fibrele Sharpey, care provin din pătura fibroasă a periostului. Cele două sisteme fundamentale (lamelare) dau ţesutului osos al diafizei o rezistenţă mărită. Între cele două sisteme lamelare, masa osoasă este alcătuită din ţesut osos compact. La microscop, ţesutul osos compact apare format din lamele osoase, dispuse concentric în jurul unor canale foarte subţiri numite canale Havers, în care se găsesc capilare sangvine şi celule conjunctive. În canalele de dimensiuni mici se află un singur capilar sanguin, iar în cele cu dimensiuni mai mari se găsesc o arteriolă, o venulă, vase limfatice, fibre de reticulină, măduvă osoasă şi filete nervoase amielinice. Lamele osoase sunt constituite din fibrile colagene subţiri, înglobate în substanţa fundamentală calcificată. Între lamele osoase sau în grosimea lor se găsesc osteoplastele (cămăruţe lenticulare) care conţin osteocite. Ansamblul format de un canal Havers situat central, de lamelele osoase ce-l înconjoară şi de componentele aflate în aceste formaţiuni constituie o unitate morfologică şi funcţională numită osteon sau sitem haversian.Numărul sistemelor haversiene este cuprin între 5 şi 15 pe mm2 din suprafaţa transversală a peretelui diafizei. În sistemele haversiene, lamelele osoase au o dispoziţie regulată. În spaţiile dintre sistemele haversiene se găsesc lamele osoase, cu o dispoziţie neregulată; acestea formează sistemele interhaversiene, care reprezintă resturi ale unor sisteme haversiene mai vechi, ce au fost dezorganizate prin procesul de continua transformare a ţesutului osos.