Formele micului business în țările dezvoltate

O dată cu dezvoltarea relaţiilor capitaliste accentuate de revoluţiile industriale din secolele XVII – XVIII din Anglia şi Franţa şi o dată cu apariţia clasei burgheziei – clasă dominantă în societatea capitalistă, proprietară a principalelor mijloace de producţie, pe care le foloseşte în scopul obţinerii de profit prin exploatarea muncitorilor salariaţi, începe să prindă rădăcini sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii.

În literatura de specialitate exista mai multe definiţii ale micului business. În SUA, de exemplu, ca primă variantă poate fi considerată: „ micul business este o întreprindere independent posedată, condusă şi care nu poate fi dominantă în domeniul în care activeaza ”. Altă definiţie a micului business sună în felul următor: „ întreprinderea la care managerii sunt proprietari şi capitalul este oferit tot de proprietari, aparţine afacerilor mici, adică micului business ”.

Sectorul „ ÎMM ” este un termen generic, de obicei, se subânţelege o activitate antreprenorială de un volum redus, iar firmele care activează în acest mod sunt denumite întreprinderi mici şi mijlocii (ÎMM). Este iternaţional recunoscută abrevierea „ SME ” ( Small and Medium Enterprises ) – echivalentul în engleză a „ ÎMM ”, care se utilizează atunci când se face referinţă la businessul mic. ÎMM sunt predominante într-o economie de piață, având drept caracteristici principale un număr de angajați sub o anumită limită și o cifră de afaceri de asemenea până la o anumită valoare.

Peter Drucker (savant american) spunea că „micile afaceri reprezintă catalizatorul principal al creșterii economice”. Acest lucru este foarte adevărat, deoarece anume întreprinderile mici și mijlocii determină creșterea economică a unei țări, structura și calitatea produsului național brut (PNB). În majoritatea țărilor dezvoltate, ponderea întreprinderilor mici și mijlocii este de 60-70% din PIB-ul țării respective. Indicatorul cel mai frecvent folosit in definirea micului business este numarul angajaţilor. Totuşi, mulţi cercetători, printre care şi Peter Drucker, considera că numărul angajaţilor nu caracterizează decât un aspect al businessului; pentru a determina cât de mare sau mica este compania e nevoie a precăuta o totalitate de afaceri, cele de baza fiind: numărul angajaţilor, volumul vânzărilor, valoarea adăugată ( unde este aplicabilă ), complexitatea şi diversitatea produselor, numărul pieţelor, complexitatea tehnologiilor, etc. E necesar de a lua în consideraţie şi structura ramurii industriale, cota întreprinderii pe piaţă.

Întreprinderile mici și mijlocii au foarte multe avantaje, printre care am putea enumera următoarele:

1. Întreprinderile mici și mijlocii răspund mai rapid la condițiile schimbătoare ale pieței;

2. Aceste întreprinderi pot fi înființate cu investiții mai mici în comparație cu companiile mari și perioada de recuperare a acestora este de asemenea mai redusă;

3. IMM-urile pot implementa cu ușurință noile tehnologii, pot adăuga, modifica produsele sau serviciile prestate de către întreprindere, iar aceste schimbări le vor executa în termeni mai reduși de timp în comparație cu întreprinderile mari, datorită faptului că sunt mai flexibile și se adaptează rapid la conjunctura pieței. De asemenea, costul schimbărilor nu va fi atât de mare comparativ cu firmele mari;

4. Oferă produse și servicii de o înaltă calitate la prețuri rezonabile;

5. Întreprinderile mici și mijlocii cunosc mai bine cerințele clienților și au posibilități mai mari de extindere pe piața locală;

6. În cadrul IMM-urilor este prezent un sistem de management, de planificare, organizare și control, foarte simplu, ușor și eficient;

7. Întreprinderile respective exercită o funcție socială, prin asigurarea cetățenilor cu locuri de muncă, oferirea salariilor cuvenite, motivarea angajaților și crearea unui colectiv unit.

8. Aceste întreprinderi, fiind în continuă creștere, duc la existența unui număr tot mai mare de proprietari, care sunt considerați drept pătura de mijloc a societății, ce-și asigură de sine stătător o condiție socială mai bună și un trai cât mai decent, ajutând în paralel și alți oameni să ajungă la scopurile propuse;

9. Întreprinderile mici și mijlocii duc necontenit la progresarea și reformarea economiei.

Totuși, de foarte multe ori, se ajunge la concluzia că e nevoie de atras atenția și asupra dezavantajelor IMM-urilor. Acestea sunt:

1. Existența unor cazuri de investiții nerentabile;

2. Impozite și cerințe prea mari;

3. Cerere prea mică pe piață pentru produsele sau serviciile oferite de unele întreprinderi mici sau mijlocii;

4. Întreprinzătorul nu poate poseda absolut toate aptitudinile necesare pentru administrarea afacerii, de aceea uneori pot apărea dificultăți în procesul de organizare a activităților, iar în cazul în care antreprenorul își propune să-și mărească sectorul de activitate și nu este suficient de pregătit pentru acest lucru, poate suferi un eșec;

5. Legislația, politica țării în care activează întreprinderea și situațiile de monopol, pot influența negativ asupra dezvoltării acesteia;

6. Pot apărea dificultăți la obținerea creditelor sau la convingerea investitorilor pentru a primi resursele financiare necesare dezvoltării afacerii. De asemenea, rata dobânzii înalte, deseori duce la imposibilitatea întreprinderii de a se adapta tuturor cerințelor și la falimentare.

7. Insuficiența informațiilor și a experienței în domeniu;

Teoretic, fiecare întreprindere, mică, mijlocie sau mare își are scopurile sale. Antreprenorii, alături de angajații lor, muncesc mult zilnic, indiferent de situație, pentru atingerea obiectivelor, pentru dezvoltarea unei afaceri profitabile, de durată și pentru prosperarea întregii societăți în care trăim.