Unirea ipostatică

Introducere

Biserica Ortodoxă a învățat dintotdeauna că Iisus Hristos, fiind Fiul lui Dumnezeu care a luat și trup de om, rămâne Dumnezeu adevărat și om adevărat în veci. Fiecare fire este mărturisită biblic și amândouă sunt unite veșnic, în chip “inconfundabil și neschimbat, neîmpărțit și inseparabil” așa cum a formulat dumnezeiește sfânta Biserică, prin Sinodul al-IV-lea ecumenic.

Cu toate acestea însă, teologia contemporană interpretează atât de diferit Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, încât pare că rămâne lipsită de identitate proprie. Astfel, Robert McAfee Brown, luând cuvântul la Adunarea Generală de la Nairobi a Consiliului Ecumenic al Bisericilor, în 1975, se întreba la începutul expunerii sale: Cine este Hristos? Dacă încercăm să răspundem la această întrebare, spune el, atunci suntem confruntați cu o varietate uluitoare de răspunsuri. Iisus este consubstanțial cu Tatăl, Iisus este un combatant pentru libertate, Iisus este profet, Iisus este o prezență sacramentală, Iisus este un visător idealist, Iisus este negru, Iisus este om pentru semenii Săi, Iisus este Mântuitor personal. N-ar avea nici un rost să ne îngrijorăm pentru faptul că răspunsurile noastre pun accentul pe puncte de vedere atât de diferite dacă ar fi identice. Ar trebui să ne neliniștească, căci acesta ar însemna că-L transformăm pe Hristos în prizonierul unei singure formule. Pluralitatea formulelor hristologice ne ajută să vedem lumea nu numai cu ochii noștri, ci și cu ochii altora. Nimic nu este mai dăunător decât să rămâi prizonierul unei singure formule, căci astfel nu mai poți vedea, de pildă, sărăcia, opresiunea și suferința lumii a treia. Observăm cum hristologia este privită din unghiuri diferite și interpretată diferit în societatea contemporană. Astfel, teologia ortodoxă contemporană este obligată să aibă răspunsuri fidele tradiției ortodoxe, dar în același timp să folosească o abordare potrivită pentru a putea fi credibilă într-o lume în continuă schimbare.

Problematica unității Persoanei lui Iisus Hristos nu este însă nouă, ea își are originea în arianism care considera că Iisus Hristos nu este Dumnezeu, ci o simplă creatură, cea mai desăvârșită creatură, dar totuși numai creatură.

Sinodul de la Calcedon și definirea dogmatică a unirii ipostatice

După multe tulburări provocate mai ales de Sinodul de la 449, supranumit de Leon I “Sinodul tâlhăresc”, s-a simțit nevoia unei noi adunări generale ale reprezentanților lumii creștine, prin care să se clarifice definitiv problema hristologică. Acest fapt s-a concretizat în renumitul Sinod al IV-lea ecumenic, de la Cacedon.

Ședințele Sinodului au fost în număr de 21, la care participaseră peste 630 de membri (cel mai mare număr înregistrat la un Sinod Ecumenic). Cea mai importantă ședință este cea cu numărul V, în care s-a emis celebra mărturisire de credință. Textul mărturisirii este o dezvoltare, mai ales pe ramură hristologică, a crezului niceo-constantinopolitan. El conține și un preambul în care se face referire la cei care au încercat să denatureze învățătura ortodoxă, urmând apoi mărturisirea propriu-zisă:

„Sinodul se opune acelora care încearcă să împartă taina întrupării într-o dualitate de Fii, îndepărtează de la comuniunea Bisericii pe cei care îndrăznesc să afirme că dumnezeirea Unuia-Născut este pătimitoare și stă împotriva celor care născocesc amestecul sau contopirea celor două firi ale lui Hristos. Sinodul respinge pe cei care, în nebunia lor, susțin că chipul de rob luat de Hristos din noi este de esență cerească sau de altă esență decât a noastră. El anatematizează pe cei care fabulează, spunând că au fost două firi ale Domnului înainte de unire (întrupare), dar imaginează că după unire a fost o singură fire. Urmând Sfinților Părinți, noi toți unanim învățăm să mărturisim unul și același Fiu: Domnul nostru Iisus Hristos, desăvârșit în dumnezeire și desăvârșit în umanitate, Dumnezeu adevărat și om adevărat, pe Același din suflet rațional și trup, deoființă cu Tatăl după dumnezeire și deoființă cu noi după umanitate, asemenea nouă în toate afară de păcat, născut înaintea veacurilor din Tatăl după dumnezeire, iar în zilele de pe urmă născut pentru noi și pentru a noastră mântuire, după umanitate, din Fecioara Maria, Născătoare de Dumnezeu, unul și același Hristos, Fiu, Domn, Unul-Născut, cunoscut în două firi în chip neamestecat și neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit, deosebirea firilor nefiind nicidecum distrusă prin unire, păstrându-se mai ales însușirea fiecăreia și întâlnindu-se împreună într-o singură persoană și un singur ipostas, nu în două personae, împărțit sau despărțit, ci Unul și același Fiu, Unul-Născut, Dumnezeu-Cuvântul, Domnul Iisus Hristos. Așa ne-au învățat mai înainte despre El proorocii și Însuși Domnul nostrum Iisus Hristos și așa ne-a transmis Smbolul Părinților noștri” .