Antropologia Teologică

Antropologia teologica cerceteaza limitele si destinul oamenilor. Autorii prezinta în acesta lucrare convingerea potrivit careia conditia umana în prezent nu corespunde scopului ultim al lui Dumnezeu, intentiei originare de la createi; altfel spus, fiintele umane sunt responsabile ele însele pentru aceasta situatie. p. 1 – introducere

Miscarea gnostica

Pe la mijlocul secolului al II-lea o forma crestina a deja cunoscutei miscari religioase gnostice a aparut; gnosticii (Valentinus, Vasiliade, etc) identificau lumea materiala si trupul ca sursa a necazurilor, dificultatilor umanitatii. p. 2

Catre sfârsitulul secolului al II-lea, Irineu al Lyonului a compus cel mai amplu tratat al doctrinei gnostice împotriva ereziilor, în care respinge denigrarea trupului … acesta a fost creat cu un scop precis, în anumite conditii si asteapta perfectiunea acestei conditii în perspectiva eclesiologica împreuna cu întreaga creatie în Hristos. p.2

Miscarea ascetica

Pe la mijlocul sec. III, cele doua miscari care au dat nastere antropologiei bisericii vechi au început sa prinda viata: ascetismul si platonismul crestin.

De altfel, aceste doua tendintei au fost uneori incluse împreuna în practica si în teorie. p. 4

Adam a fost pus de Dumnezeu în rai, având conditii bune de viata; Dumnezeu a vrut ca Adam sa savârseasca Binele; i-a permis posibilitatea „sa savârseasca raul numai datorita libertatii si i-a promis rasplata cuvenita. p. 4

Viata crestinilor poate fi descrisa ca un razboi, o încrâncenare de a sluji lui Dumnezeu în împrejurari ostile; persoana detine resursele materiei umane: lumina întelepciunii pentru a recunoaste binele si libertatea de a-l alege. p.5

Dumnezeu ofera asistenta (ajutor) numai celor care o merita. Miscarea ascetica a produs o literatura compusa din tratate pasorale axate pe practici si virtuti specifice, pe sfaturile întelepte ale calugarilor din pustiu si pe biobrafia unor eroi ai credintei, ca Antonie al Egiptului si Martin de Tours. p. 6

Platonismul crestin

A doua tendinta în antropologia crestino, anume platonismul crestin, în voga în secolele III-IV, asimileaza resusrsele filosofiei religioase, în special forma cuvenita a traditiei platonice; astfel în secolul al II-lea Iustin Martirul îl considera pe Hristos ca fiind principiul ordonator în univers care se manifesta în lumina naturala a motivarii moralitatii umane la fel de bine ca si în istoria lui Israel. P.7

Platonismul crestin identifica imaginea divinului în umanitate nu ca pe o autonomie determinata prin sine ci ca pe o rationalitate – capacitatea umana de a-L întelege pe Dumnezeu. Gasim astfel o interconditionare între spiritul uman si ce divin care se manifesta el însusi în dorinta de unire cu Dumnezeu în ucnoastere si dragoste. (un drum incontestabil al umanului catre divin) p. 7

Dezvoltarile secolului al IV-lea

Factorii sociali care au încurajat urgentarea si dezvolatarea celor doua traditii în miscarea crestina (miscarea ascetica si platonismul crestin) în timpul secolelor 2-3, au fost intensificate în secolul IV p. 10

Sec. IV începe printr-o persecutie violenta si sustinuta de catre instigatorul ei împaratul Diocletian (284.305) în care guvernul imperial actioneaza suprimând crestinismul. Acelasi secol sfârseste prin întarirea Bisericii crestine, distrugerea templelor pagâne si reactivarea legilor împotriva religiei traditionale romane. p. 10