Antropologie Sociala

Imagine preview
(7/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Antropologie Sociala.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Antropologie

Extras din document

Cerbul reprezintă, în cultura populară românească, ”o metamorfoză a omului deosebit, a eroului, dar este si regele animalelor pădurii” . Există mai multe legende ale cerbului, în care apare în variate forme, înglobând sau primind multiple semnificasii, de la protectorul pădurii, simbolul bogăsiei, puritate, sau chiar fală si teamă, despre care ne zice următoarea legendă :

”Dumnezeu, după ce a făcut toate animalele si vietăsile, a orânduit apoi fiecăruia felul de viasă si locul unde să-si ducă traiul. A rânduit ca pestii să trăiască în ape, păsările să zboare prin aer, serpii si alte jivine – în pământ; ursii, lupii, cerbii si căprioarele – în păduri, si asa a dat fiecăruia locul de trai si felul de viasă.

Dintre toate animalele care trăiesc în pădure, cerbul, mai mândru si mai încrezut în el, ceru să fie mai marele pădurilor si munsilor. Dumnezeu primi să îndeplinească dorinsa cerbului, dar îi puse o songură condisie si anume:

- E sigur că va putea să dobândească ascultarea celorlalte dobitoace?

Cerbul, mândru, făgădui că da, el se simte în stare să se facă ascultat si iubit de supusii săi. Dumnezeu, văzând asa, a dat binecuvântarea cerbului si îl trimise să îsi împlinească obligasia. Cerbul, plin de recunpstinsă, îi mulsumi lui Dumnezeu si-i mai ceru ceva înainte de plecare, cam cu sfială, ce-i drept, dar ceru.

- Doamne, ca să fiu cunoscut de supusii mei, dă-mi un semn după care să mă deosebesc de tosi si să fiu văzut de la depărtare!…

- Să-si vopsesc blana în rosu? propuse Atotstiutorul cerbului…

- Nu, Doamne, as vrea ceva mai frumos!

- Atunci să te fac bălsat alb cu negru.

- Bunule Prinse, să-mi fie cu iertare, dar drept să spun, nu prea mi-ar conveni.

- Ai, ce vrei?! Zise Dumnezeu pusin cam supărat, văzând că cerbul e nemulsumit.

- Doamne, eu cred că mi-ar sta bine cu o coroană mare pe cap, asa cum se cuvine unei căpetenii peste pădurile munsilor.

- Bine, cerbule, fie precum si-e voia. Fiindcă sie nu si-am dat coarne, cum am dat boilor si altor făpturi de-ale mele, iată, te binecuvântez să porsi pe cap două crengi verzi, frumoase si rămuroase de stejar, care să-si stea falnice ca două pompoane. Si zicând asa, înfipse în capul cerbului două crengi verzi de stejar.

Cerbul mulsumi lui Dumnezeu pentru podoaba care i-a dat si mărirea în care l-a blagoslovit si plecă să stăpânească pădurile. În clipa când îsi lua rămas-bun de la Făcătorul lumii, acesta îi aminti să nu-si uite făgăduiala. Si plecând cerbul la datoria lui, întări din nou făgăduiala ce făcuse lui Dumnezeu, că va stii să fie la înălsimea misiunii ce i s-a încredinsat. Dumnezeu, care stia tot ce are să se întâmple, urmîrea cu priviri neîncrezătoare cum falnicul cerb o lua la goană spre împărăsia tainică a pădurilor.

Cum ajunse la marginea pădurii, scoase cerbul un strigăt puternic, ca să adune toate animalele care trebuiau acum să-i dea ascultare lui, noul voievod al brazilor. Căprioarele, caprele, viezurii, vulpile începură chiar să se adune pentru a asculta porunci de la cel ce de Dumnezeu era ursit să le fie acum stăpân. Un lup flămând nu voia însă să bage în seamă cele ce spunea cerbul, si în fugă se îndrepta către o stână din apropiere pentru a-si face rost de cele de-ale gurii.

Cerbul, se înselege, caută să impună ascultare lupului, dar lupul, dispresuindu-l, îi arată niste colsi, încât a înfiorat de spaimă pe cel care ceruse lui Dumnezeu să fie mai mare peste păduri. Si dacă cerbul nu o lua la sănătoasa, nu se stie ce se putea întâmpla. Atunci cerbul, înspăimântat, revoltat si mâniat de obrăznicia lupului, o luă la goană la Dumnezeu să i se plângă împotriva lupului. Cum îl văzu, Atotputernicul îi zise:

- Asa a fost vorba, îngâmfatule? Păi nu esti tu cel care te încumetai a te crede vrednic să te faci respectat si ascultat de toate fiarele pădurii?

Cerbul, rusinat, nu putu să răspundă nimic. Înselesese că Dumnezeu i-a împlinit voia numai ca să îl convingă de neputinsa lui. Văzuse că a fost necugetat si prea mult încrezut în puterile lui, care nu erau deloc după cum îsi închipuise el. De aceea plecă capul în fasa Atotstiutorului si tăcu chitic.

Dumnezeu voia să-l pedepsească pe cerb, pentru că a încumetat să ceară ce nu i se cuvinea si merita, dar îl lăsă în pace, zicându-i:

- Să rămâi fălos, precum esti, si fricos, precum te credeam. Ramurile verzi si frumoase ce si le-am înfipt ca o coroană în cap, să se usuce, rămânând numai lemnul lor, ca un semn că si-ai pierdut rangul de căpetenie al pădurilor.

Si în adevăr povestea spune că a rămas cerbul fălos, dar si amarnic de fricos, iar acele ramuri de stejar uscate i-au rămas pănă azi pe cap, în chip de coarne. ”

Totusi, dincolo de aceste legende, una din cele mai frumoase reprezentări ale temei cerbului se regăseste în obiceiurile de Crăciun, în mai multe zone ale sării. Ne vom referi totusi la un loc anume, comuna Margina, din estul judesului Timis si al Banatului.

Fisiere in arhiva (1):

  • Antropologie Sociala.doc

Alte informatii

Datini și obiceiuri de Crăciun: Mersul cu ”dubele” sau cu ”cerbul”