Rolul Conceptului de Inteligență Emoțională

Oricine se poate înfuria - asta e uşor. Dar să fii furios pe cine trebuie, în măsura în care trebuie, la momentul potrivit, din motivul potrivit şi la modul potrivit, asta nu e uşor".

Aristotel, Etica Nicomahica

I. CONCEPTUL DE INTELIGENŢĂ EMOŢIONALĂ

In decursul timpului, conceptul de inteligenţă a fost definit în diverse moduri. Astfel, Socrate şi Platon considerau că inteligenţa îi permite omului să înţeleaga ordinea lumii şi de a se conduce pe sine însuşi.

Budha considera ca omul trebuie sa se elibereze de inteligenţă pentru a ajunge la cea mai înaltă formă de fericire.

Pentru gândirea occidentală, inteligenţa reprezinta atributul fundamental al omului.

Pentru Hegel, inteligenţa era un gardian al întregii vieţii psihice ("adevărul şi raţionalitatea inimii şi voinţei se pot găsi numai în universalitatea inteligenţei şi nu în singularitatea sentimentului") iar pentru Montaigne, inteligenţa forma imagini eronate despre Dumnezeu, oameni şi lume.

Kant o vede în uniune cu sensibilitatea, numai din această întrepătrundere totală şi absolută izvorând cunoaşterea. Leonardo Da Vinci legase inteligenţa de sensibil, înaintea lui Kant. Cadillac, sustine ca inteligenţa apare ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizat de simţuri. Pascal, considera că inteligenţa este inhibată de afectivitatea debordantă. Schopenhauer vede inteligenţa ca fiind subordonată voinţei, singurul element primar şi fundamental.

David Wechsler defineşte inteligenţa ca fiind: „capacitatea globală a individului de a acţiona în vederea atingerii unui anumit scop, de a gândi raţional şi de a se adapta eficient mediului în care trăieşte” (Wechsler, 1958).

Chiar din 1940 el face referinţă la elemente ale intelectului şi elemente ale non-intelectului, adică la factori afectivi, personali şi sociali, susţinand că aceste abilităţi ale non-intelectului sunt esenţiale în prezicerea succesului unei persoane în viaţă. El spunea:

„Principala necunoscută este dacă abilităţile afective (elementele non-intelecte) reprezintă factori majori ai inteligenţei generale. Părerea mea este nu numai că reprezintă, ci şi că sunt foarte importanţi. Am încercat să demonstrez că, pe lângă factori ai intelectului, există şi factori ai non-intelectului care determină un comportament inteligent. Dacă observaţiile mele sunt corecte, acest lucru ar însemna că nu ne putem aştepta la a fi capabili în a măsura inteligenţa integral până când testele noastre nu vor include şi aceşti factori.” (Wechsler, 1943).

Începând cu anul 1995, de la publicarea cărţii, “Inteligenţa Emoţională”, a lui Daniel Goleman, inteligenţa emoţională (IE) a devenit unul dintre conceptele cele mai dezbătute în Statele Unite ale Americii.

Goleman sustine ca, omul poseda două minţi: cea raţională şi cea emoţională. Inteligenţa emoţională - ale cărei componente sunt: autocunoaşterea, auto-reglarea, auto-motivarea, empatia şi abilitatea de a stabili relaţii cu ceilalţi – determină modul în care ne descurcăm cu propriile emoţii şi cu ale celorlalţi. IE acopera calitati umane precum: bunul simţ, înţelepciunea, empatia, caracterul, tactul etc.

Inteligenţa emoţională mai este definita si ca: “abilitatea de a procesa informaţiile emoţionale, în special pe cele care presupun percepţia, asimilarea, înţelegerea şi controlul emoţiilor”. (Mayer şi Cobb, 2000).

Aceasta constă în următoarele “patru ramuri ale abilităţii mentale”:

- Identificarea emoţională: percepţia, cunoaşterea şi exprimarea emoţiilor

- Facilitarea emoţională a gîndirii

- Înţelegerea emoţională: inţelegerea şi analiza emoţiilor; folosirea cunoştinţelor emoţionale

-Managementul emoţional: controlul reflexiv al emoţiilor, calea spre dezvoltarea emoţională şi intelectuală