Tipuri de sărăcie și tipuri de zone sărace

Saracia a fost determinata fie pe baza veniturilor, fie a cheltuielilor totale de consum ale gospodariilor,prin aplicarea de variate scale de echivalenta. Saracia astfel evaluata înseamna lipsa sau insuficienta veniturilor/consumului. Lipsa veniturilor este doar „biletul de intrare pe usa saraciei", care nu se suprapune cu ceea ce se afla dincolo de intrare, anume saracia care se extinde si, cu timpul, pune stapânire pe toate sferele vietii. Aceasta stare finala a procesului de saracire este saracie extrema. Caderea în saracie extrema presupune trecerea printr-o serie de situatii intermediare între insuficienta veniturilor si lipsa generalizata si permanentizata a sanselor de viata. Drumul de la saracia standard la saracia extrema presupune pierderea treptata a bunurilor si resurselor gospodariei de la loc de munca si locuinta,la retele sociale care ar putea sa ofere suport si la pofta de viata. Teoretic, trecerea de la non-saracie la saracie extrema,este deci modelata cu ajutorul unor faze intermediare. Bineînteles, aceste situatii sunt doar categorii analitice,care în realitate includ cazuri foarte diverse. În termeni negativi, traiectoriile indivizilor si gospodariilor acestora nu sunt lineare, nu reprezinta simple treceri de la starea de normalitate critica la cea de criza, ca sa esueze inevitabil în starea de saracie extrema.

Saracia extrema este definita tridimensional, pornind de la:

(a) lipsa securitatii locuirii, adica gospodaria nu are locuinta în proprietate;

(b) veniturile si cheltuielile totale de consum ale gospodariei, atât banesti, cât si cele în produse din gradinarit sau agricultura de subzistenta, sunt sub pragul national de saracie.

(c) patrimoniu saracios, redus la cel mult doua bunuri de folosinta îndelungata în mediul urban, respectiv un bun în mediul rural.

Pozitia gospodariei pe cele trei dimensiuni reflecta atât bunastarea generala a gospodariei, cât si nivelul sau de integrare sociala în contextul societatii românesti actuale.

În acelasi timp, cele trei dimensiuni sunt expresii ale nevoilor de baza dintr-o societate moderna si sunt în consens cu definitia sociala data saraciei de catre populatie.

Pe cele trei dimensiuni definitorii saraciei extreme , gospodariile din zonele studiate sunt puternic diferentiate fata de celelalte gospodarii din mediul lor de rezidenta. Cu privire la locuinta, distributia gospodariilor în functie de forma de proprietate difera considerabil, mai ales în mediul urban.

În zonele studiate din orase, doar o jumatate dintre gospodarii detin locuintele în proprietate cu acte, în timp ce 43% locuiesc cu chirie sau în locuinte pentru care nu au acte de proprietate (cum ar fi adaposturile improvizate din comunitatile formate pe lânga gropile de gunoi).În ceea ce priveste ratele de saracie standard determinate prin aplicarea pragurilor nationale de saracie la cheltuielile totale de consum pe adult echivalent ale gospodariilor din zonele studiate,este vizibila o concentrare masiva de gospodarii si

persoane care consuma sub pragul national alimentar. În orase, rata de saracie sub pragul alimentar este de peste zece ori mai mare decât la nivelul întregului mediu urban: 48% fata de 4,5% dintre persoane;

In zonele rurale, este de peste sase ori mai mare decât la nivelul întregului mediu rural, 52,5% prin comparatie cu 8,2% dintre persoane. Cele trei dimensiuni prezentate anterior – forma de proprietate asupra locuintei, dotarea gospodariei cu bunuri de folosinta îndelungata si resursele financiare ale gospodariei. Tipurile de saracie propuse adauga noi dimensiuni la saracia standard, determinata pe baza veniturilor sau cheltuielilor gospodariei,estimata de obicei în cadrul studiilor cantitative despre saracie.