Asemănări și deosebiri între actor și profesor

La începutul carierei de profesor, auzim mereu încurajări precum: „Mergi în fața lor și pur și simplu fii tu însuți.” Lucru care este în contradicție cu ceea ce spunea Hanning, și anume că „Atunci când îți începi cariera de profesor, nu ai încă o personalitate formată, nu știi încă cine ești și cum vei fi ca profesor. Trebuie să-ți dezvolți un stil, iar acest lucru îl faci jucând un rol ( ) la fel cum ai face și la teatru.”

Pentru a deveni profesor, trebuie să încerci mai multe stiluri pentru a descoperi cea mai eficientă metodă de a comunica cu elevii. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să devenim falși, ci din contra, a juca înseamnă a proiecta diverse aspecte ale sinelui tău autentic.

La o primă privire, jucarea unui rol poate părea nepotrivit și chiar deplasat pentru unii profesori. Totuși, atât în teatru cât și în sala de clasă, personajul „de pe scenă” (profesorul sau actorul) are sarcina de a capta și a reține atenția ascultătorilor. Probabil nu de multe ori am auzit profesori spunând lucruri precum: „Sunt plătit să te educ, nu să te distrez”. Din păcate, acești profesori nu reușesc să realizeze că dacă vor să-și educe elevii eficient, mai întâi trebuie să le atragă și să le mențină atenția, la fel ca actorii. Toți profesorii vor ca studenții lor să valorizeze ceea ce ei le oferă. Dacă este să ne raportăm la taxonomia domeniului afectiv al învățării, mai întâi trebuie să primești ceva valoros, și abia apoi să-l faci să devină valoros.

Atenția elevilor trebuie captată prin oferirea unui material într-un mod captivant și interesant. După spusele lui Bruner (1960), atât atenția cât și interesul pot fi generate prin folosirea „tehnicilor teatrale”, inclusiv dezvoltarea unei personalități „teatrale” din partea profesorului. Actorii își interpretează replicile și lucrează pe text, la fel trebuie să facă și profesorii cu materia predată.

Pentru tinerii din ziua de azi, cei care le rețin atenția cel mai bine și în mod natural sunt acele persoane pe care ei le percep a fi atractive, populare, de succes sau interesante. Astfel, nu ar trebui să ne surprindă faptul că elevii sunt mereu atrași de actori celebri, cântăreți cunoscuți sau figuri sportive. Astfel, aptitudinile teatrale ale profesorului pot fi metode eficiente prin care acesta poate să „concureze” cu aceste modele ce le atrag atenția elevilor. În diverse studii făcute asupra eficienței profesorilor, aceștia au comparat de cele mai multe ori predarea cu o performanță pe o scenă și că atunci când se află în fața clasei „revin la viață”.

Există foarte multe strategii valabile atât în meseria de profesor, cât și în meseria de actor. Spre exemplu, o primă strategie esențială este „să-ți cunoști replicile”. Actorii își interpretează replicile, la fel trebuie să facă și profesorii. Amândoi trebuie să știe scenariul (conținutul) foarte bine, pentru a putea să-și dezvolte creativitatea atunci când decid cum să livreze aceste replici (lecții).

Limbajul trupului este altă strategie importantă ce ar trebui adoptată atât de profesori cât și de actori mai ales. Acesta poate fi definit ca ” orice utilizare intenționată a unui gest sau a unei posturi pentru a transmite un mesaj nonverbal”. Astfel, observăm cât este de valoros în a accentua anumite puncte de vedere sau idei. „Comportamentul nonverbal poate îmbunătăți imaginea profesorului, dar și învățarea afectivă a elevului.” (Andreson, 1986). Cei mai buni profesori, la fel ca și cei mai buni actori sunt capabili, prin intermediul limbajului nonverbal, să ne stimuleze atât ochii cât și urechile. „Grație” televiziunii și avansului tehnologic din ultimii ani, elevii sunt orientați mai mult spre partea vizuală și auditivă. Astfel, ei înțeleg lumea mai mult prin ceea ce văd și ceea ce aud. Prin limbajul trupului, profesorii sunt capabili să crească intensitatea unui subiect pe care îl predau. Această intensitate, în sine, este distractivă și le focalizează atenția elevilor. Ca dovadă a importanței acestui aspect și în lumea teatrului, este faptul că studenții la teatru dedică măcar un sfert din pregătirea lor cursurilor de mișcare pentru a dezvolta corpului abilitatea naturală se a se exprima.

Vocea este alt aspect important în ambele profesii. Nu numai că expresivitatea vocală este un instrument important în transmiterea de mesaje „ascunse”, dar este și fundamentală în a clarifica și sublinia orice idee exprimată. Prin variații subtile și naturale ale tonului vocii și volumului, vorbitorul poate transmite importanța anumitor idei precum și anumite conotații emoționale. Spre exemplu, unele mesaje sunt cel mai bine transmise atunci când există o pauză bine gândită între cuvinte. Actorii folosesc de mult această tehnică. Spre exemplu, replica celebră din Hamlet „A fi sau a nu fi” a fost interpretată în foarte multe feluri, toate diferențiindu-se prin pauza pe care alegea să o facă actorul.