Domeniile Modei

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Artă
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 19 în total
Cuvinte : 8764
Mărime: 517.66KB (arhivat)
Publicat de: Tamara Mihai
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Avram Ioana

Extras din referat

CE ESTE MODA?

Moda este un obicei, o deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social. Termenul de "la modă" se aplică de obicei unei persoane care poartă haine sau accesorii care fac parte din tendinţele modei actuale, chiar dacă moda include mai multe ramuri. Moda se schimbă foarte repede; este suficient ca cineva să descopere ceva mai bun şi mai frumos, după care toată lumea va vrea acel produs, moda schimbându-se cu o viteză incredibilă.

Se crede că primii „germeni” ai modei au apărut în Egiptul antic, odată cu apariţia luxului şi eleganţei vestimentare de la curtea faraonilor. Această opinie este mai puţin plauzibilă întrucât este greu de crezut că atunci şi acolo se schimbă forma, dimensiunea şi culoarea veşmîntului în manieră şi la intervale de timp ce caracterizează particularităţile modei, aşa cum o cunoştem azi.

Asemenea condiţii se configurează nu în lumea vechilor civilizaţii asiatice, ci în Europa secolului al XIV-lea, atunci când pe arena istoriei, Evul Mediu (din Europa Occidentală), începe să se destrame, deschizând porţile relaţiilor de producţie capitaliste acre vor marca nu numai o dezvoltare economică spectaculoasă, dar şi înflorirea artei şi culturii.

Acum omenirea va cunoaşte unul dintre marile momente propusoare de cultură şi civilizaţie, datorat Renaşterii italiene. Renaşterea va fi momentul, iar Italia va fi locul unde vor apărea primele manifestări ale modei. Acest privilegiu este revendicat în acelaşi timp de Franţa, Spania şi Anglia, fiecare pretinzîndu-şi întâietatea.

Unii autori consideră că momentul apariţiei modei a fost declanşat de prima diferenţiere produsă – în plan dimensional – a veşmântului bărbaţilor faţă de cel al femeilor. Este vorba tot de secolul al XIV-lea, când costumul bărbaţilor a devenit mai scurt decît cel al femeilor. Este greu de acceptat o asemenea interpretare, dacă avem în vedere că moda nu însemna o deosebire între ceea ce poartă femeile şi ceea ce poartă barbaţii. Moda înseamnă, de fapt, schimbarea periodică a formei, a dimensiunii şi a culorii.

Evoluţia fenomenului în secolul nostru a luat proporţii de mare complexitate. Au fost exprimate păreri care au cerut ca moda să fie ridicată la rang de ştiinţă.

Moda a stârnit în decursul veacurilor reacţii dintre cele mai ciudate. Când a fost adorată de unii, a fost hulită de alţii, ceea ce a făcut să fie mereu schimbătoare, încât să împace şi pe unii şi pe alţii.

Ceea ce deosebeşte o modă vestimentară de alta este silueta (linia), stilul şi tema. Uneori intervin şi culorile. Silueta naturală a corpului uman a suferit în decursul timpului unele modificări determinate de modul de viaţă, de climă şi de zona geografică. La început, omul a fost mai robust, mai puţin zvelt, cu forme dure, ca şi modul său de existenţă. Apoi, pe măsură ce condiţiile de viaţă devin mai favorabile, se conturează şi o siluetă cu forme mai puţin dure, mai zveltă. O dată ce omul devine conştient de frumuseţea făpturii sale, va inventa tot ce mintea îl va ajuta pentru a se înfrumuseţa şi mai mult.

Omul a intervenit pentru a-şi modela propriul chip. În ajutorul formării şi păstrării unei siluete natural proporţionate a intervenit cu vremea sportul, menit să întreţină sănătatea şi vigoarea – devenind totodată şi spectacol de mare atracţie.

Dar omul nu s-a mulţumit numai cu atât. El a utilizat şi veşmântul încă din cele mai vechi timpuri ca mijloc de înfrumuseţare, colorându-l, dându-i forme din cele mai diverse. Astfel a descoperit în veşmânt posibilitatea de a-şi remodela corpul într-un mod artificial, în conformitate cu imaginaţia sa artistică, făcându-l când mai alungit, când mai scund, mai voluminos sau mai subţiat, supunându-l diverselor forme geometrice (trapez, clepsidră, conic, dreptunghiular, butoi etc.) modificându-i mereu arhitectura.

Moda a ajutat întotdeauna la definirea condiţiei umane, designerii fiind cei care prezic ceea ce publicul are nevoie, asigurând o garderobă pentru protecţie, expoziţie sau pur şi simplu pentru distracţie. Acest lucru face ca moda să fie atât de fascinantă. Noi suntem vrăjiţi de teatrul vieţii de zi cu zi. Unii dintre noi suntem actori, în timp ce unora ne place doar să privim. Astăzi moda a înlocuit afacerea filmelor asigurându-ne să avem parte de toate fanteziile şi farmecul necesar pentru a ne hrăni visele.

Aşa că, moda astăzi depinde foarte mult de idei, de individualitate şi autenticitate; mai mult ca niciodată, designerii privesc spre originile lor – acolo unde au început, să poată vedea unde se află în momentul acesta, de ce fac ceea ce fac – în principal, ce semnificaţie au semnăturile lor pentru public şi unde le sunt valorile. Moda, prin definiţie, vorbeşte despre schimbare şi are relevanţă nu numai asupra hainelor pe care le purtăm. Are de a face cu iluzie, contribuţie la bunăstarea noastră, ne hrăneşte siguranţa de care avem nevoie. Stilul este o reflecţie a alegerii personale iar moda de astăzi este o reflecţie a stilului personal.

Moda înseamnă identitate, înseamnă apartenenţă la un anumit statut social şi cultural. În zilele noastre moda este percepută, în primul rând, ca un curent. O modă se naşte, se dezvoltă, se extinde şi se stinge.

Moda - strategie de marketing

Moda a fost dintotdeauna dorinta de creatie, inspiratia de moment din care s-au nascut ulterior obiecte care sa acopere in primul rand, goliciunea spiritului si apoi pe cea a trupului. Designeri celebri ca regretatul Yves Saint Laurent au incercat si reusit nespus de bine, sa creeze pentru suflet, pentru nevoile venite din interiorul fiintei umane. Intr-adevar, trupul si spiritul sunt doua entitati care nu pot exista una fara cealalata, spiritul neputand fi fericit daca jumatatea sa nu primeste doza necesara de satisfactie (si ma refer aici la hainele create pentru a-ti face un corp care sa vibreze de pozitiv).

De ceva timp insa, moda a devenit pentru celebrele case o afacere bazata pe stretegii de marketing foarte puternice, care sa faca din public un cumparator sigur. Nu se mai pune accent pe colectii somptuoase, pe haine pe care le poti purta doar in anumite situatii, si atunci cu mare grija si stil, ci mai degraba se pune accent acum pe vestimentatii pret-a-porter, pentru orice moment. Cred ca, din pacate, era modei si a creatorilor de moda a luat sfarsit dintr-o greseala fatala a lumii in care traim: incercarea comercializarii oricarui produs care ne inconjoara.

A devenit industria modei o afacere si daca da, unde va duce acest lucru? Vor disparea cu timpul creatorii de moda, facand loc unor personaje cu puternice cunostinte de marketing? Eu cred ca da si si chiar astazi ne uitam la incepututl acestui fenomen.

Stilul

A fi la moda nu inseamna numai a purta hainele care sunt “exportate” direct de pe podiumul London Fashion Week. Inseamna sa stii sa citesti ultimele aparitii in materie de carti, ultimele reviste aparute la chioscurile de ziare, sa vizitezi zilnic site-uri cu si despre moda, sa ai ultimul gadget aparut pe piata, sa fii eco si lista poate continua mult timp de acum inainte.

Toate acestea dau nastere insa unei intrebare care, dupa parerea mea, vine ca o completare la cele spuse mai sus. Poti fi la moda fara a avea stil? Raspunsul cred ca este unul evident. Nimeni nu poate doar sa copieze o anumita fotografie dintr-un pictorial, punand piesa langa piesa si crezand ca astfel e in tendinte. Fiecare persoana trebuie sa aiba un stil propriu, in fuctie de care sa-si adapteze ultimele colectii vazute direct la fata locului sau pur si simplu in reviste sau pe calea on-line. Stilul este cel care iti ofera personalitate, acel ceva pe care orice persoana puternica si dornica de reusita, trebuie sa il detina ca pe un atu, ca pe o arma. O definitie a stilului spunea ca acesta se schimba in functie de tendinte, in functie de creatiile de moda, de colectii. Ei bine, cred ca aceasta defintie nu este in totalitate adevarata. Stilul tau este cel pe care il simti in permanenta, care te face sa stai confortabil in propriul corp acoperit de haine frumoase, care te face sa zambesti si sa fii increzatoare in tine.

Moda ca forma de comunicare

Comunicarea a fost definită de-a lungul timpului în nenumărate feluri; de fapt, în cercetările de comunicare de astăzi, un subiect defineşte ceea ce este comunicarea. O vedere de ansamblu arată comunicarea ivindu-se atunci când un organism răspunde unui stimul care este la un anumit nivel, simbolic. Limbajul poate fi determinat ca fiind un sistem de comunicare prin semnale, în cadrul unei limbi sau în afara ei. În privinţa naturii limbajului, doctrinele cele mai rezistente au fost cele care, după modelul lui Aristotel, au văzut în limbaj un instrument de comunicare menit să informeze asupra stărilor lumii.

Ca vorbitori ai unei limbi suntem în acelaşi timp “producători” şi “consumatori” ai acesteia.

Preview document

Domeniile Modei - Pagina 1
Domeniile Modei - Pagina 2
Domeniile Modei - Pagina 3
Domeniile Modei - Pagina 4
Domeniile Modei - Pagina 5
Domeniile Modei - Pagina 6
Domeniile Modei - Pagina 7
Domeniile Modei - Pagina 8
Domeniile Modei - Pagina 9
Domeniile Modei - Pagina 10
Domeniile Modei - Pagina 11
Domeniile Modei - Pagina 12
Domeniile Modei - Pagina 13
Domeniile Modei - Pagina 14
Domeniile Modei - Pagina 15
Domeniile Modei - Pagina 16
Domeniile Modei - Pagina 17
Domeniile Modei - Pagina 18
Domeniile Modei - Pagina 19

Conținut arhivă zip

  • Domeniile Modei.doc

Alții au mai descărcat și

Designul Interior Profesionist

Acum cativa ani cand se pronunta acest cuvant barbar, unii se gandeau la ceva suspect, un obiect mai mult sau mai putin trasnit: un fotoliu...

Tendințele modei în sec 21

În ultimii ani un model pentru modelieri a fost „moda de stradă”- un criteriu a succesului care a fost o ofertă de masă. Problema lor este să nu...

Icoana Maicii Domnului din Vladimir

Icoana Maicii Domnului de la Vladimir „Singur numele Nascatoarei, Maica Domnului, cuprinde in sine intreaga taina a economiei mantuirii”, spune...

Poarta tradițională romanescă - funcție, simboluri

Cât de importante sunt în concepţia tradiţională a românilor intrările în casă, în gospodărie, în locurile de cult, se vede din toate semnele cu...

Design

CAPITOLUL 1. PROBLEMATICA DESIGNULUI TEHNOSFERA SI FENOMENUL TEHNIC Peste tot, in sec 20, apare evidenta preocuparea ca obiectul produs...

Fotografie Film

Exprima valori estetice. Arta vizuala cuprinde toate artele care se exprima prin imagine. Ca orice arta, foloseste mijloace de exprimare cu...

Graffiti

Graffiti este un tip de însemnare facut în mod deliberat de oameni pe suprafete atât publice cât si private. Poate aparea ca arta, desene sau...

Monolog - La Telefon

Este un monolog vorbit in intregime la telefon. Intră în scenă şi găseşte un telefon mobil pe jos. Îl ridică, îl cercetează, se uită în jur. Îl...

Te-ar putea interesa și

Brandul în moda românească

Lucrarea de faţă prezintă pe parcursul a trei capitole analiza brandurilor şi a modei româneşti precum şi poziţionarea designerilor români atât la...

Paris

1. POTENŢIAL TURISTIC NATURAL 1.1. Localizare, geologie şi relief Parisul este cunoscut drept “Oraşul luminilor” şi îşi meritã pe deplin numele....

Managementul Inovării - Zara

Capitolul 1: Generalități Creativitate și inovare Unii definesc creativitatea ca o generare de noi idei și inovarea ca o transpunere a ideilor în...

Analiza Site

Introducere Prin intermediul internetului se dezvoltă o relaţie de schimb şi servicii între ofertant şi viitor cumparător. Termenul de Electronic...

Managementul mărcii

I. PREZENTARE GENERALĂ (aspecte relevante cu privire la organizaţie: istoric, notorietatea şi imaginea companiei etc.) A. Prezentare generală a...

Analiza de Brand - Wella

ANALIZA BRANDULUI WELLA Marca Wella a pătruns pe piata românească încă de la începutul anilor ’70, iar în anul 1993, datorită cererii din ce în ce...

Turismul în Paris

1. Poziţia geografică Parisul este cunoscut drept “Oraşul luminilor” şi îşi merită pe deplin numele. Parisul este însă mai mult de atât, este una...

Achiziții poșete

MOTIVAŢIA ALEGERII PRODUSULUI Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană realizată la data de 1 ianuarie 2007 legislaţia şi condiţiile cu...

Ai nevoie de altceva?